Costache ERBICEANU

Fiind un meloman cu vechi state, conviețuind în casă, pînă la vîrsta majoratului, cu sora bunicului, pianista și pedagoga Constanța Erbiceanu (1874 1961), am fost pasionat de tînăr de muzica clasică și de operă. Îmi amintesc de primul Festival Enescu din 1958, cînd am avut privilegiul de a asista la repetiția generală a operei enesciene Oedipe, dirijată magistral de Constantin Silvestri. Alte impresii covîrșitoare mi-au produs, în 1964, concertele dirijate de Karajan (Simfonia I de Brahms), dar și tînărul Zubin Mehta (Simfonia a IV-a de Bruckner).

Revenind la festivalul care se deschide cu cele două concerte ale orchestrei Berliner Philharmoniker conduse de noul sau dirijor (siberian) Kirill Petrenko și cuprinde apoi numeroase lucrări rar interpretate în țară, precum capodopera lui Richard Strauss Femeia fără umbră (pe 4 septembrie) sau prima variantă beethoveniană a operei Fidelio, anume Leonora (pe 13 septembrie), cu un libret inspirat de opera omonimă a lui Ferdinand Paer, și L’amore coniugale de Simon Mayr, pot face cîteva recomandări privind concertele zilelor următoare.

Tot pe 13 septembrie va avea loc la Sala Palatului concertul Filarmonicii din Oslo, condus de unul dintre dirijorii mei favoriți, anume Vasily Petrenko, avîndu l ca solist pe admirabilul -Leif Ove Ansdnes, interpretînd minunatul Concert pentru pian de Edvard Grieg. Aceeași orchestră va prezenta un program Strauss, Enescu, Ceaikovski pe 14 septembrie. Pe 15 septembrie, la Sala Palatului, se va performa concertant opera Peter Grimes, cu o distribuție majoritar britanică, dar și cu soprana norvegiană Lise Davidsen, despre care am citit cronici excepționale. Mi-e tare teamă că în aceeași seară ne vom grăbi să ajungem la Ateneu pentru a urmări Missa Solemnis de Beethoven în interpretarea Orchestrei Baroce din Freiburg, dirijată de celebrul René Jacobs. Pe 16 septembrie vom avea plăcerea de a-l urmări pe Fabio Luisi dirijînd Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino, beneficiind de un cvartet muzical de excepție. Voi merge, desigur, pe 18 septembrie, la Concertul Orchestrei Filarmonice din Sankt Petersburg dirijată de veteranul Yuri Temirkanov și avîndu l ca solist pe faimosul brazilian Nelson Freire, în Concertul nr. 4 de Beethoven, ultima oară cînd l-am urmărit pe acest admirabil artist fiind la recitalul său în sala Concertgebouw din Amsterdam, în octombrie 2016. Mă bucură interpretarea, la Ateneul Român, în după-amiaza zilei de 19 septembrie, a Cantatei scenice Ioana pe rug de Arthur Honegger, iar în aceeași seară să-l revăd pe Christian Badea dirijînd aceeași Orchestră din Sankt Petersburg și avîndu-l ca solist pe violonistul Vadim Repin. Ultima oară cînd am urmarit live opera (neterminată) a lui Arnold Schönberg Moise și Aaron a fost în 1971, la Frankfurt, cînd am descoperit vocea Iuliei Varady și m am scandalizat de scena orchestrală în jurul Vițelului de Aur, cînd toți dansatorii prezentau un nud integral. Așa ceva nu se va întîmpla la noi, fiind vorba despre un spectacol concertant, pe 20 septembrie, la Sala Palatului, dirijat de specialistul în muzică dodecafonică Lothar Zagrosek. În fine, mă bucură să am ocazia, în ultimele două zile ale festivalului, să l revăd pe Mariss Jansons dirijînd Orchestra Concert-gebouw, cu un program Richard Strauss – Beethoven, iar pe 22 septembrie să-l urmăresc live la Ateneu pe legendarul compozitor Krzystof Penderecki dirijîndu-și propriile lucrări.

Radu F. ALEXANDRU

Nu știu cum sînt alții, dar eu, în pofida oricărui scepticism, continui să percep, de ani buni, fiecare nouă ediție a Festivalului Enescu dusă cu bine la capăt ca pe una dintre probele grăitoare a faptului că acolo sus cineva (încă) ne iubește. Sigur, pentru norocoșii care au reușit să prindă bilete la concertele pe care le așteptă cu imensă bucurie, lucrurile se încadrează într-o normalitate care trebuie luată ca atare. În schimb, pentru toți cei care cunosc cazna, și tensiunea, și zbaterea, și umilințele de care au parte mult prea adesea cei care nu acceptă să abdice, să încalce cuvîntul angajat în fața unora dintre cei mai iluștri muzicieni ai zilelor noastre și să nu ofere lumii întregi imaginea feerică a ceea ce devine România pe toată durata festivalului – pentru toți aceștia izbînda ține absolut de miracol.

Peste aplauzele și ovațiile cu care îi vom răsplăti pe cei de pe scenele Sălii Palatului și a Ateneului, am convingerea că nu trebuie să economisim nici un cuvînt de laudă și de caldă mulțumire orchestrei Artexim, și mai ales dirijorului-șef al acesteia, Mihai Constantinescu, cărora le datorăm bucuriile fără egal de seară de seară.

Dintr-un program de excelență, sigur, nimic nu ar trebui ratat. Dar pentru că ubicuitatea rămîne deocamdată accesibilă doar în spațiul SF, iată cîteva sugestii, opțiuni personale, pentru partea a II-a a festinului muzical: 8 septembrie, Ateneu, Elisabeth Leonskaja; 11 septembrie, Ateneu, Maxim Vengerov, Gautier Capuçon; 15 septembrie, Ateneu (22,30), Orchestra Freiburg, Beethoven, Missa Solemnis; 16 septembrie, Sala Palatului: Orchestra and Choir of the Maggio Musicale Fiorentino, Recviem, Verdi; 18 septembrie, Sala Palatului, Yuri Temirkanov – Nelson Freire; 21 septembrie, Sala Palatului, Royal Concertgebouw Orchestra, Mariss Jansons. 

Radu F. Alexandru este scriitor. 

Cristian GHEORGHE

Concertele Festivalului Enescu reprezintă, pentru mine, o întîlnire cu emoțiile compozitorilor și ale muzicienilor care le redau. Dacă se împlinește armonia dintre cele trei părți, senzația e la fel ca atunci cînd sînt în flux creator – totul devine limpede, gîndurile se adună frumos.

Am două planuri pe care le urmăresc: lucrările consacrate, pe care le ascult mereu cu plăcere (Concertul pentru pian și orchestră al lui Grieg din 13 septembrie, interpretat de un norvegian, va fi special); în plus, anul acesta sînt curios cum sună Simfonia a III-a de Enescu interpretată de Maggio Musicale Fiorentino, pe 17 septembrie. Beethoven și Mahler cîntați de orchestra din Sankt Petersburg pe 18 septembrie trebuie să fie, iarăși, un festin. Pe lîngă acestea, lucrările care se cîntă rar pe la noi pot deschide și mai mult gustul: Leonora lui Beethoven (operă în concert, la Ateneu pe 13 septembrie, cu Orchestra Barocă din Freiburg și Zürcher Sing-Akademie) sau Britten, cu Orchestra și Corul Radio de la noi, pe 19 septembrie, sînt asemenea exemple.

Am vorbit doar despre programul de după 12 septembrie, cînd apar aceste note. Iar încheierea, făcută și anul acesta de Concertgebouw Amsterdam, e pe măsura întregului festival: minunată! 

Cristian Gheorghe este consultant HR.

Foto: A. Pavel