Kink Kong revine & marchează

Alexandra OLIVOTTO
Publicat în Dilema Veche nr. 168 din 30 Apr 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De oriunde aş încerca să apuc această temă, tot simt că mă învîrt într-un cerc mai vicios ca ultima versiune a lui Dorian Gray. Pe de o parte, cinematografia îşi defineşte cea mai mică unitate morfologică - cadrul - prin recusul la corp, trecînd prin genunchi, coapse, talie, umeri şi ajungînd la faţă. Pe de altă parte, e înfiorător de tributară compoziţiei picturale, în ceea ce priveşte trupescul. Şi asta deoarece corporalitatea e cel mai adesea un element relegat tramei, un ghem de fire narative, mai degrabă decît un scop în sine. Arareori are fluiditatea pe care acest mediu i-ar permite-o şi de obicei se selectează doar cîteva elemente din dotare. Cel puţin economia care se face la corpul feminin îţi sare în ochi în fiecare lungmetraj mainstream. Ştiu ele ce ştiu actriţele de la Hollywood: important nu e să ai masa cît mai mică (asta contează doar pe covorul roşu), ci cît mai plastică, tocmai pe motiv de intrigă a viitoarei producţii, care va influenţa tocmai selecţia elementelor arătate. Şi pentru că mainstream-ului îi revine verdictul, şi pentru că încerc să descifrez un trend, simptomatic (şi trist în acest sens) mi se pare King Kong de Peter Jackson. Deprimant pentru că tendinţa de care vorbesc e veche şi reactualizată numai din cauza unor valori conservatoare pe care Hollywood-ul le curtează de ceva timp. Lungmetrajul şi încasările lui - locul 5 în topul de box-office al anului 2005 - spun extrem de multe despre o reclasicizare a corporalităţii feminine, o revenire tocmai la ipostaza pe care Laura Mulvey o critica în 1975. Prima calitate a peliculei lui Jackson care îţi sare în ochi este alterarea melodramei. Ca gen, ea are un public-ţintă extrem de bine delimitat şi cere - să le spun astfel -, competenţe de lectură şi interpretative îndeobşte asociate cu muierile. Jackson tocmai aici lucrează, inserînd extrem de lungile secvenţe CGI, de bătăi între varii creaturi, pentru satisfacerea masculilor (perimetrul de identificare al spectatorului masculin e în plus remarcabil de extins). Există şi o compensaţie mai "feminină" pe la final, anume alte secvenţe extrem de prelungite în care Ann Darrow (Naomi Watts) şi ditamai gorila se scurg unul în ochii celuilalt în aşteptarea gongului final. Să zicem că pînă acum e 1 la 1 şi că, în scopul egalităţii de şanse, porţile melodramei s-au deschis şi pentru bărbaţi. Numai că Ann Darrow are zero puncte de sudură cu spectatoarele, avînd personalitatea unui crochiu şi un corp fetişizat in extremis. Spune Mulvey: "Žn timp ce Hitchcock optează pentru partea investigativă a voyeurism-ului, Sternberg produce fetişul absolut, ducîndu-l pînă la punctul în care privirea puternică a protagonistului (caracteristică filmului narativ tradiţional) este ruptă în favoarea imaginii aflate în raport erotic direct cu spectatorul. Frumuseţea femeii ca obiect şi spaţiul ecranului fuzionează; ea nu mai e purtătoarea vinei, ci produsul perfect, al cărui corp, stilizat şi fragmentat de gros-planuri, este conţinutul filmului şi recipientul direct al privirii spectatorului". Aceleaşi fraze i se pot aplica şi protagonistei din noul King Kong. Staţi şi număraţi gros-planurile cu Ann Darrow, aveţi ce - predomină de la o poştă bustul şi figura. Efectul lor este şi de a fractura iluzia de spaţiu, reducînd figura feminină la un decupaj juxtapus unui fundal. Un element şi mai redundant din punct de vedere vizual decît gros-planurile este schimbul de priviri, şi aici revin la finalul lungmetrajului, aparent menit să bucure sexul slab din public. Pentru că fetişizarea invocată de Mulvey se bazează pe scopofilie, pe faptul că femeia funcţionează ca obiect erotic şi pentru spectator, şi pentru protagonist, iar privirile lor se suprapun fără a dăuna veridicităţii. Din nou, o ipoteză cum nu se poate mai adevărată cînd vine vorba de King Kong. Pentru că Peter Jackson abuzează de camera subiectivă şi deci predomină imaginea Annei aşa cum e văzută de maimuţoi. Şi acum întrebaţi-vă încotro se uită eroina. Răspunsul e cum nu se poate mai la îndemînă: niciodată direct la spectator, nici măcar atunci cînd camera o arată de la umeri în sus, frontal. Paranteză: ocheada adresată fix publicului a apărut în filmul experimental şi a fost utilizată feroce de cîteva regizoare mai mult sau mai puţin feministe, tocmai pentru a submina codul fetişizării. Pe cînd la Jackson, pînă şi planurile apropiate frontale - puţintele, e drept - sînt împrumutate din filmul de groază: femeia priveşte pe deasupra spectatorului, atrăgînd astfel atenţia asupra agresorului încă nevăzut de public. Dar, din punct de vedere cantitativ, cel mai frecvent, Ann este arătată îndreptată cu tot corpul înspre obiectul privirii ei - adesea King Kong sau iubitul ei Jack (Adrien Brody). Numai că acest "obiect" face legea, domină spaţiul şi, prin intermediul camerei subiective, pe Ann. Să ne înţelegem însă: Peter Jackson numai fraier nu e, şi aduce ceva nou pe lîngă acest scenariu arhicunoscut, altfel nu i-ar fi căzut în plasă atîta public. Iar bucata inovativă e transferul privirii masculine prin intermediul gorilei caste (foarte corect din punct de vedere politic, nu?). O teorie ceva mai veche e de transpus aici, aceea a dorinţei triunghiulare, a iubirii-pasiune născută din imitaţia dorinţei unui mediator, în cazul de faţă a lui King Kong. Pentru că, nota bene, pentru ca schema fetişizării să funcţioneze e nevoie ca femeia să servească deopotrivă drept spectacol (numerele de vodevil prestate de Ann) şi motoraş narativ. Or, în reprezentarea lui Jackson, care, declarat, n-a accentuat elementul erotic dintre damă şi maimuţă, iubirea-pasiune se naşte nu din imitaţia dorinţei, ci din imitaţia privirii. Cea a primatului enorm este şi a spectatorului, iar apoi i se transferă masculului alfa din distribuţia "umană" a filmului. Žn special deoarece corporalitatea Annei este definită prin privirea lui King Kong. Satisfacţia doamnelor de la final se dovedeşte a fi aparenţa dincolo de care e camuflată fetişizarea supremă. Nu-i de mirare că reunirea ei cu Jack capătă puţin timp pe ecran. Corporalitatea ei e deja forjată de privirea lui Kong. Personajul lui Brody trebuie doar să preia legătura.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.