Literatura e memoria în flăcări

Publicat în Dilema Veche nr. 847 din 2 - 8 iulie 2020
Literatura e memoria în flăcări jpeg

Nu mai știu cine a spus (un prozator sud-american, dar îmi scapă acum exact cine) că literatura e imaginația în flăcări. Sigur că e și asta – dar, pentru mine, literatura e mai curînd memoria în flăcări.

Aflu, din cartea lui Peter Wohlleben despre viața sufletească a animalelor (da, sufletească – fiindcă e o încercare de demonstrație biologică a existenței sufletului) (cum e, în fond, toată literatura), că modul în care se transmite epigenetic trauma de la o generație la cele succesive e prin adăugarea pe gene a unor grupe de metili („methyl groups”, zice el, sper că traduc bine) care poartă în ei memoria traumei.

Adică pe genele mele s-a adăugat un Tata miniatural & spînzurat, făcut numai din metili întunecați & strălucitori, cam ca micile schelete fosforescente de agățat la breloc – și el, acest Tata metil & fosforescent, se va transmite de la o generație la alta, breloc depresiv agățat de genele noastre, ale Vancilor.

Și cine știe cîte alte brelocuri traumatice mai trag după ele genele mele prea îmbibate de atîtea morți înainte de vreme – bunicul din partea lui tata a murit cînd tata avea opt ani (era lăcătuș la Arsenal, o explozie a unui tub de oxigen a făcut ca inima să-i explodeze în el de spaimă, lăsînd după el opt copii orfani – tata era al doilea cel mai vîrstnic dintre băieți), bunica din partea lui tata a murit cînd el avea cincisprezece ani (boală, dar nu știu care anume – și nici nu mai am de unde să aflu), bunicul din partea lui mama a murit după ce un buștean scăpat din circular i-a zdrobit creierul, bunica din partea mamei a murit cu scleroză în plăci – atîtea morți, fiecare dintre ele un strat în plus de fosfor metilic pe brelocurile atîrnate de genele mele supraîncărcate ca un pom de Crăciun suicidar.

Iar cittavrti-ul din capul meu, zgomotul de fond neîncetat care mă omoară de atîta vreme – e doar clinchetul vesel al brelocurilor ăstora traumatice & strălucitoare. Nu sîntem doar „miez de stele stinse”, cum spune Sagan (Carl, nu Françoise) – ci și miez de metili tanatofori arzînd nestins. 

O să vă duc cu mine în mormînt, brelocuri suicidare. Și acolo n-aveți decît să zdrăngăniți cît vreți. Va fi doar între voi & oasele mele. Să vedem care dintre noi va zdrăngăni mai drăguț & atroce. Dar metilul vostru liric va muri cu mine.

(Iar dacă poezia e într-adevăr zdrăngănitul ăsta drăguț & atroce – atunci vom face poezie pînă ni se va cere să ieșim din morminte.)

(Metilii poeziei strălucind deasupra mormintelor ca flăcări deasupra comorilor blestemate.)

Eliot i-ar fi spus cîndva lui Berryman că nu mai poate să citească ziarul – fiindcă e prea emoțional. Îl înțeleg perfect – sufletul nostru, făcut să capteze emoții, nu rezistă la ele. Cu cît e mai antrenat să le capteze, cu atît se rupe mai catastrofal sub intensitatea lor. Omul nu rezistă emoțiilor care-l fac om – e cel mai grav viciu de construcție al nostru.

Mi-am adus aminte de vorba lui Eliot cînd am citit acum despre preotul maquisard din Antimemoriile lui Malraux – care-i spune scriitorului că, după cincisprezece ani de confesiune, tot ce a învățat mai prețios e că oamenii sînt mult mai nefericiți decît cred ei înșiși. M-au bușit simultan rîsul & lacrimile – omul e un animal prea emoțional, de aici îi vine tot răul –, preotul, sînt sigur, fugise în Rezistență ca să scape. Războiul e mai suportabil decît confesiunea. Decît memoria. Iar cînd memoria respectivă devine literatură, cînd se autoinflamează ca să devină literatură –, ei bine, atunci materia întreagă a lumii devine prea emoțională.

Trebuie să scapi ca să poți povesti. Să fugi din fericirea ta de om – pentru a spune poveștile despre om. Așa îi spune și Hamlet lui Horațiu, în final, chiar înainte ca prințul freudian să moară: absent thee from felicity a while and tell my story, pleacă din fericirea ta un picuț ca să-mi poți spune povestea. Oamenii sînt mai nefericiți decît cred ei înșiși – și numai cine-și părăsește fericirea poate povesti nefericirile lor. Trebuie să devii emoțional pentru emoționali. Să absentezi din fericire – pentru cei prezenți în nefericire. Să te distrugi – ca să poți povesti despre distruși.

În ce mă privește, n-am curajul ăsta – și de aia mă tot îndes în fericirea mea precum un mort terifiat care se tot îndeasă din răsputeri în sicriu.

Radu Vancu este scriitor, traducător și conferențiar la Facultatea de Litere a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu.

Credit foto Radu Vancu: Rareș Helici

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.