Marea Neagră - epicentrul undelor de şoc ale cutremurului din UE
Se întîmplă ca epicentrul - în sensul impactului extern - cutremurului provocat de referendumurile din UE să se afle chiar în mijlocul Mării Negre. În mod paradoxal însă, acest lucru se întîmplă exact atunci cînd această regiune dă semne că îşi poate lua soarta în propriile mîini. Bulgaria, România, Turcia, Ucraina, Moldova şi Georgia au fost primele lovite de aceste trepidaţii, ele ajungînd mai departe în bazinul Dunării pînă la Belgrad, în Caucaz pînă în Armenia şi Azerbaidjan propagîndu-se, nu în ultimul rînd, pînă în Rusia. Pentru statele care nutresc aspiraţii pe termen lung de a deveni membre UE - adică toate cele menţionate mai sus cu excepţia Rusiei - acum este momentul unei verificări în condiţii reale a aşteptărilor lor. Pentru statele de la Marea Neagră şi cele din Balcani (într-o oarecare măsură) se pune o nouă întrebare de importanţă strategică. Posibilitatea accederii în UE s-a depărtat mult, poate chiar dincolo de orizont. "Pauză" este cuvîntul la ordinea zilei, în contextul în care unitatea de măsură a timpului poate fi şi o decadă. Sînt prejudiciate şansele de consolidare a democraţiei în aceste regiuni? Paradoxul este că acest cutremur din UE s-a petrecut tocmai cînd statele din regiune au început să colaboreze. În februarie 2005, patru noi membri ai UE (Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia) s-au alăturat României şi Bulgariei pentru a forma clubul "noilor prieteni ai Georgiei", pe care l-au numit chiar axa Marea Baltică-Marea Neagră. Saakaşvili şi Iuşcenko au acţionat concertat, astfel încît la întîlnirea GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova - n.ed.) din mai 2005 de la Chişinău s-au pus bazele unei noi politici şi diplomaţii regionale. Ucraina se evidenţiază ca un centru-cheie al iniţiativei diplomatice, încercînd să completeze un imens set de cercuri de cooperare regională în care este mereu prezentă: vechiul BSEC (Organizaţia pentru Cooperare Economică la Marea Neagră - n.ed.), noul GUAM, "4+1" cu ţările de la Vişegrad, trilateralele Ucraina-Moldova-România şi Ucraina-Polonia-Lituania, fără a uita nici vechiul CSI şi noul Spaţiu Economic Unic alături de Rusia, Belarus şi Kazahstan. Şi România, avînd pe căpitanul Băsescu preşedinte, fiind membră NATO şi viitoare membră a UE, pare atrasă să promoveze cu o mai mare hotărîre ideea cooperării la Marea Neagră. Acesta este doar unul dintre exemplele familiare prin care, odată cu expansiunea UE, noul stat-membru îşi transpune propriile preferinţe de politică externă regională în politica UE. Este posibil ca noile state reformatoare din regiune să demonstreze un elan democratic suficient de puternic, încît să nu fie subminat de îndepărtarea speranţei de acces în UE? Anul trecut, noi democraţii consolidate au intrat în UE. La acel moment Georgia a decis că a avut destulă democraţie falsă şi a început un episod revoluţionar: Georgia, Ucraina, apoi chiar în Kirghizstan, după care a urmat tragicul masacru din Adijan, în Uzbekistan. Poate vom fi martorii unui alt episod revoluţionar pan-european ca în 1789, 1848, 1989-1991 şi acum 2004-2005. Cum poate UE să compenseze îndepărtarea aderării O consecinţă a cutremurului referendumurilor din UE este că trebuie înlăturate iluziile răspîndite de unii lideri regionali. Dar poate oare UE să-şi modifice politica de vecinătate pentru a atenua dezamăgirea îndepărtării perspectivelor de integrare şi să-şi folosească pîrghiile referitoare la condiţionalitatea politică, chiar dacă aceasta trebuie să rămînă sub cea cerută de perspectiva accederii în UE? Răspunsul ar putea fi afirmativ, dacă statele membre şi Comisia o doresc. Instrumentele unei politici puternice există. Uniunea a iniţiat deja un set de modele de asociere, unele avînd un conţinut eficient, printre care modelul deja prezentat Norvegiei al Ariei Economice Europene (EEA) + Schengen. În esenţă, UE ar trebui să facă o ofertă deschisă permanent pentru a oferi calitatea de "membru funcţional" atunci cînd statul partener este gata. Aceasta ar însemna includerea în anumite politici, iar în unele cazuri în aproape toate politicile Uniunii, însă fără posibilitatea de vot în instituţiile legislative şi decizionale ale UE. Faptul că majoritatea vecinilor UE nu sînt la nivelul de dezvoltare al Norvegiei este evident, însă nu aceasta este problema. Ideea este că UE posedă o varietate de etape de includere funcţională în politicile ei, chiar dacă calitatea de membru deplin devine din ce în ce mai dificil de obţinut. Dacă conţinutul politicii ar fi consolidat serios, UE ar trebui să facă un nou pas simbolic şi să schimbe numele. Termenul de "politică de vecinătate" nu ar fi fost adoptat niciodată dacă statele partenere ar fi fost consultate. Ca alegere de titulatură, s-a dovedit a fi o greşeală categorică, deoarece statele partenere o consideră rece, condescendentă şi exclude, în loc să includă. Alternativa ar putea fi "Politica de integrare europeană", deoarece corespunde termenilor folosiţi în mod curent în propria administraţie a statelor partenere şi propune un mesaj dinamic, hotărît şi care implică ideea de integrare. Propuneri pentru acţiuni ale României, ca membru UE, pentru Marea Neagră UE a investit intens în regionalismul de la Marea Baltică şi de la Mediterană, prin iniţiativa "Dimenisunii nordice" şi prin seria de acţiuni hotărîte la conferinţa de la Barcelona. Marea Neagră a fost pînă acum singura regiune naturală a periferiei UE care a fost ignorată. Starea de lucruri începe să se schimbe acum, în perspectiva aderării iminente a Bulgariei şi a României. Grecia, care asigură actuala preşedenţie a BSEC, a încercat să introducă iniţiativa "Dimensiunii Mării Negre", dar se pare că fără succes. Un impuls adiţional pare să se ivească din România, care se inspiră în rolul pe care vrea să-l joace la Marea Neagră din rolul jucat de Finlanda în "Dimensiunea nordică", iar Bulgaria va dori cu siguranţă să se alăture acestei iniţiative. Comisia este la curent cu această dinamică post-extindere UE şi începe să folosească tot mai des cuvintele "Marea Neagră" în documentele UE privind politica de vecinătate. Cea mai bună variantă este ca România şi Bulgaria, ca noi state membre, să propună UE sponsorizarea unei noi iniţiative care ar putea fi denumită "Forumul Mării Negre", cum a făcut Finlanda cu "Dimensiunea nordică" sau cum a fost "Pactul de stabilitate în Balcani". Bulgaria şi România, ca iniţiatoare ale proiectului, ar forma o alianţă puternică. Ele ar putea coopta şi Grecia, ca singurul membru UE care este şi în BSEC, şi Turcia, ca membru fondator al BSEC şi stat candidat UE, încercînd totodată să cointereseze şi UE în această iniţiativă. Prima acţiune ar fi o conferinţă a Forumului Mării Negre la care România şi Bulgaria, împreună cu UE, ar invita toate statele membre BSEC, secretarul general BSEC şi Statele Unite. UE ar face o ofertă de resurse financiare prin intermediul "Instrumentului de Finanţare a Noii Vecinătăţi" care este finalizat în prezent la Bruxelles şi care este destinat în mod special rezolvării problemelor procedural-birocratice de susţinere a proiectelor care implică state aparţinînd diverselor categorii politice conform criteriilor UE (state membre, state candidate, vecini, etc.). UE nu îşi va propune să devină membru al BSEC, ci va oferi un forum în care BSEC şi statele membre UE pot avansa proiecte şi idei de interes regional care ar putea face uz de resursele oferite de UE şi SUA. În continuarea primei întîlniri a Forumului Mării Negre, Comisia Europeană ar elabora un "Plan de acţiune pentru Marea Neagră" în cuprinsul politicii sale de vecinătate. Forumul s-ar putea întîlni în mod regulat fără a se instituţionaliza, iar activităţile tehnice în diferite sectoare ar fi discutate în grup de partenerii interesaţi. Concluzii Criza provocată de referendumul din UE are implicaţii îngrijorătoare pentru toate statele de la Marea Neagră care au aşteptări, pe termen lung sau scurt, de integrare în UE. Aceasta înseamnă toată regiunea Mării Negre, cu excepţia Rusiei. Se poate discuta dacă, unde şi cît de mult pot aceste rezultate să submineze "europenizarea" unor state din regiune. Aceste riscuri nu trebuie nici exagerate, nici ignorate. În orice caz, UE ar putea şi ar trebui să-şi adapteze politica de vecinătate pentru a micşora aceste riscuri. Ar trebui început prin înlăturarea denumirii condescendente de "vecinătate", pentru a deveni "politica de integrare europeană". În plus, a venit timpul pentru o nouă iniţiativă regională a Mării Negre. Problema nu este dacă, ci cum, avînd în vedere binecunoscutele sensibilităţi politice regionale. Cea mai bună variantă ar fi ca Bulgaria şi România, ca viitori membri UE, să preia iniţiativa. (fragmente din prezentarea susţinută în timpul conferinţei )
