Luiza: Hai să de-dramazităm singurătatea.Cristi: Şi mai ales imaginea asociată ei, suferinţa patetică.L.: Aşa e, nu-nţeleg de ce atîţia se plîng că n-au şi ei pe cineva lîngă care să se trezească dimineaţa. Uneori, e mai bine să n-ai pe nimeni. Te poţi trezi liniştit, după ritmul tău, cu părul răvăşit şi hainele lălîi, fără să te uiţi îngrijorat în oglindă. E linişte, îţi bei cafeaua, nu te sîcîie nimeni, faci toot ce vrei.C.: Şi poţi citi ziarele înaintea celor din preajma ta.L.: Cum adică?C.: Nu suport să citească cineva ziarul înaintea mea. E un semn de singurătate. Şi de egoism. Ştiu, ştiu, nu e frumos, dar e mai mişto să fii primul care citeşte. Şi putem extinde la filme, cărţi, muzică.L.: Şi ce mai e bine?C.: La mine e bine că pot să vorbesc de unul singur, fără cenzură. Apoi ar urma tabieturile: îţi faci cafeaua cum vrei, îţi poţi pune în mîncare sare şi piper cît vrei, fără să lezezi gusturile culinare ale cuiva, ţigările, zbînţuitul pe ritmuri de Rolling Stones, presa de dimineaţă. Toate cochetăriile astea au farmec.L.: Totuşi, singurătatea poate fi şi inconfortabilă. Se-ntîmplă să-mi fie frică de întuneric. Ce fac dacă sînt lăsată de izbelişte într-o casă pe care n-o cunosc şi se aude un zgomot din bucătărie? Sau poate sună telefonul?C.: Mă gîndeam că mulţi oameni sînt predispuşi la depresii. Mă fascinează cei care reuşesc să aibă un raport onest cu "interiorizarea" asta.L.: E onest să fii mizantrop?C.: Dacă nu e poză şi reuşeşti cumva cu graţie să exprimi interiorizarea asta într-o formă artistică, e chiar foarte bine.L.: Deci dacă eşti mizantrop, dar şi artist, se iartă. (Mi-am adus aminte de-un tricou de-al lui Barbu, cu un citat din Daniil Harms: "Cînd văd un om, îmi vine să-i dau un şut în fund".) Oare oamenii singuri pot deveni, mai uşor decît ceilalţi, cinici şi mizantropi? Sau poţi să fii singur şi să iubeşti întrega omenire cu prostioarele ei cu tot?C.: Mă faci să plîng.L.: Reiau. Îţi trebuie mult curaj ca să fii mizantrop. Mie îmi lipseşte asemenea pornire. Pot să mă despart de lucruri şi de peisaje şi să mă izolez în vreo fundătură, dar nu pot să mă despart de prieteni. N-aş fi niciodată un mizantrop veritabil. Am nevoie de rumoare, de susţinere, de dat din cap. Şi cred că, secret, am o admiraţie temătoare pentru mizantropi.C.: Eu aş fi un mizantrop cu moderaţie, unul fals, ca Bukowski: "Nu mă deranjează oamenii, numai că m-aş simţi mai bine fără ei în preajma mea".L.: Deci n-avem stofă de mizantropi. Dar stofă de singuratici avem?C.: Mmmh, aici mă gîndeam să spun ceva deştept, dar nu-mi vine.C.: Eu mă simt mult mai bine într-un oraş aglomerat, ca Bucureştiul. Mă deranjează ăia care se tot plîng de mizerie, gălăgie, mitocănie. Cred că fix ăştia nu merită să stea aici. Dacă nu înţelegi nimic din diversitatea asta şi nu ştii să vezi frumuseţea uşor burgheză a multor străzi, case, parcuri, degeaba. Îmi plac mai mult librăriile, cafenelele, cinematografele, decît excursiile la munte sau la mare. Am o problemă cu peisajele idilice. Mă sperie puţin. Cel mai confortabil e să mă afund într-un scaun dintr-o sală de cinema, singur...L.: Da, aici te recunosc. La mine e invers - sînt prea puţin urbană şi nu mă sperie pitorescul. Am un imaginar corupt - plajă pustie, pui de broască ţestoasă, valuri albastre, pajişte întinsă şi oi, miros de brad, casă la munte fără curent electric. Nu înţeleg prea multe din "seva" oraşului, din aglomeraţie şi înghesuială. . C.: Dar să spunem că e mai uşor în aglomeraţie, cînd încep să-ţi devină familiare locurile. Ce te faci atunci cînd eşti pentru prima oară într-un oraş necunoscut? E un lost in translation? Cum a fost la tine?L.: A fost în mod clar un lost in translation auf Deutsch. Nesiguranţa, teama că spun ceva greşit. La început, mă rugam să nu mă întrebe nimeni pe stradă cît e ceasul (odată am răspuns în engleză că nu ştiu germană - nu era adevărat). Acum e mult mai bine, intru singură în orice birou, cer informaţii la telefon şi pot zîmbi relaxată. Nu mă mai însingurează limba.C.: Dar eu am altă întrebare. De ce e văzută "singurătatea" ca o chestie mai interesantă decît bucuria dezinhibată? Stau şi mă gîndesc că revistele de high-life, şi nu numai, îi învaţă pe bărbaţi că singurătatea afişată e cool. Eu cînd apăream pe la petreceri cu o faţă de morgă şi pe chipul meu se citea "SUFĂR!", eram întrebat: tu ce dracu' ai de nu vorbeşti?L.: Păi, pentru că lumii îi place să inventeze poveşti, să scormonească în intimitate şi apoi, salvator, să apară cu panaceul contra singurătăţii tale. Omul cred că e social şi melodramatic.C.: Mi-e frică să nu părem de pe un forum de gagici. "Ce te faci, dragă?"Cei mai singuri oameni din lume - topPortarii care păzesc noaptea blocurile din cartierele bune ale Bucureştiului. Unii, mai culţi, citesc despre conspiraţii şi războaie. Restul fumează de zor, mereu afară, să nu lase miros pe scară.Femeile de serviciu din firme, care nu primesc niciodată flori sau mărţişoare.Pescarii de la Capul Cod, cînd e sezonul mort.Cîteodată, eu. (Cristi adică)Filme, cărţi, muzică de văzut/citit/ascultat în singurătateCristi:Noi Albinosul - pentru cîteva diapozitive cu o plajă însorită, în mijlocul gheţarilor islandezi. De fiecare dată mă gîndesc că emoţia mea face valurile să se mişte, la finalul filmului.Vladimir Nabokov, Pnin - pentru că este cel mai frumos dicţionar de gesturi: gesturile pniniene.Tom Waits, "A Good Man Is Hard To Find" - pentru cruzimea acelui: "îmi voi aminti mereu să te uit".Luiza:Cinema Paradiso - ca să fac rîsu'-plînsu' cum vreau în timpul (şi la finalul) filmului.Don Quijote - să fiu eu singurul Pierre Ménard din lume.Nina Simone, "My Baby" - ca să mă pot prosti vocal/coregrafic după bunul plac.L.: Ţie ţi-e frică de singurătate? Acum, sau poate peste 20-30 de ani?C.: Mi-e frică de lipsa de afecţiune, nu de singurătate... nu e chiar aceeaşi chestie.L.: Da, cred că şi la mine e la fel. Şi mi-e şi frică de uitare. Adică să mă uite toată lumea şi să stau să aştept singură, într-un colţ, un telefon sau o scrisoare.C.: Stai liniştită, o să vin eu să-ţi aduc trandafiri.L.: Eşti morbid.C.: Gata pe azi, mai am nişte treabă.Cristi LUCA, Luiza VASILIU