Maghiar, român, european, într-o țară imaginară

T. SZABÓ Csaba
Publicat în Dilema Veche nr. 833 din 6 - 12 februarie 2020
Maghiar, român, european, într o țară imaginară jpeg

Omul este ca o ceapă: sîntem înveliți în zeci de straturi culturale și identitare, formate și create de familie, școală, anturajul amical, societatea, statul și ego-ul nostru personal. În parcursul zilelor obișnuite, cînd ne trezim la ora 7 sau 8 – unii, din păcate, și mai devreme –, sîntem într-o stare embrională: sîntem vulnerabili, ca niște copii. Funcționăm doar biologic, fizionomic, sîntem pe ultima treaptă a piramidei lui Maslow. Cîteva minute mai tîrziu, după ce creierul revine din tărîmul lui Hypnos, reactivăm identitățile noastre învățate: începem să vorbim în limba noastră maternă, unii vor citi ziare și feeds în trei-patru limbi, deschidem radioul sau televizorul, laptop-ul sau telefonul, alții poate rostesc o rugăciune. La muncă ne îmbrăcăm în identitatea noastră de profesor, jurnalist, corporatist, antreprenor, artist, scriitor, tîmplar, croitor, vorbind cu colegii noștri uneori într-o limbă diferită de aceea pe care o vorbeam acasă înainte să ieșim în oraș.

Unele identități sînt temporare și efemere: unii sînt mari patrioți și români doar pe 1 Decembrie, alții merg la biserică doar de două-trei ori pe an, sîntem rar turiști, sîntem uneori călători. Sînt însă identități culturale și comunități imaginare pe care le moștenim din copilărie și care sînt mult mai puternice – deși nu eterne sau neschimbate. Așa sînt, de exemplu, limba noastră maternă, identitatea culturală, cetățenia și etnia. Pentru mulți oameni, aceste noțiuni sînt identice, merg împreună: ești din România, cetățean român, vorbești limba română și te simți român. E simplu. Omul însă nu e simplu. Realitatea nu reproduce întotdeauna categoriile prefabricate de teoreticieni, politicieni sau istorici. Aceste patru noțiuni nu sînt identice și variază într-o formă extraordinară în viața cotidiană din România și în afara granițelor. A fi cetățean român înseamnă că ești născut în România sau ai primit cetățenia țării după un proces administrativ stabilit de lege și de sistemul juridic actual. Este deci un statut, o identitate legală, juridică. O identitate pe care rar o înțelegem, mai ales cînd e vorba de obligațiile și drepturile cetățeanului stabilite în Constituția țării și în legislația actuală. A vorbi română nu înseamnă direct și a fi cetățean român: sînt foarte mulți în țara asta care vorbesc foate bine limba română, dar sînt studenți arabi la medicină, sînt profesori străini care predau la diferite școli sau universități, sînt oameni din alte țări care au învățat limba română din pasiune. A vorbi o limbă, deci, înseamnă o capacitate intelectuală, o identitate culturală și intelectuală. 

Limba maternă iarăși e o temă cu sute de nuanțe și variații. În România sînt o mulțime de limbi materne: română, maghiară, germană, romani, ebraică, turcă, bulgară, sîrbă, armeneasă… sînt oameni care vorbesc, gîndesc, citesc în alte limbi decît majoritatea societății, iar pentru unii această varietate este șocantă sau, pentru oameni din zone monoetnice, chiar neobservabilă. Limba maternă este o moștenire culturală din copilărie, o moștenire extrem de puternică ce formează gîndirea, atitudinea culturală, surse literare primare pentru orice om. Visăm, iubim, gîndim în limba noastră maternă, indiferent de cîte limbi sau identități culturale vom îmbrăca pe parcursul vieții. Limba maternă, deci, este o identitate lingvistică primară și esențială. Dar nici măcar limba maternă nu este o dogmă sau o identitate eternă: sînt familii mixte, unde copilul vorbește cel puțin două-trei limbi din copilărie. În cazul oamenilor bilingvi, noțiunea și puterea limbii materne se fluidizează, devine aproape un nonsens. Așa ceva observăm mai ales în sudul Transilvaniei, în zone unde comunitățile maghiare sînt într-o asimilare culturală tot mai intensă cu românii. Sînt, la fel, foarte mulți care au părăsit țara natală și au devenit bilingvi: limba maternă probabil are o putere mai nuanțată și o identitate diferită în diaspora decît acasă.

Etnia și identitatea culturală sînt noțiuni similare, dar nu identice. Sînt foarte mulți oameni care afirmă că sînt de etnie maghiară, dar nu au și o identitate culturală maghiară, nu-și asumă moștenirea culturală maghiară. Sînt, la fel, oameni care nu sînt de etnie maghiară, dar prin contactul intens cu limba și literatura maghiară au și o identitate aparte: traducători, oameni din familii mixte, oameni care au contribuit în secolele XX și XXI la dialogul interetnic și cultural.

Prin această relativizare a identităților voiam să arăt complexitatea problemei cînd vorbim de „minorități etnice“ din România. Majoritatea românilor rezolvă problema minorităților cu o afirmație bine cunoscută și superficială: toți sîntem români din România. Prin ierarhizarea identităților – identitatea de cetățean este primară față de orice identitate lingvistică și culturală –, statul român și majoritatea românilor adoptă modelul francez și american în construirea identității României după 1920. România, după Trianon, a devenit o țară imensă, cu o populație multiculturală, unde identitățile lingvistice, culturale, religioase și cotidiene prezentate mai sus conviețuiau într-un haos nepregătit. Astfel, era necesar un nou „nation-building“, o țară imaginară, un model ideologic reflectat prin narativa politică, educație, administrație și istoriografie. Acest model era cel francez și american care ierarhizează identitățile prezentate, omogenizează societatea sub umbra conceptului de „oameni egali în cetățenie“. Iar acest model era ideal pentru a nu conștientiza și a mușamaliza realitatea și moștenirea istorică.

Aderarea la Uniunea Europeană, mobilitatea oamenilor după 1990 și semnarea tratatelor internaționale pentru ocrotirea identităților și comunităților culturale și minoritare au schimbat cel puțin realitatea cotidiană, dar nu și modelul central despre o Românie omogenă, de stat național unitar, unde multitudinea identităților culturale și lingvistice sînt – teoretic – protejate de lege, dar niciodată promovate sau rar tematizate în școli, manuale, filme, afișe sau în realitatea cotidiană.

Identitățile sînt relative și sînt în constantă schimbare. Eu m-am născut într-o familie maghiară, vorbeam exclusiv limba mea maternă pînă la vîrsta de 7 ani, am creat identitatea mea culturală maghiară sătmăreană în 18-20 de ani, apoi la facultate, în Cluj, am îmbrăcat o varietate enormă de identități culturale și efemere, dar și identități pe care încă le am. Am studiat și am trăit în Ungaria, Italia și Germania, astfel am moștenit identități culturale, lingvistice și de acolo. De zece ani sînt în viața academică, de trei ani, de cînd m-am reîntors în țară, sînt vocal în viața civică, minoritară și politică. Am astfel zeci de identități suprapuse care conviețuiesc în mine destul de bine, uneori accentuate, alteori ignorate, și sînt conștient că astea se vor schimba, vor evolua și în viitor.

Într-o lume ideală, aceste identități, stratigrafii identitare nu sînt marginalizate de un statut legal sec și artificial (cetățenie), ci au un rol complementar și interdependent: este foarte fain, dacă ești cetățean român și maghiar, te simți maghiar ardelean, faci parte din comunitatea lumii academice și din zeci de mici comunități culturale sau sexuale.

Omul secolului XXI trebuie să fie conștient că nici una dintre identitățile în care este îmbrăcat nu este mai presus, mai importantă, mai frumoasă decît sutele de identități pe care le putem întîlni în viața cotidiană și care oricum sînt într-o continuă schimbare. Acel Homo sapiens universal trebuie să ajungă la un nivel spiritual în care păstrarea, exersarea și promovarea identităților rămîn o alegere individuală și nu una impusă sau controlată de stat sau de o majoritate numerică.

Szabó Csaba este istoric al antichității, asistent la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Departamentul de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.