Lunarii, inima universului și fascinația ficțiunii: de unde vine curajul modernilor?

7 mai 2020
Lunarii, inima universului și fascinația ficțiunii: de unde vine curajul modernilor? jpeg

În 8 aprilie 1610, Johannes Kepler, matematician imperial la curtea din Praga, primește un pachet trimis de ambasadorul Toscanei. În pachet se găsește un pamflet de cîteva zeci de pagini – un articol extins, am spune azi – care avea să schimbe soarta astronomiei. Anunțul stelar (publicat doar cîteva zile înainte) informează publicul european cu privire la marile descoperiri astronomice realizate de Galileo Galilei, matematician și filosof florentin, cu ajutorul unui nou instrument care „aduce planetele mai aproape”. Pachetul care ajunge la Kepler nu conține însă instrumentul-minune. Galileo trimitea exemplare din „luneta-spion” doar capetelor încoronate. Colegilor filosofi le ajungea doar cartea. În cazul lui Kepler, cartea este însoțită și de un mesaj, venit pe canale diplomatice: rugămintea de a scrie o „întîmpinare” (azi am spune: o recenzie) cărții primite – și nu oricum, ci pînă la plecarea curierului diplomatic înapoi la Florența. Kepler are ceea ce am numi azi „a very tight deadline”. Mai puțin de o săptămînă pentru a scrie Conversație cu mesagerul stelar. Cartea apare la Praga la începutul lunii mai, iar apoi, aproape imediat, într-o ediție pirat, la Florența. Semn că măcar o parte din publicul european cititor urmărea cu sufletul la gură noile descoperiri.

Personajele

Johannes Kepler este, în 1610, cel mai mare astronom al Europei. Este matematician, filosof, umanist și are la activ cîteva cărți importante, inclusiv Noua Astronomie, în care cititorul poate găsi (dacă va căuta bine) faimoasele „legi ale lui Kepler” care codifică mișcarea planetelor în jurul Soarelui. Sau Optica, lectură obligatorie pentru oricine s-ar juca cu lentile, cu sau fără intenția de a construi un instrument cu ajutorul căruia să aducă lucrurile mai aproape. Galileo Galilei este un profesor de matematică de la Universitatea din Pisa, în căutarea unui job mai bine plătit. Și el are interese filosofice, educație umanistă și ambiții mari; dar nu și publicații pe măsură. De fapt, este la prima sa incursiune în astronomie. Iar cartea sa este neobișnuită, începînd de la titlu, care poate să însemne Anunțul stelar sau – cum citește Kepler – Mesagerul din stele.

În plus, cele două personaje din povestea noastră au o istorie complicată. Nu vă plictisesc cu detalii, vă spun doar că Johannes Kepler avea suficiente motive să privească cu o anumită rezervă cererea lui Galileo, cu atît mai mult cu cît i se cerea să certifice noile descoperiri fără să fi văzut instrumentul care le făcuse.

Ochiul instrumentului și ochii minții

Dar Kepler nu are nevoie de telescop pentru a crede descoperirile lui Galileo. El știe că Pămîntul e o planetă, că imaginea tradițională a unui univers geocentric nu poate fi adevărată. Doar se trudise aproape zece ani să determine traiectoriile planetare. Pentru Kepler, Anunțul stelar nu aduce noutăți, ci dovezi. Tonul Conversației sale e cel al cuiva care vede cum cineva a descoperit, în sfîrșit, cu ochiul instrumentului ceea ce el văzuse de mult cu ochii minții. Asta nu înseamnă că Kepler nu-și dorește un telescop. Însă nu pentru a verifica ce spune Galileo, ci pentru a continua munca de observație, găsind sateliți împrejurul lui Marte, Venus și Saturn. Însă locul în care entuziasmul lui Kepler nu mai cunoaște margini este cînd descrie posibilitățile noii astronomii telescopice de a transforma ceea ce el numește „o nouă astronomie a locuitorilor Lunii, sau geografia mea lunară” într-o teorie propriu-zisă. O teorie despre structura, organizarea și locuitorii Lunii, întemeiată pe observații și dovezi „matematice” (optice). „Geografia lunii” la care face Kepler referință este una dintre cele mai curioase scrieri ale sale: Somnium, un „vis” sau o fabulă în care sufletul călătorește în cer (purtat de un demon) și vizitează lumea Lunii, descriind, cu lux de amănunte, relieful, clima și condițiile de viață ale „lunarilor”.

Ficțiune poetică și teorie științifică

Putem citi Conversația lui Kepler ca pe un superb exemplu al modului în care un teoretician își caută, își selectează (și uneori își fabrică) dovezile. Iată: unul dintre craterele Lunii desenat de Galileo îl impresionează prin regularitatea marginilor sale. Nu e asta oare o dovadă – se întreabă Kepler – că a fost făurit artificial?

„Să presupunem că există ființe vii pe Lună... Ar fi rațional să presupunem că acești locuitori sînt alcătuiți în așa fel încît să exprime caracteristicile locului în care trăiesc, și care are munți și văi cu atît mai mari decît cele de pe Pămînt. Înzestrați cu corpuri gigantice, ei vor construi proiecte la fel de mărețe. Ziua lor este cît 15 zile terestre; și suferă de călduri insuportabile. Poate că nu au suficientă piatră pentru a construi adăposturi. Poate că solul lor este lipicios, precum lutul. Atunci, planul lor de construcție ar fi următorul. Ar săpa suprafețe întinse... ascunzîndu-se în umbra mormanelor excavate. Sau și-ar construi un oraș subteran.”

Lunarii lui Kepler sînt făpturi raționale care judecă cu o ingeniozitate de arhitect care nu poate decît să fie pe placul matematicianului. Filosoful, însă, nu poate să nu se întrebe mai multe cu privire la condiția și existența lor. Și să intre astfel pe tărîmul primejdios al speculațiilor teologice. A afirma existența unor creaturi pe alte planete era infinit mai periculos, în 1610, decît a fi copernican. Și Kepler o știa prea bine. Discutînd despre sateliții lui Jupiter, spune că, auzind de minunata descoperire, i-a fost o clipă teamă că Galileo a văzut sateliți împrejurul unei alte stele decît Soarele... și că deci se pregătesc, pentru amîndoi, cătușele și celula lui Giordano Bruno. Cu zece ani înainte, Bruno fusese ars pe rug la Roma, pentru o serie de acuzații printre care se număra și aceea de a afirma existența unor „universuri” asemănătoare cu cel în care ne găsim. Și Kepler, și Galileo știu foarte bine cît de periculoase sînt, în aceste condiții, speculațiile cosmologice. Lunarii sînt foarte greu de integrat în planul Creației. În multe privințe, chiar mai greu decît universurile infinite ale lui Bruno.

Prin urmare, Galileo nu este foarte încîntat de răspunsul lui Kepler. În parte, pentru că sesizează pericolul. În parte, pentru că este revoltat de toate aceste ficțiuni poetice. Pentru spiritul de matematician-experimentator al filosofului Galilei, sofisticatele construcții speculative kepleriene continuă să rămînă niște castele în aer... Ceea ce nu-l împiedică pe Galileo însuși să se avînte pe terenul speculațiilor periculoase, mai puțin de cinci ani mai tîrziu cînd, într-o serie de scrisori, începe să explice mai-marilor zilei cum teoria copernicană (a se citi galileană) e mult mai compatibilă cu interpretarea corectă a Scripturilor decît teoria geocentrică a lui Ptolemeu și Aristotel. Ba mai insistă să și publice aceste scrisori – care vor constitui, evident, o probă împotriva lui la proces.

Căutarea adevărului și fascinația poetică

De unde le vine acestor moderni curajul? De unde tentația de a coborî din norii ficțiunii poetice și ai speculației matematico-metafizice pentru a transforma totul în afirmații despre realitate? Răspunsul simplu și tentant este că despre asta e știința. Este o căutare a adevărului. Considerente cu privire la pericolul unei teorii sau al unei afirmații nu au ce căuta în mintea savantului. El este un căutător al adevărului. Tot restul nu contează.

Dar este, oare, atît de simplu?

În fond, lunarii nu există. Și Kepler știe că dovezile pe care le poate găsi în observațiile telescopice nu sînt suficiente pentru a întemeia speculațiile sale. De aceea, Somnium rămîne în manuscris, de aceea nu ajunge, în fond, să fie niciodată altceva decît o ficțiune. Dar este tipul de ficțiune care ține în mișcare căutarea modernilor și mersul înainte al științei. Și cea pentru care filosofi precum Kepler, Galileo sau Descartes sînt dispuși să își pună în pericol reputația, slujba sau chiar viața.

În Scrisorile copernicane, Galileo dezvoltă o metafizică neoplatonică a Soarelui, „suflet” și „inimă” a universului, și încearcă să o pună în acord cu „dovezile Scripturilor”. Încercînd să arate că propriile sale construcții speculative sînt mai elegante și mai bine fundamentate decît cele ale teologilor. Pînă și la Descartes găsim ceva asemănător. Chiar dacă, prudent, acesta își întrerupe lucrul la marele tratat cosmologic (Lumea) după ce aude de condamnarea lui Galileo, în scrisori își permite să vorbească deschis. Iată-l în plină construcție speculativă cosmologico-teologică, scriindu-i lui Mersenne: 

„Am ajuns la descrierea Nașterii Lumii, în care nădăjduiesc să cuprind cea mai mare parte a Fizicii. Și vă voi spune că, acum patru sau cinci zile, recitind primul capitol al Genezei, am descoperit ca printr-o minune că s-ar putea explica în întregime potrivit închipuirilor mele, mult mai bine, mi se pare, decît în toate felurile în care îl explică interpreții – ceea ce nu nădăjduisem niciodată pînă acum”. (Corespondența lui Descartes, traducere de V. Alexandrescu & comp., vol. I, 189)

Așa cum Kepler nu își publică Visul, Descartes nu își publică Lumea, iar cînd se referă la ea îi spune „o fabulă”. Ambele scrieri sînt însă tipul acela de ficțiune „cu cheie” care exprimă gîndurile cele mai profunde și entuziasmul cel mai pur al autorilor lor. Fascinația poetică (adică creatoare) funcționează, adesea, ca motor principal în activitatea de căutare a adevărului.

Dana Jalobeanu a făcut fizică, filosofie și istoria științei, specializîndu-se în istoria filosofiei moderne și a revoluției științifice. Predă la Facultatea de Filosofie a Universității din București.

Bibliografie: Galileo Galilei, Scrisori copernicane, traducere de Smaranda Bratu Elian și Gheorghe Stratan, Humanitas, 2019

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.