● Simina MISTREANU
 
Tinerii şi „Preşedintele care uneşte“ 
 
Vali Găină, un antreprenor de 40 de ani, a călătorit de la Braşov la Bucureşti, pe 20 septembrie, ca să participe la lansarea candidaturii lui Victor Ponta la preşedinţie. Arena Naţională mustea de 70.000 de oameni. Găină a ieşit pe holul exterior pentru cîteva momente, cu un zîmbet larg pe faţă. Îl susţine pe Ponta deoarece crede că, sub el, tinerii se vor uni şi vor începe să reconstruiască ţara. „E o forţă care ne înconjoară“, a spus el. „Sîntem noi împreună. Generaţia noastră trebuie să ne omogenizăm.“ 
 
În acea zi, Ponta a ţinut primul discurs construit în jurul mesajului său central de campanie, „Marea Unire“. Candidatul Partidului Social Democrat a spus, de pe scena Arenei Naţionale, că e strănepotul unui român din Ardeal, care a luptat pentru Marea Unire de la 1918 şi că vrea să fie preşedintele românilor la 100 de ani de la Unire. „Vreau să vă gîndiţi că putem fi împreună, şi nu separat, că putem avea grijă unii de alţii“, a spus Ponta de la tribună. „Vreau să fiu preşedintele fiecărui român, şi vreau să reuşim împreună marea unire!“ Stadionul s-a umplut de uralele mulţimii şi de confetti roşii şi albe. 
 
Pe 29 octombrie, în acelaşi gen de atmosferă, însă în faţa a doar 5000 de oameni adunaţi la Sala Palatului pentru întîlnirea filialelor PSD din Bucureşti, şeful de campanie, Liviu Dragnea, a ţinut discursul de prezentare a lui Ponta. Însă înainte să descrie proiectul de ţară al candidatului, le-a dat oamenilor din sală ocazia să vocifereze. „Eu o să pronunţ nişte nume care sînt sigur c-o să vă unească, aşa, în cuget şi-n simţiri“, a spus Dragnea, pe scena îmbrăcată în alb, pe care mai stăteau, aliniaţi pe trei rînduri, vreo 30 de lideri PSD. „Elena Udrea!“ „Huo!“ a strigat mulţimea, agitînd pancarte roşii verticale, pe care scria cu alb „Ponta“. „Traian Băsescu!“ „Huo!“ Şi apoi, pe rînd: „Monica Macovei! Vasile Blaga! Prietenul dumneavoastră, Adrian Videanu! Şi bunica pe care ei o pun în fereastră ca să primească pensia, Klaus Iohannis!“ Mulţimea a huiduit, tot mai tare la fiecare nume nou. La balconul din dreapta scenei, galeria, tineri îmbrăcaţi în roşu fluturau pancarte şi strigau din răsputeri.  
 
După ce mulţimea s-a liniştit, Dragnea a trecut în revistă domeniile cu care a lucrat Ponta ca prim-ministru: învăţămînt, sănătate, agricultură. „Cel mai mare proiect al lui Victor Ponta, de fapt, este marea unire a românilor. Acest popor nu trebuie să mai fie dezbinat. Acest popor, ca să fie respectat, trebuie să fie unit.“ 
 
De la începutul campaniei electorale, oraşele s-au împînzit de afişe cu Ponta şi contracandidatul său principal, Klaus Iohannis. În unele afişe, Ponta apare înconjurat de mulţime, strîngînd mîna cuiva şi zîmbind. Sub imagine e scris „Preşedintele care uneşte“. Pe lîngă un astfel de afiş au trecut duminică, 12 octombrie, participanţii la Marşul pentru Basarabia, din Bucureşti. În general tineri, mulţi dintre ei elevi de liceu, participanţii s-au înfăşurat în drapele, au purtat afişe cu „Basarabia: Votat“, şi au scandat: „România Mare! Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti.“ 
 
Printre ei a păşit, îmbrăcat într-o geacă neagră de piele, Adrian Năstase, consultant pe teme legislative de 23 de ani. Năstase se descrie ca fiind naţionalist. Îi place istoria, vrea să continue să locuiască în România, şi e interesat de concepte politice şi de idealuri precum unirea României cu Republica Moldova. La vot însă nu va merge. Toţi candidaţii sînt nişte „trădători“ şi nu reprezintă o opţiune viabilă – a spus el. Nu l-a convins nici patriotismul din campania lui Ponta. „A văzut că lumea a început să ia trendul ăsta şi a zis «Hai să mă dau şi eu».“    
 
Alexandru Ghimis, elev în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Media, spune că şi el e naţionalist, însă ar vota doar cu cineva ca Vlad Ţepeş. Ponta foloseşte „marea unire“ ca să se promoveze şi să atragă voturi – spune el. „Tot timpul la alegeri e frumos. După aia e urît.“  
 
● Oana SANDU
 
Bună pentru confecţii  
 
E o seară ploioasă de miercuri de la sfîrşitul lui octombrie şi Presidential Ballroom, o sală de evenimente din Pipera, s-a împărţit în mese rotunde pe laturi şi un covor roşu, îngust, în mijloc. Zeci de femei, unele la 20 de ani, îmbrăcate în rochii de seară, altele la 40 de ani, în taioare, vorbesc, mănîncă sau fumează la mese rotunde îmbrăcate în feţe de mese albe, lucioase, lungi. Fostă tenismenă, Ruxandra Dragomir, acum preşedinte al organizaţiei de femei a Partidului Mişcarea Populară, îmbrăcată în blugi şi un tricou inscripţionat cu figura Elenei Udrea, vorbeşte la microfon. În spate, Elena Udrea zîmbeşte larg de pe mai multe afişe plastifiate, sub diverse mesaje: „Bună pentru Agricultură. Bună pentru Modernizare. Bună pentru Sănătate. Bună pentru România.“   
 
Dragomir, mîna dreaptă a lui Udrea, este cea care a însoţit-o pe candidată peste tot în campanie, de la festivaluri de toamnă la conferinţe de presă, la vizite în fabrici, la băi de mulţime în tîrguri. A fost acolo să-i ţină pixul pentru a semna autografe sau să atenţioneze jurnalişti locali că au depăşit bunul-simţ întrebînd-o pe Elena dacă a fost sau nu amanta preşedintelui. Astăzi este gazda „Confecţionăm româneşte“, un eveniment organizat de Elena Udrea, pentru  promovarea brandurilor româneşti din industria confecţiilor. Udrea a vizitat în campanie mai multe fabrici de confecţii unde a vorbit, s-a pupat şi a făcut fotografii cu muncitoarele. Unele de la o fabrică din Urziceni sînt chiar aici la eveniment, trimise de patroni să reprezinte firma. Au fost uimite mai devreme, cînd au văzut-o pe Udrea purtînd o rochie albastru-electric, făcută de colegele lor. Udrea a venit şi le-a spus că o poartă cu drag, îi place mult fiindcă o poate purta cu diverse curele. Cine ştie, poate o să o poarte şi cînd depune jurămîntul la Cotroceni – a spus rîzînd zgomotos, sub privirile uimite şi supuse ale femeilor de la Urziceni.  
 
În sală sînt antreprenoare, croitorese, muncitoare din Bucureşti, Cîmpina, Bacău, Satu Mare, Iaşi. Au venit aici să-şi prezinte creaţiile şi vor păşi pe covorul roşu cu emoţii şi stîngăcie, atunci cînd Dragomir le va anunţa că le-a venit rîndul. Le-a spus înainte de moment că atunci cînd vor avea microfonul în mînă, pot spune că se bucură să fie aici, la evenimentul organizat de Udrea, care are grijă să promoveze confecţiile româneşti şi căreia îi mulţumesc foarte mult pentru asta. „Bine, dumneavoastră spuneţi ce vreţi, pînă la urmă“, le-a spus Dragomir apoi.  
 
Raffaela Moraru, o brunetă de 26 de ani, cu sprîncene groase, bine conturate, şi păr lung, merge rapid pe covorul roşu. Se opreşte spre jumătatea lui, apropiindu-se de Dragomir, care-i mulţumeşte pentru prezenţă şi-i înmînează microfonul.  
 
„În discursul doamnei Elena Udrea, anumite aspecte le-am simţit pe parcursul acestui an, în activitatea mea. Statul, la ora actuală, ne pune piedici, ba, mai mult, nu ne lasă să ne plătim la timp taxele, impozitele noastre. Eu, în calitate de antreprenor, doresc să înfiinţez cît mai multe locuri de muncă“, spune tremurînd Moraru. Udrea aplaudă şi o priveşte bucuroasă.  
 
Moraru a venit la eveniment fiind invitată de naşul ei, politician din Cîmpina, membru al PMP Prahova. A terminat Psihologia în Bucureşti, dar nu şi-a găsit un job bun în domeniu, care să-i placă şi să-i aducă şi bani. A urmat nişte cursuri de modă şi anul trecut a deschis un atelier de creaţie vestimentară de comandă, în oraşul natal. Îi place Udrea fiindcă România are nevoie de o schimbare, de o femeie preşedinte. „Nu sînt rasistă, cred că şi bărbaţii sînt foarte buni“, spune Moraru, „dar dincolo că poartă pantaloni, dincolo că partidul ei promovează blugii, dincolo de politică, este feminină. Cînd am făcut poze acum, mi s-a părut  wow, emană feminitate, rafinament, eleganţă.“  
 
● Ani SANDU
 
Momente din preajma lui Klaus Iohannis  
 
În Palatul Parlamentului, după prezentarea programului electoral al candidatului Alianţei Creştin Liberale, în timp ce din boxe curge „Oda bucuriei“ de Beethoven, un tînăr de la PNL sector 1: „Îmi faceţi şi mie o poză, vă rog? Sau mai multe, că poate ne prindeţi cu ochii închişi pe mine sau pe domnul preşedinte.“ După ce verifică fotografiile: „Daaa. Avem ochii deschişi. Asta e foarte important. Mulţumesc frumos.“ Cîteva  minute mai tîrziu, deputatul liberal de Iaşi, Costel Alexe, 31 de ani, cere şi el o poză: „Cu preşedintele României va fi mai greu!“ Iohannis rîde mulţumit. 
 
La finalul unui eveniment din Bucureşti unde sute de susţinătoare s-au călcat pe picioare pentru un autograf al lui Iohannis, un dialog între o doamnă şi-un domn:  
 
Ea: „Au, au, au! Vă rog să nu mă dezbrăcaţi!“  
 
El: „Nu vă dezbrăcăm, dar sîntem ca oltenii, ne înghesuim.“  
 
Cînd un bărbat se bagă în faţă şi cere o fotografie, Iohannis spune:
 
„Sigur, dar trebuie să aşteptaţi un moment, pînă termin cu doamnele. Săru-mîna. Săru-mîna.“ 
 
În comuna Helegiu din Bacău, în faţa Primăriei în care tocmai a intrat Iohannis, o femeie în vîrstă, îmbrăcată în negru din cap pînă-n picioare: „Cînd l-am văzut cu autocarul, am crezut că vine cu cadouri, că mă aleg şi eu cu ceva.“  
 
Pe o stradă de pămînt, într-o comună din Bacău, în căutarea unei fabrici pe care o va vizita Iohannis, oprim sub un banner cu candidatul ACL şi întrebăm un bărbat dintr-o curte unde exact ar trebui să ajungă Iohannis. Bărbatul ezită, îşi cheamă soţia, apoi se luminează la faţă, arată înspre banner şi spune, ca şi cum tocmai i-ar fi venit în minte răspunsul cîştigător la un concurs de cultură generală: „Iohannis îi sus!“ 
 
O bătrînă de 84 de ani, din comuna Marginea, judeţul Suceava, aşteptîndu-l pe Iohannis: „Aşa îmi pare de om blînd şi credincios!“ În general, despre politicieni: „Na, eu iubesc pe toată lumea. Trebuie să munceşti, să te descurci. Nu vine nimeni să-ţi dea. Cum dă Domnul, cum ne-o da, aşa să ne conducă ţara. Eu n-am nimic cu nimeni. Buletinul meu e numai ştampile. Totdeauna am mers la vot.“  
 
Dialog între două bătrîne, tot în Marginea:
 
„Da’ aceia trei trandafiri ce-s?“
 
„No, aista-i Ponta.“
 
„Da’ şî Ponta aşela-i un mincinos. Că io văd la televizor. Nu-mi place nici aşela. Nu ştiu care-i bun. Da’ Udrea? Şi zici di Udrea?“
 
„Da’ Udrea nu vrea preşedintele ţării.“
 
„Da’ cum nu vrea? Vrea!“
 
„Vrea? Da cini-o pune? O puni cineva?“
 
„Da Macoveauca?“
 
„O ieşît! O scos-o afară.“
 
„Nu. Este! Da’ eu am văzut la televizor că grăieşte frumos doamna. V-am spus, trebuie votaţi tăţi.“
 
În Cîmpulung Moldovenesc, în faţa unui public variat, genul de oameni pe care-i vezi la concertele în aer liber, preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu: „PSD-iştii seamănă cu fierul de călcat. Te aburesc, te aburesc şi dup-aia te ard.“
 
Tot în Cîmpulung, Dan Motreanu, fost ministru al Agriculturii, prim-vicepreşedinte PNL, despre primarii care au trădat şi au migrat la PSD: „Celor care au plecat vreau să le spun doar un singur lucru, că onoarea e la fel ca tinereţea, odată ce-ai pierdut-o, n-o mai poţi redobîndi.“ Iohannis dă din cap aprobator.  
 
„De Ponta, investitorii fug ca dracu’ de tămîie!“ – şeful de campanie al lui Iohannis, Vasile Blaga, peste tot.  
● Gabriel DOBRE
 
Macovei, de la mic la mare 
 
Monica Macovei e răguşită, dar încearcă să ţină pasul cu cei 13 copii alături de care cîntă în cor „Nu mi-e frică de Bau-Bau“. I-a plăcut atît de mult cîntecul, încît, la finalul micului moment artistic pregătit de copiii din orfelinatul „Hansel şi Gretel“ din Buziaş, le cere să-l mai cînte o dată. Copiii se conformează. Macovei se aşază în rînd cu ei şi, cu un zîmbet larg, forţîndu-şi vocea aproape pierdută, cîntă: „Cît de fioros e oare, cum o arăta Bau-Bau?“ Nimeni nu o întreabă dacă se gîndeşte la cineva anume, dar momentul mai destinde puţin din atmosfera de stîngăcie care apare de fiecare dată cînd intersectezi un politician în campanie cu nişte copii. Mai cu seamă cînd politicianul e independent, iar copiii sînt orfani. 
 
E o sîmbătă dimineaţă, prima din campania electorală, iar vizita lui Macovei la orfelinatul din Buziaş e, tehnic vorbind, primul său eveniment electoral. A făcut cei peste 400 de kilometri de la Bucureşti la Timişoara în noaptea de vineri spre sîmbătă, cu maşina – un Clio nu tocmai prezidenţial –, alături de doi oameni din staff-ul de campanie. A vrut să înceapă campania la Timişoara pentru că „aici a început transformarea României“, o transformare pe care spune că vrea s-o ducă la capăt dacă va cîştiga preşedinţia. A ajuns la 4 dimineaţa în Timişoara, s-a culcat după vreo două ore, s-a trezit după alte trei, sunată de voluntarii care o aşteptau în faţa hotelului, ca să înceapă cele două zile de periplu electoral prin regiune. Voluntarii, un grup de 10-12 oameni, în care femeile sînt majoritare, cu vîrste pînă în 45 de ani, sînt fie foşti membri PDL sau PMP (pe una dintre maşini încă se mai distinge conturul unui abţibild cu mărul PMP-ist), fie membri ai asociaţiei Societatea Timişoara, fie oameni pentru care implicarea în campania lui Macovei e primul contact cu politica. Toţi îi spun Monica.
 
Planul pentru următoarele două zile le aparţine voluntarilor, Macovei are doar o idee generală despre ce se va întîmpla. 
 
Vizita la orfelinat a început uşor cu stîngul. O echipă Digi24 o aştepta deja. „Vreau să discut cu doamna directoare despre nişte probleme legislative“, le-a spus Macovei, surprinsă să-i găsească acolo şi amintindu-le că evenimentul pentru presă e după-masă în Timişoara. „Dar staff-ul dumneavoastră ne-a chemat“, i-a răspuns ţîfnos cameramanul. Directoarea a liniştit lucrurile, spunînd că nu o deranjează că se filmează şi a invitat-o pe Macovei să facă turul casei. Ţinînd de mînă două fetiţe, Macovei a pornit spre scările ce duc către dormitoarele copiilor. „Mi-am lăsat geanta în hol“, i-a spus întrebător directoarei înainte de a urca. „E OK“, i-a răspuns aceasta. 
 
Copiii, la început timizi, roiesc în jurul ei, vor să îi arate ce desene au făcut, ce postere au pe pereţi, ce jucării au. Rînd pe rînd, o pun în faţa cîte unei frînturi din viaţa lor. „Şi eu cîntam la pian cînd eram mică“, – îi spune unei fetiţe care îi cîntă la un pian de jucărie –, „dar aveam o profesoară foarte rea şi cînd greşeam o notă îmi dădea cu linia la palmă.“ „Avem şi noi un pian“ – spune şi directoarea din pragul uşii – „dar nu găsim un profesor care să vină pînă aici.“ 
 
Ajung într-o încăpere mai spaţioasă, cu două calculatoare şi o bibliotecă, iar directoarea îi invită pe copii să arate ce au pregătit. Copiii se aliniază pe două rînduri şi încep să cînte şi să spună poezii. Sorbind dintr-un ceai, Macovei îi priveşte cu atenţie, iar la final începe să cînte alături de ei. Copiii îi dau apoi un şirag de mărgele şi-o brăţară, făcute de ei. Macovei pune un genunchi în pămînt, iar Mario, un puşti frumuşel de a IV-a, despre care îngrijitoarele spun că e „cel mai pupat“, îi pune şiragul la gît. Maria, fetiţa care a recitat o poezie despre mamă, îi dă un carton albastru pe care au făcut un colaj cu fotografii de-ale lor, sub care şi-au scris numele. Cu şiragul la gît, Macovei le strigă numele de pe cartonul albastru – Maria, Mario, Sebi, Florin – privindu-i şi zîmbindu-le atunci cînd fac un pas în faţă sau strigă „prezent“. Pe cei mai mici îi pupă şi îi îmbrăţişează. Cînd ajunge la cei mai mari, rîde şi spune că are şi ea un băiat şi că ştie că atunci cînd a devenit adolescent, s-a terminat cu astfel de manifestări de afecţiune. E mai în largul ei acum, ca un sportiv care şi-a intrat în ritm. 
 
De la orfelinat, Macovei pleacă la o scurtă plimbare prin Buziaş, staţiune balneară ce luptă cu timpul – la intrarea în localitate e un panou care invită, rugător: „Redescoperă staţiunea Buziaş.“ Demografia celor cu care interacţionează se schimbă brusc, de la şcolari la pensionari, iar subiectele de discuţie trec de la jucării, la politică. „V-am văzut la televizor“, îi spune o bătrînă: „Pe motocicletă, aţi venit cu ea?“ Macovei zîmbeşte larg, un zîmbet care e o surpriză pentru mulţi dintre cei cu care interacţionează. „E mai drăguţă în realitate“, spune bătrîna, după ce Macovei trece mai departe. 
 
„Să-i spuneţi lu’ doamna să crească pensiile“, spune Elena Sobolu, cînd trece pe lîngă Macovei, intrînd în sala de mese a Hotelului Parc, unde la ora asta iau masa în jur de 200 de oameni, vîrstnici veniţi la tratament. Sobolu are o pensie de 950 de lei, e mulţumită, dar pentru ea – şi arată spre una dintre cele două femei de lîngă ea – nu e bine, că are doar 350.
 
„Mai vedem cu cine votăm“, spune ea înainte de a pleca spre cameră cu cele două prietene. „Vedem noi ce vorbeşte la televizor.“
 
Sala e toată un clănţănit de linguri şi furculiţe. Oamenii mănîncă, unii o privesc în treacăt, alţii o urmăresc îndelung, mulţi o ignoră. Macovei trece pe la fiecare masă unde cineva îi răspunde la zîmbet. Intră în discuţii, se aud des „corupţie“, „fură“, „DNA“, dă autografe. Promite că, dacă nu se mai fură, vor exista bani şi pentru creşterea pensiilor. În sfîrşit, campania a început. 
 
(mai mult texte şi imagini despre campania electorală puteţi găsi pe siteul alegeri.decatorevista.ro)  
 
Pagini realizate în colaborare cu jurnaliştii şi fotojurnaliştii de la Decât o Revistă 
 
Foto: A. Pungovschi, A. Dincă, M. Reştea, I. Moldovan