Sportivilor li se cere fairplay. Chiar dacă nu-i perfect sinonim cu politețea, fairplay e un concept apropiat și cu un rol similar celui pe care politețea îl are în societate, acela de a păstra o atmosferă plăcută și civilizată într-un cadru unde are loc o confruntare sportivă. Lăsînd la o parte acele sporturi în care ideea de fairplay e frecvent călcată în picioare, să ne amintim ce se întîmplă uneori și în sporturi considerate elegante, bunăoară tenisul. Talentatul nostru Ilie Năstase are o contribuție de-a dreptul  istorică. Pe vremea lui, lovirea rachetei de pămînt trecea aproape neobservată. El însă le arăta fundul spectatorilor, se oprea pur și simplu din joc sau, într-un meci de la US Open cu un adversar pe măsură din toate punctele de vedere, John McEnroe, îi dădea peste ochi tichia arbitrului de fileu (pe atunci exista și un asemenea arbitru). De altfel, în cartea sa de memorii, celebrul campion Rod Laver scria că, din momentul în care în tenisul mondial au apărut Jimmy Connors, Ilie Năstase și John McEnroe, acest sport „a încetat să mai fie o lume a gentlemenilor”.

Între timp, în ciuda sancțiunilor tot mai aspre, lucrurile au evoluat. În 2009, la exact 30 de ani după circul făcut de Năstase în meciul cu McEnroe, tot la US Open, într-o semifinală cu Kim Clijsters, Serena Williams i s-a adresat arbitrei de tușă cu vorbele: „Dacă aș putea, aș lua această minge, ți-aș băga-o pe gît și te-aș ucide“.

Șase ani mai tîrziu, la Toronto, australianul Nick Kyrgios i-a spus lui Stan Wawrinka, adversarul său de dincolo de fileu: „Iubita ta s-a culcat cu Kokkinakis. Îmi pare rău să-ți spun asta, amice”. Rafael Nadal, un exemplu de fairplay, a refuzat ulterior să mai intre pe teren într-un meci demonstrativ cu Nick Kyrgios.

Într-un alt sport (sau poate, mai bine zis, joc) considerat al gentlemenilor – snooker-ul –, manifestările nesportive sînt, cel puțin deocamdată, mult mai discrete. Sînt cazuri de genul celor în care Ronnie O’Sullivan revine la masa de joc deși, cu bilele rămase pe postav, nu mai are nici o șansă să cîștige. De asemenea, de neuitat e meciul de campionat mondial din anul 2015, în care același Ronnie O’Sullivan a jucat în ciorapi, lăsîndu-și pantofii deoparte. Îl jenau. Oficialii au discutat atunci amendarea sa pentru „încălcarea codului bunelor maniere”, dar în cele din urmă l-au iertat.

De amintit e și o scenă mai veche în care Neil Robertson, foarte tînăr, la începuturile sale ca jucător profesionist, l-a învins pe „marele” Steve Davis, de șase ori campion mondial și un adevărat domn, aflat la apusul carierei. Nu că l-a învins a fost problema, ci că ultimele lovituri ale lui Robertson, după ce deja matematic cîștigase meciul, au fost ca într-un joc demonstrativ, umilitoare pentru adversar.

Ei bine, în snooker, așa ceva nu se face.

Foto: Ronnie O’Sullivan (wikimedia commons)