Fără să mă fi gîndit pînă acum la asta, îmi dau seama că mulți dintre autorii mei favoriți au fost bărbați care și-au găsit sfîrșitul între 40 și 50 de ani. Kafka moare cu o lună înainte de a împlini 41 de ani. Kierkegaard moare la 42 de ani. Schiller – la 45 de ani. Baudelaire – la 46 de ani. Camus – la 46 de ani. Pessoa – la 47 de ani. Walter Benjamin se sinucide la 48 de ani. Nietzsche, care moare la 56 de ani, își pierde mințile la 45 de ani.

Marii împărați ai Romei sînt cvadragenari. Titus urcă pe tron cu puțin înainte de a împlini 40 de ani. Marcus Aurelius devine împărat la 40 de ani. Hadrian – la 41 de ani. Traian – la 45 de ani. Octavian Augustus devine împărat ceva mai devreme, la 36 de ani, dar știm, grație mărturiilor istoricilor, că era mult mai matur decît ar fi presupus-o vîrsta lui.

În schimb, tiranii, scelerații, ticăloșii exemplari se recrutează din rîndul împăraților foarte tineri, al celor care urcă pe tron aproape copii. Heliogabal e propulsat pe tron la 15 ani. Nero devine împărat la 16 ani. Commodus urcă pe tron la 18 ani. Caracalla – la 23. Caligula – cu cîteva luni înainte de a împlini 25 de ani.

*

În Antichitate, bătrînul e înțeleptul prin excelență, fiindcă el a reușit să taie odgonul pasiunilor. În timpurile moderne, atributul înțelepciunii trece în dreptul omului matur, fiindcă se socotește că el dă dovadă de suficientă chibzuință, fără să-și fi pierdut puterea de a acționa. Începînd cu romantismul, tînărul se strecoară în prim-plan, dar se impune definitiv abia în prima parte a secolului XX grație importanței pe care o capătă pentru ideologii comuniști și fasciști. Și, deși fascismul e învins, iar comunismul își pierde treptat puterea de a fascina, tînărul rămîne modelul uman cel mai prețuit grație exploziei de vitalitate și contestare a autorității de la mijlocul anilor ’60, reconfigurînd definitiv fizionomia Occidentului.

În unele epoci istorice, bărbatul de 40 de ani putea să pară însuși scopul pentru care a fost creată lumea, căci siguranța sa de sine, judecata lui nuanțată, ținerea sub control a pasiunilor tindeau să-l transforme într-un factor de echilibru, într-un veritabil arbitru al chestiunilor spinoase ale existenței. El era plasat la egală distanță între insolența nerăbdătoare a tînărului și vetustețea placidă a bătrînului. În acele vremuri, se credea că ai venit pe lume tocmai pentru a ajunge la binecuvîntata vîrstă de 40 de ani, pentru a-ți atinge astfel momentul de glorie și a sfîrși apoi într-un inevitabil declin. Astăzi lucrurile stau altfel. Tinerețea e elogiată, bătrînețea e detestată, perioada maturității devine un no man’s land. Pentru că se încearcă prelungirea artificială a tinereții, vîrsta maturității e tot mai mult comprimată, strivită parcă între tinerețea socotită dezirabilă și bătrînețea transformată într-o realitate de temut. Pare să dispară perioada de tranziție dintre tinerețe și bătrînețe reprezentată de vîrsta mijlocie sau ea se reduce foarte mult, de parcă de la tinerețe s-ar putea trece direct la bătrînețe, fără nici un fel de etapă intermediară. A fi bătrîn începe să însemne a fi lipsit de putere, plictisitor, demodat, incapabil de schimbare. Bătrînul e un deșeu tot mai greu tolerat din pricina ofensivei paradigmei atotbiruitoare a tinereții, impuse la începutul secolului XX de comunism și de fascism. Pentru ideologii comuniști și fasciști, a da dovadă de măsură, de reținere, de moderație însemna a dovedi un comportament burghez. Doar elanul, efortul, credința în transformarea totală a societății puteau dovedi desprinderea de idealurile lumii coșcovite de conformism. Fiindcă practicau intoxicarea cu iluzii și aveau nevoie de mase fanatizate de tineri asupra cărora să-și încerce otrăvurile, maturitatea le încurca socotelile.

În epoca clasică, bărbatul de 40 de ani era încurajat să-și modereze pasiunile, punîndu-le treptat sub tutela rațiunii. Astăzi, cvadragenarul e îndemnat să-și exacerbeze pasiunile, transformîndu-se într-un faun lubric.

Bărbatul de 40 de ani nu e nici revoluționar, nici conservator – e un incorigibil pragmatic. El simte că i se cuvine puterea și îi disprețuiește atît pe tineri, pe care-i socotește naivi și necopți, cît și pe bătrîni, pe care-i crede inadaptabili și depășiți de evoluția societății. Deși capacitățile fizice încep să i se diminueze, bărbatul de 40 de ani se crede în culmea virilității, pentru că el emană o anumită forță care pare să-l facă potrivit pentru a deține puterea.

Bărbatul de 40 de ani e încărcat cu prestigiu doar în epocile în care bătrînul e socotit un nevolnic. În celelalte epoci, el trebuie să aștepte să îmbătrînească.

Bărbatul matur dă adesea dovadă de mediocritate, fiindcă el nu e nici în întregime determinat de elanurile imaginației, dar nici nu e condus în totalitate de rațiune. El nici nu mai crede în idealuri, dar nici nu s-a eliberat complet de iluzii.

Tînărul e dominat de imaginație. Bărbatul matur e guvernat de un complicat mixaj între imaginație și rațiune. Bătrînul stă sub semnul rațiunii.

Tînărul – nevoia de utopie, dorința de revoluție. Bărbatul matur – nevoia de putere, dorința de transformare graduală. Bătrînul – nevoia de stabilitate, dorința de a păstra totul neschimbat.

Pe tînăr îl deranjează încremenirea, stabilitatea, constanța. El simte nevoia de explozie, de imprevizibil, de nemaivăzut și nemaiauzit. El vrea o lume ca în viziunile sale, o lume fără nici o asemănare cu lumea existentă.

Pe bătrîn îl deranjează schimbarea, el ar vrea ca lumea să încremenească o dată pentru totdeauna și nimic nou să nu mai fie cu putință. El are nevoie de o rutină netulburată, de o viață precum aceea a lui Kant.

Omul matur vrea schimbări, dar ele nu trebuie să fie prea bruște. El prețuiește importanța rutinei, dar nu-l deranjează nici ruperile de ritm. Vrea o anumită stabilitate, dar detestă încremenirea.

*

Mulți vor să schimbe lumea doar pentru că au impresia că lumea nu li se potrivește, că lumea nu e croită pe măsura lor. Ei nu par să țină seama de spusele lui Spinoza: „Căci orice lucru măreț este la fel de greu de înfăptuit, pe cît este de rar”.

Ciprian Vălcan este eseist. Cea mai recentă carte publicată: Husserl y el dragón, Editura Ex Libris, Ciudad de Mexico, 2021.