● Norman Rosten, romancier din Brooklyn, unul dintre prietenii cei mai apropiaţi ai lui Marilyn. Din Marilyn Among Friends: „Avea instinctele şi reflexele unui poet, dar îi lipsea controlul.“ n Arthur Miller, cel de-al treilea soţ, care a încercat să facă din ea o „intelectuală veritabilă“: „Ca să supravieţuiască, ar fi trebuit să fie ori mai cinică, ori şi mai îndepărtată de realitate decît era. În loc de asta, era un poet la un colţ de stradă, încercînd să recite în faţa unei mulţimi care trăgea hainele de pe ea.“  

● Karen Blixen, după ce a cunoscut-o la o recepţie organizată de Carson McCullers: „Cred că Marilyn e născută să facă o impresie copleşitoare asupra celor care o cunosc pentru prima dată. Iar asta nu pentru că e frumoasă, ci pentru că răspîndeşte în acelaşi timp o vitalitate nestăvilită şi un fel de inocenţă incredibilă. Am întîlnit acelaşi lucru la un pui de leu pe care mi l-au adus într-o zi servitorii mei negri din Africa.“ 

● Carson McCullers a întîlnit-o prin intermediul lui Arthur Miller, la New York, în 1954, şi de atunci s-au văzut regulat. McCullers a descris multe dintre acele serate în autobiografia ei neterminată, Illumination and Night Glare.  

● Cecil Beaton, autorul fotografiei preferate a lui Marilyn cu ea însăşi: „A ţîşnit din întuneric şi a devenit sex-simbolul nostru de după război, fata pin-up a unei epoci întregi. Indiferent ce agenţie de presă sau ce iluzie fabricată ar fi aprins fitilul, geniul ei ciudat e acela care i-a susţinut zborul. Transfigurată de minunile strălucitoare ale Technicolorului, umblă ca un bazilisc unduitor, pîrjolind totul în cale... Poate că s-a născut tocmai în ziua de după război în care am avut nevoie de ea. Cu siguranţă, nu avea habar de trecut. Ca Ondine a lui Giraudoux, are doar cincisprezece ani şi nu va muri niciodată.“ 

● Pier Paolo Pasolini. Nu a cunoscut-o niciodată, dar în 1963, la un an după moartea ei, i-a dedicat o elegie pe care a recitat-o chiar el în filmul La Rabbia, cu Adagio-ul lui Albinoni drept coloană sonoră (fragmentul poate fi văzut aici: http://vimeo .com/3756892): „Din lumea antică şi din lumea viitoare / numai frumuseţea mai rămăsese, şi tu, / sărmană surioară, / cea care aleargă în spatele fraţilor ei mai mari, / şi rîde şi plînge cu ei, ca să-i imite, / tu, surioară mai mică, / îţi purtai frumuseţea umil, / şi sufletul tău de fată din părinţi modeşti / n-a ştiut niciodată că o avea, / altfel n-ar mai fi fost frumuseţe. / Lumea ţi-a arătat-o, / şi astfel frumuseţea ta a devenit a ei.“ 

● Carl Sandburg şi Marilyn s-au întîlnit pe platourile de filmare de la Some Like It Hot, în 1959 (ea era mare fan al biografiei lui Lincoln scrise de Sandburg): „Nu era un star de cinema obişnuit. Avea ceva democratic în felul ei de a fi. Era genul care sărea să spele vasele de la cină, chiar dacă nu i-o ceruse nimeni.“ 

● Norman Mailer locuia în acelaşi cartier cu Arthur Miller şi Marilyn. Şi deşi ea ar fi vrut să-l cunoască, Mailer nu a acceptat niciodată să o întîlnească. După moartea ei, i-a dedicat două eseuri biografice – Marilyn (1973) şi Of Women and Their Elegance (1980).  

● În 2010, a apărut în Anglia The Life and Adventures of Maf the Dog and of his Friend Marilyn Monroe, de Andrew O’Hagan. Romanul, un succes veritabil de critică şi de public, e povestea ultimilor doi ani din viaţa actriţei, văzuţi din perspectiva cîinelui pe care Marilyn l-a primit în dar de la Frank Sinatra. Spune Maf: „Marilyn era o creatură stranie şi nefericită. Dar în acelaşi timp avea mai mult simţ comic decît oricine altcineva. Mai mult simţ comic şi mai multă artă. Refuzul încăpăţînat al absurdităţilor vieţii nu era pentru ea: Marilyn avea o sensibilitate pentru glume şi dramă morală care i-ar fi încîntat pe capii Vienei psihanalitice. Nu a durat mult pînă a devenit cea mai bună prietenă a mea.“