Mi se întîmplă aproape zilnic să asist, fără să vreau, la discuţii legate de "vremea lu’ Ceaşcă". Au trecut 18 ani de la Revoluţie, dar urmările perioadei de dinainte de ’89 ne bîntuie la tot pasul: de dimineaţă, la coadă la farmacie, cînd doamna din faţa mea află că plafonul pentru reţete compensate s-a epuizat şi începe să-şi verse amarul pe farmacistă, povestind cum "înainte" pensionarii o duceau tare bine, salariaţii aveau servicii stabile şi bani de rate pentru case şi mobilă. După inevitabilele laude aduse conducătorului şi aprobările plictisite ale farmacistei, reuşesc să-mi cumpăr plasturii de care aveam nevoie şi mă grăbesc spre metrou, gîndindu-mă că lumea idilică descrisă de doamna din farmacie nu seamănă deloc cu perioada cu magazine goale, cu "traficul" de zahăr şi ulei din spatele alimentarelor, cu cenzura, cu suspiciunile şi denunţurile care sînt amintite atît de des în talk-show-urile de la TV. Cobor la Piaţa Romană şi, cît aştept la semafor, îmi vine în minte un curs de literatură la care ni se povestea cum studenţii obişnuiau să citească "neoficial" 1984 şi cît de mult se aseamănă RomÈnia dinainte de 1989 cu societatea descrisă de Orwell. Se face verde, traversez şi mă bucur că nu a trebuit să trăiesc în acele timpuri. De fapt, nu mi-a fost povestit cum a fost exact în perioada comunistă. Cunosc doar frînturi ale acelor vremuri, iar totul este trecut prin prisma subiectivităţii. Mă întreb dacă nu cumva doamna de care vorbeam mai devreme nu regreta mai degrabă propria tinereţe decît perioada comunistă.