„Luați-vă un Kindle, doamnă!“

Mona NICOARĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 817 din 17-23 octombrie 2019
„Am crezut multă vreme că nu se poate să scrii fără să citești“ – interviu cu scriitorul T O  BOBE jpeg

Am în telefon o colecție de poze cu fiul meu cel mic citind în locuri improbabile: trecînd în viteză prin barierele rotative din stația de metrou de lîngă noi din New York; pe schiuri, undeva în centrul Europei; mai alarmant, traversînd pe trecerea de pietoni; mai liniștitor, dar nu mai puțin bizar, în baie, în cele două minute în care se spală seara pe dinți, care pasămite nu pot fi irosite. Eu îi dau bani de prînz și el vine acasă cu cărți proaspăt mirositoare. Cînd apare lista lecturilor de vară de la școală, începe să bifeze tot ce a citit deja și rămîne, dezamăgit, cu mai nimic și cu toată vacanța înaintea ochilor. Cînd descoperă cîte o nouă serie de aventuri, consumă volumele de parcă ar avea termen de expirare. Pare un fel de efect Harry Potter: o evadare la fel de compulsivă ca binge-watching-ul în epoca Netflix-ului.

Dar nu cred că de la Harry Potter i se trage, ci de cu mult înainte. Ca toate dependențele, asta cu cărțile vine din copilăria profundă și, perfect predictibil, are de-a face cu relația cu mama – adică cu mine. Am început înainte să poată să stea în fund, cuibăriți unul într-altul cu cărțile acelea de bebeluș cartonate, tactile, colorate țipător. Pe el îl stimulau și îi arătau o lume pe care încă nu o putea explora singur. Mie îmi dădeau ocazia să joc tot felul de roluri, să ies din rutina maternității și să cînt, să strig cucurigu, să fac ca toți dracii în timp ce țin copilul cald și moale în poală.

Mi-o imaginez și pe mama mea făcînd același lucru cu mine, cu toate că selecția de cărți pentru bebeluși era probabil mult mai mică în anii ’70. Am regăsit de curînd cartea mea preferată din vremea aceea, o chestie cartonată, moralistă și vag sexistă, cu titlu suspect: Mica Murdărica. Cît s-o fi plictisit mama de ea, numai ea știe. Ce știu eu sigur e că mi-a citit-o de atît de multe ori încît ajunsesem să o știu pe de rost, suficient cît să mă prefac plauzibil că o citesc la trei ani, dînd paginile cu fler dramatic pentru musafirii care aveau ghinionul să fie prin preajmă.

Tot mama i-a luat și fiului meu cel mic un Kindle, ca să nu-l mai audă văicărindu-se în vacanțele din România că nu mai are ce citi după o săptămînă. Dar și fiindcă pentru ea cărțile, ca mîncarea, înseamnă iubire. Cînd s-au căsătorit, părinții mei au umplut împreună o bibliotecă albă, mare cît un perete, cu traduceri din Steinbeck, Saul Bellow, Romain Gary, Boris Vian. Era epoca de dezgheț relativ, imediat după 1968, cînd se pornise un val de traduceri din literatura contemporană care nu fusese posibil înainte, în perioada stalinistă. Ai mei au cumpărat tot ce-au apucat, au citit competitiv și au populat rafturile cu un soi de zestre intelectuală universală pentru mine.

Cînd fereastra de liberalism de la începutul regimului Ceaușescu s-a închis și a venit din nou înghețul, au divorțat. Tata a luat toate cărțile, într-o manevră de război domestic profund traumatizantă pentru mama. „Cum să cresc eu copil mic fără cărți?!“ a fost mulți ani refrenul ei exasperat. Cînd tata a început să mi împrumute cu țîrîita cărțile, una cîte una, ca să mă forțeze să le citesc și nu să acumulez o sumedenie de cărți neterminate (știa el ce știa despre mine), mama a înțeles asta ca pe un nou afront: cum să primești cu împrumut propria zestre?

În cele din urmă, după cîțiva ani, am regăsit mare parte din cărțile acelea în biblioteca noului soț al mamei. Cînd ne-am mutat în apartamentul lui, m-am trezit, predictibil, cu biblioteca parcată în noua mea cameră – o monstruozitate pe trei rînduri, cu vitrine pe șine scîrțîitoare. Am început să adaug eu însămi la ea, cheltuind mare parte din banii de buzunar în librăria din fundul curții de la Cartea Românească. Pentru că se publica puțin și în tiraje mici, vizitele scurte și dese au fost cheia marilor succese. Am și acum la București o frumusețe de colecție de poezie românească publicată în anii ’80.

Pe la mijlocul anilor ’90, am lăsat biblioteca pe șine ticsită acasă la București și am luat-o de la capăt la New York, unde m-am trezit într un campus universitar ca un alcoolic la Oktoberfest: eram înconjurată de biblioteci universitare și publice enorme, garnisite cu vreo cinci librării de tot felul, doar pe o rază de mai puțin de un kilometru. Iar dincolo de micul meu cartier universitar se întindea tot New York-ul, care înainte de epoca Amazon era o orgie de librării specializate (St Mark’s pentru micile edituri independente, Bank Street pentru copii, A Different Light pentru LGBT, Scribner pentru cei pasionați de decadența arhitecturală a vechiului New York ș.a.m.d.). Cu forțe proaspete, am luat-o de la capăt și am agonisit o bibliotecă impresionantă în noua casă în care am locuit cu soțul meu.

Între timp, biblioteca pe care tatăl meu a ținut-o la el s-a dus, odată cu el, dar Steinbeck, Saul Bellow, Romain Gary, Boris Vian locuiesc acum, unii în traducere, alții în original, în bilblioteca mea din New York, lîngă mulți alții. Poate prea mulți alții – cînd am divorțat, la rîndul meu, mi-au trebuit două zile doar ca să mi împachetez cărțile din biblioteca albă pe care o construisem împreună. (Nu, le-am luat pe toate.) Unul dintre ucrainenii pe care i-am plătit să mă mute m-a oprit în timp ce căra o cutie grea pe scările care duc la subsol (ca toate adicțiile, și a mea e în subteran) și m-a admonestat: „Luați-vă un Kindle, doamnă!“ N-am avut sufletul să-i zic că am, ca și fiul meu, unul. Ba chiar două. Își țin companie, cuibărite împreună în biblioteca pe care o țin zestre pentru băieții mei. Cel mic are deja rafturile lui la el în cameră. Evident, sînt albe. 

Mona Nicoară este regizoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.