Lipsa de interes a scriitorilor este o posibilă explicaţie a faptului că pe piaţa românească există puţine cărţi autohtone care să aparţină unor subgenuri literare. Cred că ea îşi are rădăcinile în absenţa, la noi, a unei tradiţii a subgenurilor respective, care le-ar putea conferi un statut cultural distinct şi… autoritate. Referirile la realizările, atîtea cîte sînt ele, ale acestor subgenuri lipsesc din mai toate istoriile literare importante şi, doar timid, încep să apară necesare studii culturale/critice de gen (ultimul număr al României literare semnalează scrierea unei teze de doctorat despre fantasy-ul românesc, semnată de Cătălin Sturza). Am citit, de exemplu, destule mărturii ale unor scriitori care nu se mîndreau foarte tare cu propriile cărţi pentru copii: nu aşa doreau să fie ţinuţi minte… Dar, e uşor să scrii aşa? Toate aceste subgenuri sînt asociate, mai mult sau mai puţin, deopotrivă de către scriitori şi editori, cu reţetele, ca şi cum realizarea lor estetică ar fi secundară. În ce priveşte literatura pentru copii, mă îndoiesc că lucrurile stau aşa. Poţi să scrii poezii pentru copii, dar, în absenţa valorii estetice, ele sînt doar versificaţii care sprijină însuşirea limbii materne. Există cîteva cărţi ale unor scriitori români contemporani care au făcut o haltă în literatura pentru copii şi care, cot la cot cu un talentat ilustrator al textului, cred că au reuşit. Însă o ilustraţie bună nu face o carte bună, face doar un obiect frumos. 

Roxana Din este director editorial la Editura Paralela 45