Etimologic, cuvîntul „piață“ (aflat în forme foarte asemănătoare în toate limbile romanice) vine din latinescul platea, ce însemna „cale largă“. Cetatea construiește spații largi anume ca să le umple. Modul în care locuitorii unei urbe umplu lărgimea ce se deschide din intersecția mai multor artere a fost, mereu, emblematic pentru oraș. Piața este locul în care se scot la iveală mărfurile, nevoile, ideile, mofturile, informațiile, sentimentele, amintirile, speranțele. Piețele unui oraș tezaurizează trecutul și pun sub ochii lumii prezentul său. Piețele unui oraș sînt spațiile în care sălășluiește sufletul orașului. Vrei să înțelegi ceva dintr-un oraș? Începe cu piețele!

Și la București, piața este locul întîlnirilor, locul socialului prin excelență. Arhitectonic, ele sînt întotdeauna planificate, dar omenește sînt mereu un loc al improvizației și al surprizei. Uneori aglomerate, alteori dezolante, piețele Capitalei te lasă mereu să-ți închipui și să speri. În acest Dosar, am ieșit prin piețele Bucureștiului convinși că întîlnim Bucureștiul însuși. Nu ne‑am înșelat. Mai mult decît în orice monografie, film documentar sau discurs, mai mult decît orice ne-ar fi putut arăta cel mai charismatic ghid cu putință, am găsit Bucureștiul însuși, cu farmecul lui șugubăț și frust, cu policromiile lui, cu nepăsările și preocupările lui. Dar mergînd așa, din piață în piață, ajungem să ne întrebăm dacă nu cumva sufletul fiecăruia dintre noi devine și el o piață, prin care se plimbă orașul, în pas de voie…

Ilustrație de Ion BARBU