Azi se anunţă o zi plină. Atît de plină încît nici nu cred că apuc să ies din camera de cămin. Cu ochii împăienjeniţi, mă abat din drumul către duş şi ibricul de cafea, ca să scot computerul din standby. Peste zece minute sînt în faţa monitorului, verificîndu-mi cele trei adrese de e-mail (una personală, pe Yahoo!, una oficială, pe Gmail, şi cea academică, pe serverul Central European University). Îmi deschid între timp contul de Yahoo! Messenger, unde sînt prietenii mei din ţară, cel de Skype (colegii mei internaţionali nu mai folosesc de mult Yahoo!) şi cel de Facebook, ca să-mi fac un update cu noutăţile celor 96 de prieteni din network-ul meu. Cum observă că apar online, vecinul polonez din camera de alături îşi bagă capul pe fereastra de Skype să mă informeze de pe un podcast autohton despre demisia ministrului nostru de Externe. Decît să pierd vremea căutînd podcast-uri, prefer să dau un search rapid pe Hotnews. Înainte să treacă offline, vecinul îmi urează o dimineaţă cool şi îmi plasează o cană virtuală de cafea aburindă pe muchia ecranului. O fostă colegă de liceu îmi reproşează într-un offline că a trecut atît de mult timp de cînd nu ne-am văzut, încît nici nu mai ştie cum arăt. Îi trimit prompt link la ultimul meu album foto upload-at pe Flickr şi reflectez la cum ar trebui, poate, să-mi încarc o fotografie mai recentă pe profilul de Messenger.Încercînd să mai trag de timp pînă să mă apuc de scris la lucrarea de semestru, îmi amintesc că n-ar strica să-mi hrănesc cangurul virtual pe care l-am adoptat pe pagina personală de Facebook (îl ţin flămînd cu zilele) şi să intru pe contul de Catbook al pisicii (reale) a lui Max, ca să o mîngîi, nu cere mare efort, doar se apasă pe un buton, pisica-proprietară a contului trăieşte oricum în Pennsylvania. Ştirile despre odiseea flăcării olimpice îmi stimulează activismul civic, aşa că îmi mai dedic cinci minute să semnez o petiţie online pentru autonomia Tibetului şi să mă alătur unui grup de militanţi la un protest virtual. Mulţumită lui Google Books şi celor 730 de jurnale academice arhivate pe Jstor.org, economisesc timpul în care m-aş deplasa pînă la bibliotecă pentru bibliografie. În felul ăsta îmi va rămîne timp mai pe seară să mă reped pînă pe site-ul Open Society Archives, pe care rulează o expoziţie despre Gulag. Între timp primesc reminder de la Birthday Calendar, o aplicaţie Facebook, despre ziua unei colege şi îi trimit de azi o felicitare electronică interactivă (Hallmark.com), pentru că de ziua ei voi fi la Viena. La Viena o să ajung în realitate (mi-am cumpărat online ieri bilet de avion), dar nu mă pot abţine să nu fac de pe-acum un tur virtual pe Ringstrasse, cu ajutorul live webcam-ului de pe un site turistic.Seara tîrziu, după ce ies de la expoziţia de pe site, pun computerul din nou în standby şi mă pregătesc de culcare. Mai apuc să realizez cu regret că nu am apucat să vorbesc cu ai mei, dar sînt sigură că mi-au citit status-ul de pe Skype şi post-ul de pe blog, deci sînt la curent cu ce mai e nou în viaţa mea. În condiţiile astea, cine mai are timp de (o) second life? Adorm, în timp ce în minte developez chipurile din spatele ID-urilor, avatarurilor şi emoticoanelor.