De cînd s-a reînfiinţat Ministerul Turismului, nu e zi să nu vezi/ auzi/citeşti o ştire legată de relansarea turismului românesc; ca şi cum turismul autohton, inexistent pînă ieri, ar trebui reinventat de la lingură şi furculiţă, sau, dimpotrivă, ca şi cum el ar putea să fie brusc inventat într-o ţară fără şosele, cu căi ferate dilatate şi zboruri interne deviate, după cum bate vîntul, mai ales (aţi remarcat?) spre Constanţa.Aşa încît, ne-am ales nu numai cu un imn turistic al României " land of choice " sau cu sibilinice concursuri pentru "brandul de turism al României", dar şi cu lansări fastuoase în faţa Primăriei pariziene (unde tot francezul îşi caută următoarea destinaţie estivală) sau cu proiecte glamoroase precum "cele şapte noi minuni ale lumii", în care a intrat şi Parcul Naţional Retezat, la concurenţă cu Pădurea Amazoniană, Parcul Puerto Princesa din Filipine sau Christmas Island din Australia.La Ministerul Turismului pare să existe, de o vreme încoace, o efervescenţă demnă de ubicuitatea noii ministrese " la Sulina (desculţă, pe plajă), la Paris (la meciul între Ilie Năstase şi Peter McNamara), la Moscova (la o întîlnire cu turoperatorii din Federaţia Rusă). După programele de primăvară "De Paşte în Bucovina", "Goran Bregovic la mare", după cele cîteva tîrguri de turism şi concursuri de fotografie, Elena Udrea a convocat Consiliul Consultativ al Turismului pentru două chestiuni esenţiale: elaborarea pînă la toamnă a Legii Turismului şi mult discutatul "program de promovare internă a României ca destinaţie turistică" numit " cum altfel? " "Turist în România".Cine-şi poate imagina ce va aduce Legea Turismului într-o ţară guvernată prin ordonanţe de urgenţă şi cu infrastructură în curs de dezvoltare, în ţara ciubucurilor şi a tranzacţiilor pe sub masă? Cine are suficientă imaginaţie să prevadă desfăşurarea programului "Turist în România", într-o ţară în care numai cine e obligat (de vîrstă, finanţe, nostalgii) nu pleacă, măcar în vacanţă, din România? Iată cel puţin două dileme din care nu vom putea ieşi prea repede. (S. S.)