Leneageddon

Gianina CORONDAN
Publicat în Dilema Veche nr. 706 din 31 august – 6 septembrie 2017
Leneageddon jpeg

Dacă într-o zi cineva important, relevant în chestiuni de salvare a planetei, să zicem Bruce Willis, vine și ne spune răspicat, marțial: „Lenea este motorul omenirii! Lenea, nu altceva“ – noi ce facem? Încremenim. O să rămînem năuciți ca, probabil, oamenii preistorici atunci cînd li s-a prezentat focul de către vreun tovarăș mai înflăcărat, nea Prometeu. Vă dați seama ce-o fi fost în peșterile lor atunci. Ce discuții, ce decizii, ce prăjeli și incendii s-or fi pus la cale în chiar clipa schimbării paradigmei. Cum au stat ca pe jar, gîndindu-se cum vor proceda. Și cum totul a devenit mai simplu și mai complicat.

Asta mi-e că se va întîmpla cînd ni se va spune că Lenea este, de fapt, ceea ce ne trebuie. Cînd vom auzi noi că ăl mai leneș va salva omenirea de la pieire. Cum vom căuta să ne încadrăm în barem. Cum ne vom întrece. Să fim mai de nădejde în toată tevatura. Că va fi o răsturnare teribilă de situație, o frămîntare socială ce va trebui ținută în frîu, nu-i ușor să jonglezi cu așa tulburări, că asta te așteaptă, o scuturare generală de vechile percepte și mentalități. Va fi o revoluție. Cu perioada de tranziție aferentă, dar nimic nu va împiedica lucrurile să se întîmple. Sau să nu se întîmple, fiind vorba de lene. Totul va trebui să se adapteze noilor țeluri. Devize, sloganuri, glume. Gata cu „Lenea e cucoană mare care cere de mîncare“. Se va rîde copios pe seama muncii. Parcă văd scris cu litere mari: „Lenea e brățară de aur“ sau „Lenea înnobilează“. Cu cît dispreț va fi privit cel care se apleacă să-și ridice furculița care i-a căzut. Sau vreun năuc adunînd niște lemne, vreo aiurită luînd mătura în mînă, ce miștouri: ia ridică-ți tu furculița, ia cară tu lemne, mai vîntură tu mult mătura aia și-o să ajungi ultimul om! La așa ceva cei responsabili se vor alătura glumeților, rîzînd ușurați că au trecut infinitezimal pe lîngă pericol. Glumele nu vor fi foarte elaborate, din motive evidente de lene avansată. Cineva va zice „Era Bulă“ și imediat se va izbucni într-un rîs copios, dar moderat, cu respect față de lene.

Dar astea vor fi fleacuri. Ce ne vom face cu unii mai nebuni care vor vrea să-și ridice o casă sau să lucreze grădina sau, mai rău, vor dori să inventeze, să descopere ceva? Dar cei care vor cădea în capcana de a face niște proiecte ample de dezvoltare, poate chiar pe termen lung? Pfui, ce tensiune, vor plasa planeta într-o situație-limită. Dar cei care ar fi tentați prostește să exerseze, să scrie, să conceapă ceva? Să stea liniștiți, le-aș sugera. Se poate face artă și fără atîta agitație. Vă dați seama cu ce dispreț vor fi aruncați la marginea societății. Sigur va trebui să se lucreze la un pachet de legi aspre care să incrimineze așa ceva, fiindcă unii nu vor înțelege cu frumosul. Cum se va umbla concret la aceste lucruri în condiții de lene instituționalizată, nu-mi vine acum în cap. Dar se va face ceva. Pardon. Se va lăsa ca întîmplarea să facă ceva.

Le lămurim noi și pe-astea, dar deocamdată să punem în evidență schimbările majore care vor transforma lucrurile știute. Căci nu e ușor. Tot ce pînă mai ieri ne dezgusta, ne deranja, ne nemulțumea, fiind o piedică în calea desăvîrșirii noastre, castana fierbinte pe care nimeni nu și dorea s-o apuce-n zborul ei, postura ingrată în care nu e indicat să fii prins, pe care o incriminam chiar și la noi înșine, cu curaj și sinceritate, lenea, să fie deodată virtutea cea mai de preț. Nu e ușor, dar se poate.

„Lenea adună, munca risipește“

Ar trebui luat metodic taurul de coarne. Metaforic, că nu va pune mîna nimeni pe nimic, poate să stea taurul și-n coamă, și-n coadă. Să se dezvolte niște cîmpuri de manevră, a se citi niște cîmpi de bătut. Ca să existe un fundament, ar trebui studiată lenea în școli și facultăți. Parcă văd niște teme formidabile de susținut în lucrări de doctorat: „Lenea, leagăn al civilizației“, „Lenea și tehnologiile moderne de implementare“, „Evul Mediu și lenea“, „Abordări alternative în teoria lenei“, „Structuri în managementul lenei“ și cîte și mai cîte, în funcție de domenii. Desigur, în toate aceste lucrări nu s-ar scrie nici o iotă, tocmai pentru a fi apreciate la superlativ.

Vor fi și unii mai fistichii care vor lua cu totul lucrări mai vechi și le vor semna cu numele lor. De apreciat efortul de a semna, ca pe vremuri, însă eu cred că, pentru un mai bun rezultat, trebuie să se renunțe la asta. Poate doar o apăsare cu degetul, cum bine se făcea odinioară. Ce maeștri, ce profesori, ce teoreticieni s-ar ridica dintre cei mai leneși în gîndire!

Mulți ar fi selectați pe rețelele de socializare, care ar putea deveni foruri de conducere de toată plictiseala. S-ar emite atît păreri, cît și direcții de inactivitate numai din emoticoane. Pui o față zîmbitoare, ești fericit că lenevești. Pui o față serioasă cu cască de protecție, faci haz de cineva care a luat-o pe arătură. Pui o față adormită, vrei să conduci țara. Deget mare în sus – toată lumea să stea, că stă bine. Deget mijlociu în sus – „Bă, care n a nțeles să stea locului?“ Va trebui găsită o soluție pentru a nu apăsa pe taste. Din ochi să fie declanșate. Vedem cum mobilizăm IT-știi pînă la marea schimbare. Să găsească metode ingenioase de a te pune în lumină prin indolență, trîndăvie, nepăsare.

Ce concurență s-ar isca între țări! Sub sloganul „Lenea adună, munca risipește“, gîndiți-vă ce șanse uriașe ar avea România în lume. Noi intuim deja ceva. Sîntem cu cîțiva pași înainte, se simte în aer, chiar și-n cel de munte. Știm ce potențial are capacitatea omului de a rămîne inactiv. Doar ar trebui să finisăm cîteva mecanisme de a fi leneși de top. Am lucra la ce avem deja conturat. Scuze pentru „a lucra“.

Avem deja foste mari întreprinderi cu care nu s-a făcut nimic, clădiri istorice lăsate în paragină, avem autostrăzi, spitale și școli lipsă. Ce frumos, ce maiestuos n-am face în continuare nimic! Celelalte țări ar zice: „Ah, vom fi mereu cu 50 de ani în urma românilor!“ Ce aproape de desăvîrșire este un astfel de demers! Visez și parcă mă apucă emoțiile și nerăbdarea.

Singura problemă pe care o întrevăd, dar care și-ar găsi cu siguranță soluție cu o lene bine țintită, este cum am face să avem ce mînca și cum am proceda ca să și mîncăm. Cine ne-ar hrăni? Dar cine ar face-o? Deocamdată, în afară de a căsca gura să ne pice o pară sau un copan rumenit, nu văd decît o soluție venită de la Bruce Willis. Pînă la urmă, e treaba lui. El ne-a băgat în asta, el să ne descurce. 

Gianina Corondan scrie despre evenimente culturale și face vizite de lucru filmate la românii muncitori și întreprinzători pe www.gianinacorondan.ro.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.