Mentalităţi "tradiţionale" şi integrare europeană

Publicat în Dilema Veche nr. 113 din 25 Mar 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

dialog cu prof. dr. Dumitru SANDU, sociolog L-am rugat pe prof. Dumitru Sandu să comenteze cîteva din valorile la care se raportează conaţionalii noştri, în sondajele de opinie recente, precum şi tendinţele de evoluţie ale acestora şi situaţia lor în raport cu cele din alte ţări. Biserică versus politică Dacă porneşti de la datele de sondaj, poţi conchide că valorile politice şi religioase au un profil foarte bine conturat în societatea românească. Mă refer la încrederea mare pe care românii o acordă Bisericii şi la cea foarte mică pe care o au în partidele politice, în Parlament, în instituţii de conotaţie politică. Interesul românilor pentru valorile asociate cu diverse instituţii este ridicat în perioada actuală. În ceea ce priveşte celelalte sfere ale vieţii - familia, munca - n-aş mai putea răspunde la fel de general. Una este situaţia pentru o familie de ţărani, care-şi duce viaţa de azi pe mîine, undeva, într-un sat izolat, şi alta este situaţia cu un cuplu de tineri de la oraş care foloseşte Internetul. Societatea românească este extrem de diferenţiată: rural/urban; alfabetizaţi/nealfabetizaţi informatic; călători în străinătate/oameni care nu au ieşit din satul lor. În ansamblu, nu se poate face o ierarhie a valorilor pe care românii fie le susţin, fie le invocă cel mai frecvent în dezbateri. Cu excepţiile menţionate la începutul discuţiei. Mentalităţi neaoşe şi integrare europeană Românii discută despre propriile valori, în două tipare: cel al mentalităţilor şi cel al integrării europene. Auzim frecvent - "democraţia nu merge pentru că mentalităţile sînt de tip comunist, învechite"; la fel se spune şi despre economie sau participarea comunitară. În discursul public, se recurge la mentalitate ca la un spirit malefic, prin care se pot explica toate relele societăţii româneşti. De fapt, e constatat, şi nu numai în spaţiul nostru, că tematica valorilor e abordată în termeni de mentalitate cînd oamenii au de semnalat probleme sau manifestări comportamentale neobişnuite. De aceasta se leagă un soi de fatalism cultural: mentalităţile sînt date, nu pot fi schimbate. Din cauza lor, societatea înaintează foarte greu. Modelul celălalt, al valorilor europene, e mult mai pragmatic, mai aplicat. Există, în spaţiul public, o dezbatere despre valorile europene, în ce măsură sînt ele prezente în viaţa cotidiană a românului, ce e de făcut pentru asimilarea lor, a celor considerate pozitive. În acest caz, discuţia este însoţită de programe, de proiecte, şi avem de-a face mai mult cu acţiuni decît cu simple lamentări sau formulări de oracol despre cît timp ne va trebui pînă ajungem să fim democraţi. Modalităţi de schimbare Marea problemă nu este atît ierarhia valorilor, ci cum pot fi schimbate acestea. Tematica mijloacelor de schimbare a situaţiei prin cultură şi mentalităţi merită toată atenţia. De pildă, atitudinea conservatoare, modelul individualist, de ignorare a problemelor celorlalţi, de neparticipare la viaţa comunitară. La o extremă, se află atitudinea fatalistă care spune că nu se poate, aşa sîntem noi, românii. La cealaltă extremă, sînt soluţiile active, care consideră că valorile, indiferent că se cheamă cinste, hărnicie, raţionalitate, modernitate, nu sînt date pentru totdeauna, ci se pot modifica prin socializare, educaţie, familie şi şcoală. Dar nu poţi aştepta doar acţiunea socializării. Atunci introduci în discuţie drumul instituţiilor: o instituţie bine construită dislocă multe dintre deficienţele de socializare. Un exemplu în acest sens este cel al emigranţilor români în străinătate: oameni care în România au o eficienţă redusă îi regăseşti în Occident creativi, harnici, performanţi. Nu se întîmplă nimic altceva decît trecerea dintr-un mediu instituţional în altul: dintr-un mediu care descurajează un anumit gen de acţiune, într-unul care încurajează. O altă cale mai concretă şi sistematic ignorată este reprezentată de modele: de rol, de personalitate, de organizaţii. Promovarea modelelor de acţiune eficientă, de prestigiu, dezirabile din punct de vedere social. Încredere variabilă Care e profilul valoric actual al societăţii româneşti? Tema majoră rămîne cea a încrederii în instituţii: s-a ajuns deja la un gen de saturaţie prin repetarea formulărilor referitoare la încrederea în Biserică, Armată, Guvern, Parlament. Ce spun aceste cifre, mai ales comparativ cu statele Uniunii Europene? M-aş opri la încrederea în Justiţie, în Parlament, în partidele politice. Ultimele EuroBarometre spun, de pildă, că încrederea în Justiţie, la români, este undeva la 30%, cam aceeaşi cu cea din noile state membre ale UE, în timp ce, în vechile state membre, este mult mai mare, în jur de 50%. Încrederea în partidele politice e, la noi, cam la 10%, cea în Parlament, de vreo 20%, iar în Occident ceva mai mare, dar nu cu mult. Dar nu nivelul de încredere e cel mai important, ci stabilitatea estimărilor. În momentul în care, de la un sondaj la altul, de la primăvară la toamnă şi de la toamnă la iarnă, ai un gen de evoluţie în zigzag a curbelor de încredere, atunci e un semn că sînt probleme. Că legătura între cetăţeanul obişnuit şi instituţiile respective nu este una cristalizată, ci la voia întîmplării, la voia oricărui accident mediatic. Aceasta este marea diferenţă între profilul românului mediu şi cel al cetăţeanului occidental mediu, în materie de încredere în instituţii. Vase comunicante Pe de altă parte, neîncrederea, reversul încrederii, nu e obligatoriu un lucru rău. Este o formă de critică socială. În momentul în care spun că nu am încredere în Parlament înseamnă că mă raportez critic la instituţia respectivă. E şi bine, şi rău: rău că instituţia îmi prilejuieşte acest fel de raportare, dar bine pentru că, poate, în acest fel, prin afirmarea neîncrederii mele, lucrurile se vor schimba. Fenomenele de încredere se află în relaţie de vase comunicante: nemulţumirea faţă de instituţiile reprezentative, constituite pe bază de vot, se răsfrînge în încrederea foarte mare în cele de tip tradiţional. Oamenii au nevoie de puncte fixe, stabile. Este ca şi cum pe total societate ar exista un stoc limitat de încredere, care se redistribuie pe principiile contagiunii şi vaselor comunicante. Comunitate şi spirit civic Aici sînt două fenomene îngrijorătoare. Primul - dacă eu nu am încredere în ONG-uri (ba chiar de multe ori nici nu ştiu ce înseamnă), atunci nu fac nimic pentru drumuri, poduri sau sisteme de aducţiune ale apei potabile, pe care eventual acestea le gestionează. Nici vorbă să mă transform din cetăţean pasiv, care merge din cînd în cînd la vot, într-unul activ, care înfiinţează el un ONG şi devine nucleu de dezvoltare a societăţii civile. Aceste nuclee sînt extrem de inegal răspîndite pe teritoriul ţării: există o mare ruptură între mediul rural şi cel urban, în care sînt localizate majoritatea ONG-urilor. Apoi, avem o mare diferenţiere regională: viaţa asociativă, civică, în vestul şi în centrul ţării este mult mai bogată decît în sudul şi în estul sărac. Această diferenţiere merge, în bună măsură, mînă-n mînă cu harta de izolare a localităţilor ţării. Valori antreprenoriale Şi aici este o zonă critică. După atîţia ani de la începutul schimbărilor, ponderea celor angajaţi în sector strict antreprenorial, cu firmă privată, este extrem de redusă: 6-7%. Valorile de tip antreperenorial însă au circulaţie mult mai puternică, au aderenţă mult mai bună. Călătoriile în străinătate îşi au rolul lor. Aproximativ 20% dintre orăşenii României au călătorit în străinătate. Încă 8-10% au lucrat. La ei se mai adaugă încă 10% care au în familie pe cineva care a plecat. Plus încă 10% care vor să plece în anul următor. Ajungem la un total de aproximativ 50% orăşeni care, direct sau indirect, au experienţa străinătăţii. Ea se vede foarte puternic în comportamentul economic: contactul cu străinătatea schimbă ţara. Dar nu-i de ajuns să te duci să vezi, să înţelegi şi, după ce cîştigi nivelul minim de siguranţă socială, să-ţi începi o afacere. E nevoie şi de un mediu instituţional prietenos acasă. Mintea celui care a călătorit în străinătate nu mai judecă decît comparativ: el compară simplitatea rezolvării lucrurilor de afară cu ceea ce întîlneşte în instituţiile de aici. Toleranţa Este minimă sau maximă încrederea în cel care este diferit de mine ca etnie, ca religie, ca abilităţi? În imagologie, românul stă foarte bine la toleranţă: credem despre noi că sîntem foarte toleranţi, foarte ospitalieri. Dacă privim comparativ şi specific datele din sondaje, vedem că lucrurile nu stau chiar aşa. Raportarea la romi este, în continuare, una cu pondere însemnată de intoleranţă. Ca atare, constatăm că există un soi de segmentare a toleranţei. Atitudinea faţă de maghiari a parcurs clar un proces de sporire a toleranţei. Dacă te uiţi pe harta socială a ţării, vezi că intoleranţa faţă de maghiari apare mai ales acolo unde nu sînt maghiari. O cauză a intoleranţei este lipsa comunicării sau proasta comunicare. Creşterea toleranţei este legată de un anume gen de religiozitate, dar şi de experienţa străinătăţii. Diferenţe În mişcare. Nu mă îngrijorează nivelul scăzut de încredere la români, în raport cu alte ţări. Ceea ce mă îngrijorează este fluctuaţia, nivelul scăzut de stabilitate. Aceasta înseamnă că nu am consolidat o legătură între cetăţeanul mediu şi instituţii. Altfel, valori de raţionalitate şi de modernitate individuală există. EuroBarometrul vorbeşte despre cum îşi cumpără românii frigidere, autoturisme, cît de atenţi sînt la consumul de energie pe care-l fac. Sînt mult mai atenţi decît alţi europeni. Dar asta înseamnă şi raţionalitate. Capacitatea de a ordona lucrurile în aşa fel încît să ieşi din sărăcie. La capitolul profil cultural specific este un indicator puternic: ponderea celor care sînt nemulţumiţi de felul în care trăiesc, dar optimişti. Ponderea lor este maximă în România, în context european, de aproximativ o cincime din total populaţie adultă. O asemenea atitudine se poate numi optimism dinamic: oameni care cred că viitorul este mai bun pentru că prezentul e prost; şi au resurse, mai ales intelectuale, de a face faţă provocărilor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.