Cristi: Mai întîi de toate, zi-mi, te rog: crezi că putem numi "ştiri" toate subiectele de bîrfă din revistele de cancan? Luiza: Bîrfa nu e ştire. Pentru că, jurnalistic vorbind, ştirea trebuie verificată din mai multe surse, în timp ce bîrfa s-ar autodistruge dacă ar fi confirmată. C.: Iar tu ţii la veridicitatea informaţiei, să înţeleg. Oricum, cred că subiectele de bîrfă din revistele de gen sînt inofensive pentru cititori. Nu te pot enerva pentru că, de obicei, nu prea au legătură cu hoţia vreunui parlamentar sau cu scumpirea gazului. Sînt unele care îţi fac protagoniştii simpatici (Johnny Depp devastînd o cameră de hotel) sau te pot amuza, atunci cînd constaţi penibilul de care dau dovadă unii - vezi cazul nuştiucărui interpret care voia să intre într-un top al posesorilor de penis mare. L.: Sînt inofensive pentru cititorii inteligenţi. Şi nu ştiu cîţi cititori inteligenţi au Click sau Libertatea. C.: E clar că există şi cititori care se consumă emoţional cînd vedeta preferată rămîne fără dragostea vieţii ei, soarele de pe cer, lumina ochilor. Dar empatia lor nu valorează doi bani. Mie îngrijorător mi se pare cînd vieţile unor personaje gen Simona Sensual, Oana Zăvoranu sau Poponeţ îţi devin mai familiare decît cele ale membrilor propriei familii - e clar că ai o problemă şi trebuie să-ţi suni mama şi să-i spui că ţi-e dor de ea... L.: Pe mine chiar nu mă interesează micile şi marile întîmplări din viaţa prostănacilor şi-a fandositelor de-aiurea. Însă admit că un tabloid dimineaţa poate fi pentru unii taximetrişti ca o cafea tare. Şi pentru unii funcţionari, şi pentru unii pensionari etc. C.: Şi nu numai... Mi-e greu să citesc Thomas Mann la metrou, am senzaţia că-s ridicol şi nu vreau nici să fiu menţionat prin reviste culturale drept tînărul deosebit care citeşte pe scările de la metrou, mare şmecherie. Eu citesc tabloide. L.: Dar nu-ţi cere nimeni să citeşti Mann în metrou! Ai o sumedenie de alte variante onorabile, mult mai uşor de citit. Eu aş muri de ruşine dacă m-ar vedea cineva citind un tabloid. Oriunde. Aş muri de ruşine şi să-l cer la chioşc. E o chestiune de etichetă... C.: Să fim serioşi, cum să zici că lectura unui tabloid te descalifică? Ideea de bîrfă nu e într-atît de blamabilă, la urma urmei. Din nefericire, subiecţii sînt aşa cum spui tu, insipizi şi prostănaci. Dar ce să facem, trăim vremuri plictisitoare, marile gesturi s-au consumat, dandysmul a dispărut... L.: Nu neg că, în cazul meu, istoria literaturii e, neapărat, şi o mare colecţie de anecdote despre autorii respectivi. Anecdote care, la vremea lor, au fost bîrfe. Dar e una să ştii că, într-o zi, Maiorescu şi-a uitat pălăria acasă şi a umblat cu capul gol prin tîrg, drept pentru care toţi au crezut că înnebunise, şi alta e să fii la curent cu realizările Simonei Sensual. (A, şi nu cred deloc că trăim vremuri plictisitoare, dimpotrivă.) L.: Mai mult decît tabloidele în sine, mă scoate din sărite tabloidizarea restului presei. De exemplu, de Paşte, a fost ştire mare la Realitatea despre cum îşi petrece sărbătorile Andreea Marin! La treaba asta fabuloasă s-a mai adăugat una: tot minunata în cauză i-a luat interviu Anamariei Marinca. Zi-mi şi mie, e Andreea Marin jurnalist, e critic de film, e intervievatoare de renume sau e prezentatoarea de la Surprize, surprize? Că mi se pare că nu mai ştiu pe ce lume trăiesc. La fel, amica ei, Mihaela Rădulescu, s-a dus să-l vadă pe Orhan Pamuk, ca şi cum scriitorul ar fi fost un urs de circ adus în oraş ca să se zgîiască la el protipendada de duminică. C.: Faptul că toate astea te indignează e un semn clar că mondenităţile nu-ţi sînt complet indiferente. Eu cred că e firesc ca fiecare eveniment să aibă o parte glamour - e ceea ce se cheamă publicitate. L.: Glamour-ul trebuie să aibă şi el o logică. E stupid să crezi că se-apucă cineva de un roman de 600 de pagini numai pentru că Răduleasca mimează că s-a apucat şi ea...