– gînduri ale copiilor de azi despre Mioriţa –

● Ciobanii ar fi trebuit să-i ceară baciului, „te rog frumos“, așa, poate bani, niște galbeni, brînză, lapte. Li se părea că el avea mai mult și voiau și ei din averea lui. Și erau invidioși. Cînd au venit ciobanii, se auzeau lupii în pădure. Baciul moldovean și-a băgat oile la adăpost și a pus zăvorul. Pe ciobani i-a lăsat cu lupii, afară. Și ei se rugau: „Lasă-ne să intrăm“. Baciul nu le va da drumul, pentru că ei voiau să-l omoare. Ciobanii au fost mîncați de lupi. L-au răzbunat lupii. (Daria Ilinca NICOLAE, 9 ani)

 Astăzi, Miorița s-a mutat la oraș, cu surorile ei, cîinele și baciul, ca să scape de ceilalți doi ciobani criminali. Stau într-un apartament de patru camere. Cum la oraș nu sînt căpițe de fîn, baciul a cumpărat o saltea de paie. Și-a luat televizor, frigider și laptop, și-a găsit de lucru. Laptele, brînza, iaurtul și lîna oilor le duce la un magazin și primește mulți bani, că nimeni altcineva nu aduce lucruri atît de proaspete. (Anisia TĂNASE, 12 ani)

 Miorița are marile ei premoniții – astăzi mă salvează pe mine, mîine te salvează pe tine, azi îți dezvăluie destinul, mîine îi apari în vis. Toți dau buluc să vadă cu ochii lor oaia care te scoate din bucluc. Așa s-a îmbogățit baciul moldovean pe seama oii-ghicitoare. (Rareș TOMA, 12 ani)

 Miorița se hotărăște să tacă din gură și să-l salveze pe baciul moldovean, deoarece baciul ungurean și cu cel vrîncean vor să-l omoare pentru oile lui. După ce l a salvat, baciul se aștepta ca oaia să tacă din gură, dar ea a început să vorbească fără oprire. El se aștepta ca oaia să se oprească din vorbăria eternă, însă nu a fost așa. Se pare că Miorița va vorbi pentru totdeauna. (Andreea CRISTEA, 12 ani)

 Nu s-ar mai putea întîmpla aseme­nea lucruri astăzi, deoarece nu cred că mai există stîne cu capre. (Teodora RĂ­CHI­ȚEANU, 12 ani)

 Astăzi, Miorița s-ar plimba prin oraș, s-ar duce la coafor, și-ar cumpăra haine de firmă și s-ar duce la serviciu. Poate s-ar duce să apere, la tribunal, drepturile baciului moldovean, pentru că este bună de avocat. (Andrei IOANA, 12 ani)

 Ciobanul și-a vîndut oile, ca să nu mai stîrnească invidia altora. Numai pe mioriță n-a vîndut-o, a lăsat-o pe o pajiște cu flori, să pască la nesfîrșit. Doar că astăzi nu prea mai sînt cîmpii, pajiști și păduri. (Mara TÎRTAN, 12 ani)

 Miorița noastră nu mai are ce mînca: pajiștea s-a terminat, pădurea s-a defrișat și lupul îi dă tîrcoale. Noroc cu Grivei, că-i paznic bun. Mioriței iarba nu-i mai place, a simțit gustul cărnii. Șnițel de pui are la fiecare masă! (Vlad POPESCU, 12 ani)

 „Cum nici tu m-ai ascultat, nici eu nu te mai ascult! Datoria mea a fost să te avertizez. Misiunea mea s-a terminat aici.“ Acum, Miorița, agent secret, zburdă pe la alte case, să aducă vești, dar toți îi închid poarta-n nas. Gura nu-i mai tace, iarba nu-i mai place… (Bianca Cristina MATARA, 12 ani)

 Într-o zi, a reușit să evadeze. S-a urcat într-un portbagaj de mașină, rămas deschis, și a ajuns în oraș. Nu mai văzuse așa ceva! Miorița era doar o oaie într-o turmă de oameni. (Daria MANOLE, 12 ani)

 Cînd eram mică, am ajuns în mijlocul unei turme de oi. Erau multe oi, mai multe decît văzusem eu vreodată. Un cioban, care mînca liniștit o bucată de brînză, a văzut că dau să plîng și m-a asigurat că oile nu-mi fac nimic. Părinții mei mă rugau să mă calmez, ei erau calmi, dar eu aproape că am leșinat cînd o mioriță a ajuns pe pătura noastră. Acasă, pe pat, aveam un miel de pluș. Nu avea ciulini, nici lîna murdară, nici nu behăia și, în nici un caz, nu gusta din pătura roșie. Mielul ăsta zîmbea. (Alexia DANCIU, 15 ani)

 Miorița este despre trecut, natură și blîndețe. În timp, tradiția se pierde, în fața altei civilizații, a plasticului din mîncare și din haine. Astăzi, Miorița poate fi orice sau oricine: o oaie, o cîmpie, o marcă de haine, o vecină de la etaj sau un vis frumos și vechi. Nici măcar nu-mi mai aduc aminte cînd am văzut ultima dată o oaie. (Bianca PASCU, 15 ani)

 Pentru mine, balada aceasta este o fereastră către lumea de odinioară, lumea concentrată asupra omului simplu, rustică, însoțită de toate aspectele mitice și fabuloase. Din fericire, satele noastre păstrează încă, în parte, ecoul acestor balade. (Ioana PETROȘEL, 15 ani)

 Nu pot să spun că sînt o mare fană a Mioriței (ca opera literară), dar apreciez faptul că este ușor de citit și că are multă rimă. Mi-ar fi plăcut ca personajul principal să nu fie o oaie, adică să nu fie un animal considerat bleguț. Mi-ar fi plăcut să fie un animal mai puternic, poate un lup. Nu prea am văzut multe oi la viața mea și poate din cauza asta nu-mi plac, în mod special, oile. Și nu-mi plac finalurile tragice. (Anca CRUCERU, 15 ani)

 În spațiul sîrb, nu românesc, balada aceasta surprinde o altă atitudine, aproape războinică, oricum, de împotrivire. Prefer riposta împotriva trădătorilor. Ciobanul sîrb își ia cîinele cu el și îi atacă pe cei care-l amenință. De fapt, această atitudine o regăsesc eu și în cîntecele formației Phoe­nix, la Baba Novac mă gîndesc. Și la Nicu Covaci. (Andrei MIHALCEA, 16 ani)

 În fiecare turmă de oi există o oaie asemenea Mioriței. Aceasta este grijulie și ține la aproapele ei. „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai“ sînt metaforele unei lumi de Paradis, în care nu există crimă, viclenie, ură. Cred că acest paradis nu mai există sau nu mai este întreg. (Andreea CONSTANTIN, 16 ani)

 Oaia din Miorița mă duce cu gîndul la Dumnezeu și la modul acestuia de a ne compara cu oile. Acest animal lipsit de apărare nu se poate hrăni singur, stă în țarc, trebuie condus la pășune, nu se poate orienta în spațiu, se rătăcește foarte ușor și trăiește în turmă. (Larisa BUCHE, 16 ani)

 Este o vorbă: „E oaia neagră a familiei!“, paguba și nenorocirea. La fel, se spune să nu stai ca oile, în turmă. Dar Miorița nu e de-aici! (Irina LEFTER, 16 ani)

 M-a impresionat atitudinea ciobanului moldovean, care s-a resemnat cu ideea că va muri, trecînd cu ușurință peste probabilitatea „și de-o fi să mor“. Mare parte a vieții mele am trăit la țară, am văzut destul de des turme de ori, trecînd pe drum sau la păscut, pe dealuri. (Violeta OLTEANU, 16 ani)

 Asociez această baladă cu sfatul de a ți alege prietenii cu grijă. Niciodată nu știi cînd un amic se transformă într-un ungurean sau într-un vrîncean. Poate fi și o poveste despre încredere, cel mai important lucru pentru a crea legături între oameni. (Ana Maria ILEA, 16 ani)

 Ciobanul din Miorița nu a înțeles un adevăr limpede: nu avem posibilitatea să trăim veșnic, însă este posibil să nu fim uitați niciodată, putem lăsa generațiilor viitoare ceva specific personalității noastre: lupta. (Andrei TĂNĂSESCU, 16 ani)

 Mergeam, o dată la zece zile, cu bunicul, la stînă pentru a lua brînză. Liniștea aceea de pe izlaz era tulburată cîteodată de tălăngile oilor sau de vreun fluierat al ciobanului care chema așa oile. Cîinii adunau turma. (Ștefan FRĂȚILĂ, 16 ani)

 În primul rînd, această baladă ne arată frumusețea lumii românești, „gura de rai“. Dar nimic nu te scoate din sărite mai tare decît norocul altuia. Încă avem ceva mioritic în noi – mentalitatea, invidia, lăcomia, comploturile și dorința de a face rău, mai curînd decît aceea de a face bine, supușenie, efectul de turmă. (Aida ROȘCA, 17 ani)

 Balada asta poate fi o lecție de geografie, de biologie sau de istorie a mentalităților sau a literaturii. Trăim în epoca în care unii nu mai fac diferența dintre rață și gîscă, dintre prună și corcodușă. Nu cred că balada asta mai înseamnă ceva pentru niște tineri care citesc manga, proza aceea japoneză. (Eduard STAN, 17 ani)

 Oamenii acceptă ceea ce li se întîmplă sau ceea ce e posibil să li se întîmple și se resemnează, pentru că „n-ai ce să faci“. Invidia îl ucide atît pe cel invidiat, cît și pe cel invidios. Ucide spiritual. Dar toți avem pe lîngă noi o mioriță care ne avertizează: „Ai grijă!“ (Cristina GHEORGHE, 18 ani)

 Cineva vrea să-ți ia cu forța ceea ce e al tău. Și tu nu lupți. Complotul, fratricidul, resemnarea sînt semne ale spiritului mioritic. Sînt pesimistă – altă boală a societății noastre! (Alexandra CHIRCĂ, 18 ani)

 Balada transmite ideea că omul, în loc să lupte corect, alege întotdeauna calea cea mai ușoară și cea mai nefirească. Ciobanii ucigași reprezintă natura nedreaptă a omului. (Cristina PETRESCU, 18 ani)

 Îi invidiem pe cei care ne sînt aproape și reușim să le tăiem elanul. Facem orice ne stă în putință să-i „aruncăm la vale“ pe cei care sînt buni, cinstiți, valoroși. (Alina PĂTRAȘCU, 18 ani)

 Trăim într-o lume în care trebuie să facem față trădării celor pe care îi iubim. E în natura umană să-ți dorești să obții mai mult decît ai, mai mult decît ți se cuvine. (Teodora LUNGU, 18 ani)

 Ciobanul moldovean se îngrijorează de starea mioriței: „Ori ești bolnăvioară, drăguță mioară?“ Resemnarea este adevărata boală. El este bolnav. (Lorena BĂLAN, 18 ani)

 În zilele noastre, e mai greu să lupți cu violența psihică, rămasă nesancționată – atacurile constau astăzi în discreditare, răspîndirea zvonurilor defăimătoare, diminuarea meritelor. Ți-e frică să te apropii de cineva, amabilitatea lui s-ar putea să fie falsă, deci vătămătoare. Prietenii adevărați te înjunghie în față. (George CHIRCU, 18 ani)

 Întîi ne lămurim, cu cei mici, că nu e vorba despre „o gaură de rai“, cum s-a citit din greșeală, la o primă lectură, ci de o „gură de rai“, că lîna nu e „pălăviță“, ci „plăviță“, că „ortoman“ înseamnă cu dare de mînă și că miorița nu este o pajiște, ci o oaie! Ascultăm versiunea dramatică a lui Tudor Gheorghe, trecem la „Miorița vizuală“ a Adei Milea (batem și noi ritmul „pe-un picior de mioriță“, toți trei ciobanii vor să moară, că nu mai au ce să taie!) și încheiem, la elevii de liceu, cu „Tînguire de mior“, Mircea Nedelciu – în epoca CAP-urilor, oile sînt ucise de ciobanii abrutizați. Cînd predai Baltagul sadovenian, pleci de la motto: „Stăpîne, stăpîne…“ Mi-e greu să aleg între spațiul mioritic blagian și dimensiunea românească a existenței, Mircea Vulcănescu. Am văzut și lupi mîncați de oaie – știe cineva ce înseamnă asta?! (Prof. Mihaela NICOLAE, Colegiul Național „Mihai Eminescu“, Buzău)

a consemnat Mihaela NICOLAE 

Foto: M. Coleman, flickr