Marea Britanie nu e un loc primitor pentru partidele noi

Publicat în Dilema Veche nr. 771 din 29 noiembrie – 5 decembrie 2018
„Știm exact ce avem de făcut“ – interviu cu Oana BOGDAN jpeg

Sistemul politic din Marea Britanie este dominat de aproape 75 de ani de două partide: conservatorii și laburiștii. Dominația celor două partide izvorăște din sistemul de vot utilizat predominant în această țară, majoritar uninominal sau First Past The Post (FPTP). FPTP constă în alegerea într-o circumscripție uninominală a candidatului care obține cel mai mare număr de voturi, indiferent de procentaj. Asta face ca alegătorii să nu-și risipească voturile pe partidele mici și să se îndrepte cu precădere către cele două mari partide. 

La nivel național, în alegerile pentru Camera Comunelor – camera inferioară a Parlamentului britanic –, conservatorii și laburiștii s-au clasat de fiecare dată pe primele două locuri în ultima sută de ani, atît în termen de procentaj, cît și în termeni de mandate. Momentul de vîrf al bipartismului a fost în 1951, cînd cele două partide au întrunit cumulat 96,8% din voturi și 616 din cele 625 (98,5%) de mandate ale Camerei Comunelor.

În timp, procentajul cumulat al celor două mari partide a scăzut, ajungînd la alegerile din 2010 la 65,1%, dar care, tradus în mandate de deputat, s-a ridicat totuși la 87,3%.

La cel mai recent scrutin parlamentar din 2017, procentajul cumulat al conservatorilor și laburiștilor a crescut din nou, ajungînd la 82,3%, deși procentajul mandatelor nu a crescut decît ușor, pînă la 89%. Al treilea partid ca mărime, liberal-democrații (LDP), nu a depășit niciodată 25% din voturi după 1945, iar scorul cel mai bun în mandate l-a obținut în 2005: 62 din 646. În aceste condiții, apariția și succesul partidelor noi sînt aproape imposibile.

În 1981, un grup de disidenți din Partidul Laburist au format nucleul Partidului Social Democrat (SDP), un partid pro-european și centrist, ca reacție la deriva stîngistă și eurosceptică a laburiștilor. Inițial, SDP s-a bucurat de o mare popularitate în sondajele de opinie, iar la alegerile parlamentare din 1983 a format o alianță cu Partidul Liberal (LP), cel care dominase în secolele XVIII-XIX scena politică britanică alături de Partidul Conservator, înainte de a fi înlocuit în secolul al XX-lea ca al doilea mare partid de laburiști.

Rezultatul a fost foarte bun ca procentaj, alianța LP-SDP obținînd 25% din voturi, dar în termeni de mandate a fost extrem de dezamăgitor, 23 din 650 (sub 4%). SDP a început să-și piardă din atractivitate și, după un rezultat similar în alegerile din 1987, partidul a fuzionat cu liberalii, astfel luînd naștere Partidul Liberal Democrat (LDP), care funcționează și astăzi și care între 2010-2015 s-a aflat la guvernare alături de Partidul Conservator în primul cabinet de coaliție de după 1945.

Al doilea exemplu de partid nou apărut pe scena politică britanică în ultimele decenii este Partidul Independenței Regatului Unit (UKIP). Apărut în 1993 cu scopul unic declarat de a milita în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, UKIP a avut un succes extrem de limitat în primii douăzeci de ani de activitate, nereușind să depășească 3-4% în scrutinele naționale.

Ajutat însă de reprezentarea proporțională, în mod ironic tocmai în alegerile europarlamentare, UKIP a căpătat o expunere mai mare în fața electoratului. UKIP a atras alegători mai ales de la Partidul Conservator și, în 2014, s-a clasat pe primul loc în alegerile pentru Parlamentul European cu 27%, iar în alegerile pentru Camera Comunelor din 2015 a înregistrat 13% din voturi, obținînd însă doar un mandat de deputat.

Efectul UKIP a fost însă unul major. Partidul Conservator condus de premierul David Cameron a reușit să obțină singur majoritatea absolută în 2015, iar acesta a pus în practică promisiunea electorală de a renegocia relația cu UE și de a supune apoi noul acord unui referendum. Ceea ce s-a și întîmplat pe 23 iunie 2016, cînd visul UKIP s-a împlinit, spre disperarea lui Cameron, care a militat pentru rămînerea în Uniune: electoratul britanic a votat în proporție de 52%-48% în favoarea ieșirii din UE. Partidul condus de populistul Nigel Farage a început apoi să-și piardă din relevanță, acum, că scopul său fusese atins, pierzînd masiv voturi și mandate de consilieri locali și legislatori în parlamentele provinciale și devenind practic irelevant.

Există un singur exemplu de mare succes al unui partid terț, Partidul Naționalist Scoțian (SNP), care, deși înființat în 1934, nu a ajuns realmente în prim-plan decît în 2007, cînd a preluat guvernarea în Scoția, guvernare pe care a exercitat-o încontinuu pînă în prezent. SNP s-a clasat pe primul loc în alegerile parlamentare din Scoția, unde se folosește reprezentarea proporțională, și în 2011, și din nou în 2016, iar la alegerile pentru Camera Comunelor din 2015 a obținut 50% din voturi și 56 din cele 59 de mandate alocate Scoției în Parlamentul de la Londra. În 2017 însă, SNP a scăzut la 37% și 35 de mandate în Camera Comunelor.

Ca o concluzie, partidele noi au șanse neglijabile de succes în Marea Britanie, în primul rînd datorită scrutinului majoritar uninominal din alegerile parlamentare naționale. Pe de altă parte, acest mod de scrutin a împiedicat succesul partidelor extremiste de tip fascist sau comunist, care au cauzat atîta rău în Europa continentală. 

Petru Clej este jurnalist. Corespondentul RFI-România la Londra.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.