- argument -

Ucraina este cel mai mare vecin al României. Este motivul istoric şi geografic pentru care, prima dată în ultimii 300 de ani, nu mai avem graniţă comună cu Rusia. Şi acesta nu e puţin lucru. Şi totuşi, Ucraina este o necunoscută în spaţiul public românesc. Asta, deşi, ca stat care gestionează o parte din graniţa estică a UE, România are un interes special pentru politica europeană de vecinătate cu Estul – Parteneriatul Estic. Fără Ucraina, Parteneriatul Estic este o copie palidă a ceea ce ar putea să fie. Dar dialogul Bucureşti – Kiev este blocat în clişee istorice şi în neînţelegeri mărunte. Aceasta a fost premisa pentru care, acum ceva vreme, am iniţiat un proiect numit „Forumul Civic România – Ucraina“. Centrul Român de Politici Europene şi Institute for World Policy (unul dintre cele mai mari şi bine văzute ONG-uri de la Kiev) au participat la concursul de proiecte desfăşurat de Ministerul Afacerilor Externe al României şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (fondurile de dezvoltare pe care România le pune la dispoziţia altor ţări, ca parte a obligaţiilor sale europene). Ideea era să desţelenim, la nivel de societate civilă, dialogul pe teme diverse, de la cooperarea energetică la situaţia minorităţilor. Prima ediţie a Forumului a avut loc la Bucureşti în 2012. Pe a doua am programat-o în ianuarie 2014, la Kiev. Era după summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius şi ar fi trebuit să tragem linie şi să vorbim despre ce pot face cele două ţări în noul context. Doar că noul context era mult diferit de cel aşteptat. Iată-ne, deci, cu Forumul programat în mijlocul unor manifestaţii şi violenţe la Kiev. Am avut o mare dilemă dacă să mergem mai departe sau nu. Am decis să continuăm. Partenerii noştri de la Kiev – şi celelalte ONG-uri ucrainene care participaseră la Bucureşti – erau pe lista celor afectaţi de noile legi adoptate la Kiev, legi draconice, mai dure chiar decît cele adoptate de Putin în Rusia. A da înapoi ar fi fost un semn de laşitate. Am ales să fim solidari cu prietenii noştri aflaţi în nevoie.

Iată-ne, deci, la Kiev – o serie de reprezentanţi ai ONG-urilor din România, experţi, foşti diplomaţi şi ziarişti, care dimineaţa discutau la Forum, iar după-amiezele se plimbau pe Maidan. Evident, tematica Forumului s-a adaptat la evenimentele zilei. Cum ar trebui România şi Uniunea Europeană să se poziţioneze? Ce aşteaptă ONG-urile ucrainene de la noi? De pildă, România va gestiona în viitorul exerciţiu bugetar european un program de cooperare transfrontalieră cu Ucraina, finanţat de Uniunea Europeană. Cum ar trebui proiectat acest program? Aşa a apărut în discuţii termenul de belarusizare. Va sfîrşi regimul de la Kiev izolat de Europa? Opinii împărţite. Unii zic că Europa, şi România în context, trebuie să fie fermă cu Ianucovici, pînă la capăt. Se vorbeşte de sancţiuni. Alţii susţin că poziţia dură a Europei faţă de Belarus nu a schimbat nimic în acea ţară şi a izolat şi mai mult societatea belarusă de cea europeană. Nu au fost răspunsuri definitive. Proiectul continuă şi experţi români şi ucraineni vor scrie rapoarte comune pe aceste teme.

„Forumul Civic România – Ucraina“ a fost, în primul rînd, un moment de necesară solidarizare. Ne-am fi dorit să nu fie cazul. (Cristian Ghinea)

Ilustraţie realizată de Ion BARBU