Între două sau mai multe revoluţii

Publicat în Dilema Veche nr. 677 din 9-15 februarie 2017
Între două sau mai multe revoluţii jpeg

Huliganii au, uneori, prostul obicei de a nu se mulţumi cu faptul că deranjează rău. Insistă să pară, de cîte ori vexează lumea, longevivi. Poate chiar veşnici, precum evreul rătăcitor. Cu atît mai iritanţi sînt cînd se ivesc, fără să-i chemi, în epoci de modernizare, dificile identitar, şi îşi asumă cu mîndrie ce li se impută.

De pildă, Mihail Sebastian. Brăileanul avea să dea seamă de condiţia sa huliganică în 1934. Stîrnise anterior, cu o carte despre destinul şi opţiunile nesatisfăcătoare ale migrantului iudeu, un „shitstorm“ furibund avant la lettre. Exalările acestei furtuni de mizerii aveau să învăluie periodic şi să persecute în răstimpuri regulate, cultura dîmboviţeană. În plin aplomb al obscurantismului occidental, năismul o învăţase temeinic a-l defini pe român strict etnic-religios şi de a-l exclude categoric pe minoritar din ea. Călcat de camion, în 1945, Sebastian nu şi-a putut ţine promisiunea de a emigra şi de a ne da, ca evreu-român-dunărean, cum, scandalizînd românimea verde, se simţea, o a doua serie de opere, de această dată dintr-o ţară mai puţin torturată de obsesia alogenului.

Nu mai puţin enervanţi sînt inşii cu identităţi neclare, cînd, forţaţi de comunişti să emigreze, mai au tupeul rar nu doar de a se întoarce, fie şi contre coeur, ca Norman Manea, în 1996, ci şi de a-şi afişa cu mult orgoliu condiţia huliganică. Şi de a continua, concomitent, să scrie în româneşte. Ori de a da la rigoare sfaturi, dacă li se cer.

Bazîndu-mă pe experienţa lor, pot afirma, cu oarece acurateţe, cred, că – struţocămilă culturală părînd etern a fi – n-am mai nutrit ca emigrant iluzii excesive de a obţine înţelegere pentru hotărîrea mea de a mă întoarce în decembrie ’89. Și de a relata, ca jurnalist occidental, despre „jos Ceauşescu“. Am continuat să mă las înjurat, scriind nesmintit în următoarele decenii, despre chestii româneşti. La întrebări mai insistente cu privire la mobilul implicării mele m-am mulţumit să replic evaziv. Şi să-mi şoptesc în barbă observaţia, huliganică, desigur, că, dat fiind modul în care începe să şi poarte ţara în traistă, la subsuoară, orice migrator devine, din clipa în care-şi părăseşte patria, un pic evreu. Şi că, prin jalea iscată de comunism, a crescut net, cu nişte milioane de „transfugi“, cota parte a românilor la familia naţiunilor alcătuind un nou popor ales. Poporul emigranţilor. În răstimp, naţiunea părăsită şi, după căderea ceauşismului, regăsită de cei plecaţi, prin revederi repetate cu grupul consumatorilor de salam cu soia, n-a rămas nici ea pe loc. A emigrat ea însăşi din fosta ei condiţie de popor captiv. S-a autoeliberat? Ori s-a văzut, în parte eliberată, ca din robia egipteană?

Iluziile n-au supravieţuit prea mult. Neamul românilor a continuat să sufere în pustiul postcomunist, fiind recapturat intermitent de parcă ar fi fost condamnat să fie pregătit prin chinuri şi blesteme pentru o mare încercare revelatoare în genul revoluţiei civilizatorii din Sinai. Şi emigrările, şi fuga de destinul său incert s-au perpetuat, cu medicul şi căpşunarul, omul de ştiinţă, profesoara, asistenta, şoferul şi cocota simplă sau de lux, îmbogăţind viaţa socială şi economică occidentală. Emigraţia generalizîndu-se şi îngroşîndu-i-se rîndurile, iar emigrantul devenind un fenomen peren, bizara struţocămilă multinaţională a prins contur, şi-a închegat carnea şi oasele şi a revenit acasă mai abitir decît oricînd. Prin chat, dacă nu in personam.

Odată cu netul globalizat, cel dus în lumea largă care insistă supărător să nu se mulţumească doar cu fiţe şi cu patria de adopţie, s-a conectat cu şi mai mare înverşunare la patria sa veche. Golan cum e, de la natură, se arată hotărît să se menţină empatic, iar nu străin de încercările politice prin care trece, periodic, partea rezidentă în geografia originară a neamului. Atîta doar că nu-i mai pasă mult de apartenenţe, definiţii şi aderări ce le par decisive mulţior compatrioţi din ţară, deşi-s riscante, poate false şi aprig contestate. La sfaturi agasante să renunţe nu e dispus ori nu prea poate. Omul iubeşte ţara şi cînd ea nu îl mai vrea defel.

Sîcîitorul orgoliu al emigrantului cu fundul în două sau mai multe luntri este sau pare nul doar dacă a eşuat. Vanitatea nu mai puţin sîcîitoare a celui care, caz rar, a reuşit în Vest fără să taie fie şi vremelnic punţile, cum a fost sfătuit, este să ştie, între două revoluţii româneşti, mai bine decît alţii, ce-i de făcut. Căci a văzut şi a învăţat mai multe decît acel „sărac la care nici boii nu trag“.

Ca Moise cel trădat de ai săi şi nevoit să fugă din Egiptul natal înainte de a fi silit să se întoarcă să-i ajute, va înţelege însă, vai, că nimeni nu-i prooroc în ţara lui, indiferent cît zel depune în scoaterea ei din bucluc. Şi că, în timp ce în jur se schimbă, parcă, totul, constant rămîne doar faptul că el, migrantul, nu mai e acasă nicăieri.

În ce priveşte eterna „Jormanie“ a lui Nor­man Manea, un soi de „Românica“ per­sonală a huliganicului scriitor româno-american, chinurile obţinerii de libertate şi de metamorfozare a ei în stat de drept se prelungesc.

Spus altfel, în România lui tov. don „Dragnea-über-alles“, se perpetuea­ză la domnie pesta roşie. Bubele negre, brune, verzi şi roșii se mai prefac din cînd în cînd că abandonează timona, ascunzîndu-se pe la televiziuni şi site-uri securiste.

Dar boala care tot împinge hoţii şi criminalii să degreveze temniţele spre a popula guvernele şi parlamentul, pe intelectuali la rinocerizare, iar oamenii să emigreze, revine şi ameninţă să se prefacă în pandemie.

Între timp, cu ajutorul lui Putin, s-a molipsit o lume întreagă de naţionalism şi boală pe migranţi. Zidurile, inclusiv şi mai ales cele mentale, se înmulţesc şi ele ca şi ei. Românilor rămaşi pe loc li se rezervă foamea de dreptate şi mîndria de a dispune de o democraţie mai originală decît oriunde şi oricînd. Pînă le ajunge cuţitul la os şi se ridică să demonstreze că au învăţat, în fine, să-şi preţuiască libertatea. 

Petre M. Iancu este jurnalist la Deu­tsche Welle.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.