Se pot spune multe despre noi, bunicii. În primul rînd, că sîntem din ce în ce mai mulÅ£i. Pe cînd trăiam în peÅŸteri nu ajungeam să ne vedem nepoÅ£ii, pentru că ne sfîrÅŸeau de tineri bolile, animalele sălbatice, sau ne dădea cu o piatră în cap neanderthalianul sau cromagnonianul din vecini, cînd era flămînd. După profesorul Rachel Caspari, de la Central Michigan University, speranÅ£a de viaţă în acele timpuri era cam de 30 de ani. Cînd să mai devii ÅŸi bunic? Apoi, odată cu apariÅ£ia unor resurse stabile de hrană, am început să trăim mai mult ÅŸi au apărut, pe scară filogenetică, specia, instituÅ£ia ÅŸi conceptul de bunic. Ei, bunicii, au crescut ca număr nu atît prin modalităţile curente de înmulÅ£ire, ci printr-o din ce în ce mai obstinată ÅŸi mai perseverentă existenţă pe scoarÅ£a pămîntului.
Azi numărul nostru, al bunicilor, este de-a dreptul impresionant. După Kirk Bloir, în Human Development & Family Science, 95% din cei peste 65 de ani ÅŸi care au copii adulÅ£i sînt bunici, adică 60 de milioane de americani. El mai spune că vîrsta medie la care americanii devin bunici este de 45 de ani, iar dacă socotim numai bărbaÅ£ii, la 52 de ani; deci, conchide el, oamenii au acest foarte important rol în timpul celor mai mulÅ£i ani din viaÅ£a lor adultă. Wow! That’s wonderful – cum ar zice cititorul american al revistei.
În epoca preistorică, el, bunicul, nu înÅ£elegea totdeauna de ce generaÅ£ia tînără simÅ£ea nevoia să deseneze mamuÅ£i verzi pe pereÅ£ii peÅŸterilor. Nici în ziua de azi bunicii nu pricep cum fac nepoÅ£ii de la 5-6 ani în sus de se pricep mai bine decît ei să manevreze telefonul mobil, DVD-playerul ÅŸi computerul. Asta nu înseamnă neapărat că există o prăpastie între generaÅ£ii, fie că vorbim de tînărul bunic din peÅŸteră ÅŸi nepotul său cu simÅ£ artistic, fie, prin comparaÅ£ie, de mai bătrînul, dar totuÅŸi din ce în ce mai tînărul bunic de azi ÅŸi nepotul său digitalizat. Nu mai e nevoie s-o spunem că, pentru copiii ai căror părinÅ£i lucrează în străinătate, bunicii au devenit mai apropiaÅ£i decît părinÅ£ii.
În diaspora, bunicii sînt rari. Neavînd alÅ£ii prin preajmă, mie îmi spun Bunicu’ nepoÅ£ii, prietenii nepoÅ£ilor, precum ÅŸi părinÅ£ii lor. Dar nu e rău să ai un bunic în diaspora, cînd numai unul dintre părinÅ£ii copiilor e de pe meleaguri mioritice ÅŸi se înÅ£elege cu partenerul într-o limbă care nu e nici a lui, nici a ei. Ce limbă vor vorbi copiii dacă n-ar fi ÅŸi bunicul pe acolo? Doar engleza, bineînÅ£eles. Cu bunicul însă ei vorbesc româneÅŸte. Ba mai mult, se întîlnesc sîmbăta cu mai mulÅ£i copii, în bucătăria bunicului, ÅŸi învaţă româneÅŸte ÅŸi cîntă româneÅŸte ÅŸi li se vorbeÅŸte despre România.
RelaÅ£ia bunici-nepoÅ£i e diferită în Occident. Nu pentru că sentimentele de afecÅ£iune nu ar fi aceleaÅŸi, ci pentru că tinerii căsătoriÅ£i nu locuiesc de obicei cu părinÅ£ii, iar apariÅ£ia copiilor îi face pe bunici să efectueze vizite ceva mai dese, dar fiecare familie îÅŸi are viaÅ£a proprie. Tinerii îÅŸi dau copiii la creÅŸe, bunicii îÅŸi văd de activitatea lor de salariaÅ£i sau pensionari, joacă golf sau tenis, dansează, frecventează saloanele de coafură ÅŸi merg la spectacole, divorÅ£ează ÅŸi se recăsătoresc ca în tinereÅ£e. Am spus cîndva că Suedia, Å£ara mea de adopÅ£ie timp de 18 ani, are cele mai frumoase babe din lume. Îmi menÅ£in părerea ÅŸi după ce am trăit opt ani în Anglia. Nicăieri nu vezi femei în vîrstă aÅŸa de cochete, suple ÅŸi îmbrăcate în culori aÅŸa de vii, sau chiar dacă vezi ÅŸi prin alte părÅ£i, oricum nu e aceeÅŸi aglomeraÅ£ie pe unitatea de suprafaţă ca în Suedia. Ziarele suedeze vorbesc uneori de relaÅ£ia bunici-nepoÅ£i, dar foarte sporadic, de exemplu cînd bunicii au comis condamnabilul gest de a le oferi prăjituri pe furiÅŸ nepoÅ£ilor în altă zi decît sîmbăta (o ÅŸtire din cel mai cunoscut tabloid suedez, Aftonbladet, după o trecere asiduă în revistă a ediÅ£iei online a ziarului). Copiii suedezi primesc bani sîmbăta să-ÅŸi cumpere dulciuri, dar nu ÅŸi în restul săptămînii. Nu e o temă pe gustul cititorilor.
Am senzaÅ£ia că în Anglia această relaÅ£ie bunici-nepoÅ£i este ceva mai strînsă. Poate ÅŸi din cauză că insula asta e teribil de aglomerată, aÅŸa că oricum eÅŸti mai aproape unul de altul. Însă indiferent de Å£ara în care bunicii ÅŸi nepoÅ£ii trăiesc, relaÅ£ia apropiată dintre ei are efecte benefice ÅŸi pentru unii, ÅŸi pentru alÅ£ii. Cercetători ai ambelor categorii de vîrstă subliniază o mai bună încredere în sine a copiilor ÅŸi performanÅ£a lor mai bună la ÅŸcoală, iar în ce-i priveÅŸte pe bunici, e dovedit că atît neuronii cît ÅŸi vasele lor de sînge se simt mult mai bine în prezenÅ£a nepoÅ£ilor.
Anton Sanda este medic stomatolog ÅŸi scrie cărÅ£i pentru copii. În 1987 a emigrat în Suedia, unde a urmat un curs de introducere în lingvistică la Universitatea din Lund. În prezent, locuieÅŸte în Norwich – Marea Britanie.
