Lecţia de călărie

Maria BERCEA
Publicat în Dilema Veche nr. 346 din 30 septembrie - 6 octombrie 2010
Lecţia de călărie jpeg

Cînd ai de-a face cu un cal legat în spatele unor traverse masive din lemn, te simţi în siguranţă. Poţi să-l mîngîi pe nas de la distanţă şi poţi să te retragi cu uşurinţă cînd face o mişcare neprevăzută, cum ar fi să scoată limba şi să te atingă. Dacă îţi faci curaj, poţi să-i dai şi un măr. E al doilea pas. Trebuie să ţii palma întinsă, cu degetul mare lipit de celelalte, ca să nu ţi-l apuce cu dinţii, şi să nu te retragi de cum a atins mărul pentru că s-ar putea să-l scape. În palmă îţi curge apoi zeama fructului şi simţi respiraţia animalului. 

Făcusem deja toate astea cînd m-am suit prima dată în şa. Eram la o fermă de lîngă Rîşnov, Centrul de Echitaţie Diana, şi-mi alesesem o iapă roibă cu dungă albă pe bot. Avea un nume nemţesc şi grăjdarii mă asigurau că e foarte blîndă. Îmi plăcea şi pentru că era puţin mai mică decît celelalte. Chiar şi aşa, spinarea ei era cam la un metru şi jumătate înălţime, iar scara era la cel puţin un metru distanţă de pămînt. M-am ridicat totuşi cu piciorul stîng în scară, grăjdarul m-a sprijinit şi m-am trezit călare. Iapa a suportat bine manevra şi n-a luat-o din loc. Mă simţeam foarte sus şi stăteam cam incomod, cu genunchii prea îndoiţi. Cineva mi-a ajustat scările, apoi i-a dat nişte indicaţii fetei din spate despre poziţia cea mai bună în şa. Am auzit doar jumătate. Am pornit în alai spre manejul care era la vreo 20 de metri depărtare: cinci călăreţi, patru fotografi şi trei grăjdari. Primii cîţiva metri au fost extrem de instabili. Mă simţeam de parcă eram pe o barcă în tangaj. Cînd am ajuns la o pantă uşoară cu bolovani, la intrarea în manej, mi-a venit să mă împing într-o pedală de frînă. Cum n-aveam decît scările şi nu ştiam ce să fac cu ele, am strîns genunchii în jurul pieptului animalului. A fost bine. Apoi am intrat pe iarbă şi tangajul s-a mai potolit. Făcusem primii paşi călare.  

O viaţă printre cai 

Constantin Ducar, stăpînul Centrului Diana, a făcut primii paşi călare la vîrsta de 5 ani. Pe locul unde-şi are acum ferma erau pe atunci grajdurile elitei cavaleriei româneşti, iar ofiţerii îi dădeau cîte o ciocolăţică chinezească pentru fiecare traseu pe care-l parcurgea cu un cal. Erau 470 de animale şi nici unul n-a rămas neîncălecat. De atunci, Constantin Ducar şi-a petrecut toată viaţa între cai. A crescut într-o familie de crescători de animale. Tatăl său avea în grajd şase cai, iar el şi l-a cumpărat pe primul la 12 ani. Era o iapă de 3 ani, Doina, pe care a luat-o de la nişte ţigani spoitori. I-a făcut 14 mînji şi a murit de bătrîneţe mult mai tîrziu, la el în grajd. Din vînzarea mînjilor a obţinut în total cam preţul a două Dacii. 

A făcut liceul veterinar la Sibiu şi Facultatea de Medicină Veterinară la Bucureşti şi a continuat să crească cai. A oprit cîteva iepe reproducătoare din rasa lipiţană, formînd o matcă, a luat armăsari de valoare şi a crescut mînji. Apoi a mai cumpărat şi exemplare din alte rase nobile – Frieziană, Pursînge englez, Pursînge arab – şi a făcut încrucişări pentru a obţine cai echilibraţi şi buni de agrement, care să reziste la stres şi să poată fi încălecaţi de zece oameni diferiţi în fiecare zi. Are acum aproape 70. A muncit cu animalele la pădure şi în agricultură, a făcut agrement şi a participat la toate filmele turnate pe Valea Rîşnoavei, de la Dacii, în 1967, pînă la telenovela Inimă de ţigan, în 2007. Din ’82 pînă în ’84 a fost plecat ca medic veterinar în America, iar după ’89 a plecat doi ani în Germania şi a strîns bani ca să poată începe o afacere în România. În anii ’90, Constantin Ducar a exportat cai de agrement în Germania, Austria, Ungaria şi Danemarca. Apoi s-a gîndit să facă ceva nou în zona Rîşnovului, a cumpărat 20 de hectare de teren şi a înfiinţat Centrul de Echitaţie Diana (numele vine de la fata lui de 12 ani, care călăreşte de mică). Raţionamentul a fost simplu: oricît de puţini bani ar avea o familie, tot mai păstrează ceva pentru copii. Şi a funcţionat: în vara care a trecut au fost şi zile în care au venit la fermă o sută de oameni – majoritatea copii şi tineri, cei mai mulţi începători într-ale călăriei. 

După primii paşi, m-am obişnuit cu animalul. Trebuia să ţin bine de dîrlogi, să trag în partea în care voiam să mă îndrept, să-l încurajez cu călcîiele să meargă mai repede şi să fiu fermă, căci calul simte slăbiciunea. A simţit-o repede pe-a mea. Încercam să-l fac să meargă pe marginea manejului, el urma poteca ţinîndu-se de calul din faţă, îl împungeam cu tălpile sandalelor şi el ronţăia nepăsător seminţe, din palma unei fetiţe care mă sfida, trăgeam de hăţuri şi el accelera spre poartă, cu grăjdarul fugind după noi să ne oprească. „E obligatoriu să se formeze o simbioză între cal şi călăreţ“ – spune Constantin Ducar. Noi mai aveam mult pînă acolo. Simbioza noastră nu era susţinută de sentimente şi de senzaţii, ci de cîteva cureluşe, un frîu şi muşchii coapselor mele care strîngeau spinarea iepei. Chiar şi aşa, am reuşit pînă la urmă să ne înţelegem. Ea a-ndurat pentru mine pişcăturile tăunilor, fără să crîcnească, eu am mîngîiat-o pe gît şi am convins-o să mă plimbe lin, pe ce traseu vrea ea. 

După o jumătate de oră, ne-am despărţit. N-a fost o relaţie de durată. Legătura s-a rupt odată ce am pus ambele picioare pe pămînt. „Oricine poate învăţa să călărească dacă îşi doreşte cu adevărat“ – spune Ducar. „Şi e ca mersul pe bicicletă, odată învăţat nu se uită niciodată.“ Eu am uitat în cîteva ore numele iepei şi în cîteva zile – instrucţiunile grăjdarilor. Corpul meu a păstrat însă o durere în coapse, ca amintire a relaţiei dintre noi.  

Fotografii de Răzvan Brăileanu

Maria Bercea este jurnalistă freelancer.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.