Memoria automobilului național. Dacia 1300

Publicat în Dilema Veche nr. 648 din 21-27 iulie 2016
Memoria automobilului național  Dacia 1300 jpeg

În România socialist-comunistă, Dacia 1300 nu putea fi cumpărată direct de la producător. Acesta nu era autorizat să vîndă mașinile către populație, fără intermediar. Intrai în posesia mașinii prin intermediul IDMS-ului – citește „idemeseu“ – adică „Întreprinderea de Desfacere a Materialelor Sportive“. Îmi aduc vag aminte de faptul că noi, cei din provincie, găseam cu greu „idemeseul“ din Valea Cascadelor. Nu aveam nici hărți, nici GPS-suri, ca astăzi. Am așteptat o noapte întreagă, pe nişte canapele de lemn, pentru a intra în posesia unei Dacii nou-nouțe, de culoare roșu aprins, ceva între steagul partidului și o roșie bine coaptă. Am pornit la drum întreaga familie, cu roua dimineții pe parbriz. Așa a început toată aventura. Eram fericiții posesori ai unui „autoturism Dacia“, la fel ca și alte zeci de mii de români.

Pentru mine, Dacia este simbolul însuși al copilăriei mele, al nostalgiei, al familiei. Al comunismului nu îndrăznesc să spun. Un mijloc pentru a înțelege plăcerea de a avea un automobil – bănuiesc că este vorba de un sentiment mai greu de înțeles astăzi, cînd acest mijloc de transport a devenit unul banal și la îndemîna (aproape) oricui, din păcate. Am încercat să-mi ordonez puțin amintirile, atunci cînd a fost vorba să aștern pe hîrtie toate aceste lucruri. Nu am reușit. Așa că am decis să las memoria să vorbească singură, să se așeze de la sine.

Ah, tapițeria din vinilin negru, care scîrțîia și mieuna la fiecare mișcare mai energică! Sau plafonul de vinilin alb pe care posesorii de Dacia îl curățau cu minuțiozitate, cu ajutorul unui burete înmuiat în „soluție de apă dedurizată și săpun moale“, după cum stătea scris în manualul de utilizare. Cotierele generoase care se stricau foarte rapid, refuzînd apoi să intre în locașele lor inițiale.

Îmi este foarte dor de instalația de spălare a parbrizului. Pompa (presiunea, mai bine zis) pentru spălare se pornea acționînd ritmic, prin apăsare cu piciorul, un buton ce se găsea pe podea, undeva în stînga postului de conducere. Nu era iarnă în care lichidul de spălare să nu îngheţe în instalaţie. Bine, erau şi alte ierni – în fine, cunoaşteţi povestea zăpezilor de altădată.

Portbagajul unei Dacia 1300 nu era un „simplu“ portbagaj, ci era mai degrabă o cavernă a lui Ali-Baba combinată cu un kit de supraviețuire, cum vedeţi astăzi pe canalul Discovery. Poate că o parte dintre cititorii acestor rînduri își mai aduc aminte de „cutia cu scule“, plasată undeva între stîlpii de rezistență ai mașinii. Obligatoriu cu uși culisante din PFL („pefeleu“). Leviere + scula de îndepărtat janta de cauciuc – atenție, copii, să nu vă apropiați de ea cînd o folosesc părinții voștri, pentru că vă sare în cap – auzeam foarte des acest avertisment. Canistrele de benzină de 20 de litri fiecare, obligatorii în excursii „în circuit“ prin țară. Sistem antifurt portbagaj „prin interior“ – recunosc faptul că nu am înțeles niciodată cum funcționa – un lanț cu două capete, un lacăt care le ținea împreună; mîna strecurată şerpeşte în portbagaj se rănea întotdeauna, din cauza îngustimii spațiului şi a obstacolelor metalice neprevăzute.

Pîlnie + furtun de „tras“ benzina din canistre sau de împrumutat de la prieteni. Toată dificultatea de a obține benzină. Încă mai ţin minte cum un vecin „a făcut rost“ (expresia universal răspîndită în comunism) de o cantitate deloc neglijabilă de kerosen pentru avioane, pe care a încercat să-l „domolească“ cu motorină – amestecul rezultat era să-l arunce, la propriu, în aer. Experimentul a avut loc în curtea blocului – această Agora uitată a vieţii cotidiene din comunism –, spre încîntarea noastră, a copiilor care am asistat la el.

Să ne extragem din portbagaj, să intrăm iarăși în mașină, deschizînd cu atenție ușa dotată cu „antifurturi“ primitive, lucrate la strung și aplicate direct pe butucul cheilor. Mirosul de Dacie nouă, inconfundabil și inimitabil. Da, știu, veți spune că toate mașinile noi au un miros aparte. Numai că acesta e mirosul copilăriei mele, care nu se va mai întoarce niciodată, aşa cum nu se mai întoarce Dacia 1300 de la Remat, dintre fălcile malaxorului de metale. Schimbătorul de viteze „personalizat“ cu diverse pere din plastic sau metal. Îmi aduc aminte perfect, tata avea unul albastru, cu un castel medieval, îngropat într-un strat de plastic translucid. Bordul lucios, strălucitor, efectul spray-ului cu silicon adus cu mari, uriașe eforturi de o rudă care lucra la fabrica de excavatoare din Brăila. Bordul excavatoarelor „de export“ trebuia să strălucească, se înțelege. O parte din strălucirea cerută de cerinţele de export ajungea astfel și pe bordul Daciilor noastre.

Și ceasurile, ceasurile de bord! Numai numele de „turometru“ mă înfiora, deoarece îmi imaginam un complicat mecanism aeronautic ascuns sub capota mașinii noastre, imposibil de stăpînit fără acest instrument venit din viitor, dar încastrat în placaj traforat cu atenție pentru a se potrivi sub bordul mașinii. 800 de turaţii/minut. Vă daţi seama?

În fine, urma aparatul de radio („radioreceptorul“, după cum i se se spunea atunci). Cred că al nostru era fabricat undeva la Iași (Tehnoton Iași – mă întreb ce mol falnic se înalță acum acolo, pe ruinele tranzistoarelor moldovenești), avea doar trei game (UL, UM, VS) și un singur difuzor. Recepția era mereu bruiată de paraziții de la motor. Dar ne bucuram enorm de el, parcă nu ne mai simțeam singuri, cu muzica Margaretei Pîslaru „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi / Uite, ochii mei ți-i dauuu / Ieri spre seară-n vîntul galben / Arborii-n genunchi plîngeauuu“. Ah, Margareta, ah, pomii verzi și vîntul galben, pe care depăşeam cu cei 80 km/h ai Daciei noastre roșii…

Și încă nu s-a terminat lanțul amintirilor – cele legate de automobil, nu celebrul film din epocă. „Portbagajul suspendat“ – toată lumea-i spunea „portbagaj deasupra“ – realizat din fier-beton, care reducea (distrugea) aerodinamicitatea mașinii, și așa deficitară. Ștergătoarele (cromate) ce se scoteau atît de ușor din locașele lor. Claxonul sprințar de pe marginea volanului – mă bucur că noua Dacie Logan and comp. a păstrat această găselniță ideală. Poţi cînta la claxon atunci cînd acesta se află plasat în mijlocul volanului? Nu poţi! Antifurtul de la roată, antifurtul de la alimentarea cu benzină – un filtru de ulei întors invers. Farurile zise „de ceață“, de culoare galben-verzuie, cu ajutorul lor erau „tunate“ instalațiile de iluminat, enervant de banale, cumplit de comune. „Antifonarea“ mașinii – a se citi aplicarea unui strat de grund protector pe aripi și pe partea inferioară a caroseriei. Toată familia participa la această operațiune laborioasă, iar unii șoferi mai meticuloși clasau șuruburile rezultate din dezmembrare în plicuri separate numerotate, etichetate. Legendele urbane ale vremii spuneau că întotdeauna, la reasamblare, rămîneau șuruburi și piulițe suplimentare, cu care aceștia nu prea mai știau ce să facă, îngrijorați fiind de acest rezultat.

La fel ca și mine acum, la final. Ce să fac cu șuruburile „memoriei“ copilăriei autoturismului, de care nu prea mai este interesată multă lume? Cel mai bun automobil este cel care rulează doar în trecut. Mi-e dor, sincer, de automobilul fără fard de altădată. Și mă bucur că DACIA nu a murit. Nu, nu este publicitate mascată.

Mirel Bănică este cercetător științific în domeniul antropologiei religioase și gazetar în timpul liber.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.