Jumătate de vedetă călare pe jumătate de porc şchiop

Simona TACHE
Publicat în Dilema Veche nr. 183 din 13 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Citeam în presă, acum vreun an, cred, o scrisoare deschisă de mulţumire. Autor: o femeie oarecare din judeţul Constanţa. Adrisant: Andreea Bănică. Subiect: numita Andreea Bănică o ajutase pe doamna respectivă cu, dacă nu mă-nşel, nişte mobilă. Ilustrată cu o poză mare a sufletului caritabil care este Andreea Bănică (mă rog, mai mult a trupului caritabil care este), scrisoarea era nu doar deschisă, ci şi foarte lungă. Şi - să vezi chestie! - conţinea, de cîteva ori, precizarea că Andreea a dat mobila cu o singură şi foarte importantă condiţie: confidenţialitatea. Aşadar, cu toate că i se ceruse să fie discretă, doamna cu pricina îşi asuma riscul de a-şi scoate din sărite îngerul păzitor, făcîndu-i public gestul sensibil şi complet dezinteresat. Probabil că Andreea mai plînge şi azi, cînd e ea aşa, mai deprimată şi îşi aminteşte cît de nerecunoscători pot fi unii şi cum îşi încalcă ei promisiunile. Nu merită să le dai nici un autograf, darămite un camion de mobilă... Tot legat de o Andree - de data asta cu numele de Bălan - am întîlnit, de curînd, ceva interesant prin ziare. Rezumată în trei vorbe, ştirea ar suna cam aşa: din nefericire, Andreea şi-a descoperit un nodul la sîn şi s-a speriat. Din fericire, s-a speriat degeaba. Nu era ceva grav. Din nefericire, a fost totuşi nevoită să se supună unei intervenţii chirurgicale. Din fericire, intervenţia a fost încununată de succes. Citind o asemenea ştire, într-o primă instanţă îţi vine să zici: "Ce nesimţiţi, dom’le, şi ziariştii ăştia! Cum îşi bagă ei nasul pe sub cearşafurile de spital ale oamenilor! Urît!". După aia, îţi dai seama că pe asta s-a şi bazat Andreea Bălan, atunci cînd a lăsat informaţia despre nodulul ei să ajungă la presă. Şi deschizi mail-ul, să vezi cine te mai deranjează şi cu ce, doar-doar vei uita, în felul ăsta, de nodul. Şi ce găseşti pe mail? Păi, printre altele, un mesaj de la PR-ul lui Liviu Vîrciu (băiatul ăla gelat care cînta, pe vremuri, un fel de manele, iar acum e actor de - scuzaţi rima! - telenovele!). Deschizi mail-ul cu pricina, aşteptîndu-te să citeşti ceva care să justifice deranjul, cum ar fi că Vîrciu ăsta a fost nominalizat la Oscar. Nici vorbă de Oscar, altceva ţi se comunică despre Liviu (e drept, aproape la fel de important): că se înţelege superb cu cîinele lui. E bine. Dacă stai să te gîndeşti cîţi oameni se mai înţeleg bine în ziua de azi cu cîinii lor, e chiar senzaţional. Empatizezi puţin cu Liviu (sau cu cîinele, nu-ţi dai seama exact), de emoţie îţi dau lacrimile, din cauza lacrimilor te împiedici şi calci pe telecomanda de la televizor. La fix ca s-o auzi pe Dana Săvuică povestind, în exclusivitate, cum, la cea mai recentă aniversare a căsătoriei, a exersat toată noaptea, împreună cu soţul, poziţii din Kamasutra. Şi anunţînd că, de ziua lui, are de gînd să-i facă surpriza-surpriza vieţii, invitînd în dormitor încă o doamnă. În timpul ăsta, pe alt post, are loc o înmormîntare. Rămîi cu gura căscată, fiindcă mortul e viu. Sau moarta, mă rog. Înconjurată de dansatoare din buric, prinţesa Brianna Caradja stă într-un coşciug, îşi mănîncă propria colivă şi face conversaţie cu invitaţii la propriul parastas. Pui mîna pe telefon să-ţi anunţi un prieten că Brianna tocmai se înmormîntează la televizor, deşi n-a murit. Cu această ocazie, afli că, mai deunăzi, pe acelaşi post şi în aceeaşi emisiune, un manechin cvasianonim a fost invitat să călărească un porc şi a acceptat. Păi, normal că a acceptat. Dacă vrei să ţină minte lumea cum te cheamă (eventual şi cu ce te ocupi), faci orice. Faci gesturi caritabile, cu pretenţia vehementă a anonimatului, dar ai grijă să se afle şi că le-ai făcut şi că ai ţinut să nu se afle, îţi fluturi pansamentele de la operaţie, îţi dezvălui relaţia sentimentală cu cîinele, îţi relatezi în detaliu trăirile de dormitor, precum şi planurile de viitor din domeniu, te înmormîntezi de viu şi umbli călare pe un porc. E greu, e adevărat, dar asta e situaţia: publicul e plictisit şi deja nu-i mai poate fi captată atenţia cu nişte simple implanturi sau cu o modestă pereche de chiloţi care se zăreşte, ca din întîmplare, de sub o fustă. Asta nu-nseamnă că implanturile şi chiloţii nu mai sînt necesari. Sînt necesari, dar nu şi suficienţi. Apropo de chiloţi: acum vreo două săptămîni, Silviu Prigoană a făcut un gest ironic. Şi-a dat jos nădragii, a făcut poze în chiloţi şi le-a dat celui mai vîndut tabloid, ca să le pună pe prima pagină. Chipurile, tocmai îşi anunţase candidatura la Primăria Capitalei şi avea nevoie să cucerească publicul apt de vot, printr-o metodă deja consacrată de vedetele din România. Iată aşadar şi culmea şmecheriei în materie de PR: să faci o audienţă fabuloasă prefăcîndu-te că o amendezi pe proasta care-şi arată chiloţii şi călăreşte porcul.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.