Întoarcerea la raţiune este necesară

Publicat în Dilema Veche nr. 263 din 2 Mar 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Eram economist-şef la Banca Naţională a României cînd am fost întrebat de oficiali ai FMI dacă aş susţine deschiderea contului de capital al României; această discuţie a avut loc în 1996, cu aproximativ un an înainte de izbucnirea crizei financiare în Asia. Le-am răspuns că o astfel de decizie ar fi deosebit de riscantă în condiţiile României, o acţiune chiar periculoasă, pe care nu aş recomanda-o liderilor politici. Din fericire, decidenţii din România au adoptat politicile potrivite în decursul acelor ani. Astăzi mulţi sînt de acord că în Asia criza a fost cauzată, în principal, de o deschidere prematură a contului de capital în economiile din acea regiune. Întotdeauna am fost de părere că graba pentru privatizarea utilităţilor publice nu este justificată. După cum Joseph Stiglitz şi alţii au evidenţiat, contextele instituţionale sînt esenţiale pentru companiile care se privatizează pentru ca acestea să funcţioneze bine. În plus, există utilităţi publice care e mai bine să rămînă în mîini publice. Trebuie adăugat aici că schimbarea instituţională necesită timp, iar timpul nu poate fi comprimat după voie. Suprasimplificarea "bunelor practici" în domeniul guvernanţei şi, nu în cele din urmă, ipocrizia care, nu de puţine ori, a acompaniat discuţia despre acestea, din partea unor ţări industrializate importante din întreaga lume, este mai mult decît evidentă acum. Criza financiară profundă, eşuata rundă de negocieri Doha (cu controversa despre diferenţa dintre comerţul liber şi cel echitabil), lipsa de rezultate peste tot unde politicile de dezvoltare au fost cuprinse în mod simplist în mantra ideologică a neo-liberalismului sînt grăitoare. Spunînd acestea, nu trec cu vederea corupţia, lipsa de claritate a drepturilor de proprietate, risipa şi devalizarea resurselor publice în multe ţări sărace, o alocare a resurselor profund greşită, care toate frînează creşterea economică. Dar astfel de slăbiciuni structurale nu constituie un argument convingător pentru acceptarea necondiţionată a unor remedii care sînt prea generale şi, uneori, în neconcordanţă cu realităţile locale. Reformele orientate spre piaţă au descătuşat spiritul întreprinzător şi au stimulat creşterea economică în China, după 1978, şi în India, pe parcursul ultimului deceniu, însă acele reforme au fost implementate într-un mod pragmatic, acordîndu-se mare atenţie aspectelor sociale şi problemelor de dezvoltare rurală, în vreme ce pieţele financiare nu au fost liberalizate nechibzuit. În aceste două situaţii foarte complexe, mari compromisuri de politică publică şi dileme rămîn, cu toate că progresul economic a fost extraordinar. Sîntem capabili să învăţăm din această lecţie? O mare parte din viaţă am trăit sub comunism şi apreciez libertatea economică şi politică într-un mod pe care cei care au avut norocul să trăiască în democraţii liberale (ca să folosesc un concept pe care îl datorăm lui Fareed Zakaria) poate că nu îl pot înţelege pe deplin. Dar nu sînt orb la tarele ce pot afecta economiile de piaţă, în special pe cele inadecvat reglementate şi care nu oferă o cantitate decentă de bunuri publice cetăţenilor lor. Mă consider un economist de factură liberală, dar nu sînt un libertarian. Pentru mine, valorile liberale (în sens european) susţin esenţialmente democraţiile liberale; într-o democraţie, crezurile liberale se află fără îndoială în spatele diferitelor curente politice " fie ele mai mult social-democrate sau aparţinînd curentului de tip "partid popular", de-a lungul spectrului politic european. Îmbrăţişez un model de liberalism care datorează multe lui Karl Popper şi conceptului său de "societate deschisă". Pentru mine, libertăţile individuale coexistă cu conceptele de solidaritate socială, echitate socială, bunuri publice şi valori morale (încredere, onestitate, simţul responsabilităţii etc.). Termenul german pentru "economie socială de piaţă" (soziale Marktwirtschaft) ilustrează destul de bine modul meu de gîndire în această privinţă. Am menţionat valorile morale deoarece frecvent aud oameni (inclusiv în Parlamentul European) care susţin că, în afaceri, moralitatea nu are sens. Eu susţin că este aşa pentru cei care aleg să nu ţină cont de valorile morale şi pentru care societatea, ca ansamblu de relaţii structurate dintre oameni, este lipsită de sens. De asemenea, cred că o concurenţă nemiloasă în economia globală stresează societăţile europene şi modelul lor social. Însă măsurile care au în vedere ameliorarea competitivităţii, în timp ce ignoră coeziunea socială şi contractul social dintre stat şi cetăţeni, pot fi la fel de distructive pentru societate ca şi statu-quo-ul. În Uniunea Europeană, experienţa ţărilor scandinave în ceea ce priveşte întreprinderea de reforme care să amelioreze competitivitatea fără să neglijeze ţesutul social al societăţii este destul de relevantă în această privinţă. Criza financiară ce a lovit în centrul industriei financiare internaţionale este, în opinia mea, o respingere decisivă a paradigmei ce glorifică dereglementarea totală în economii, fie ele bogate sau sărace. Într-o scrisoare publicată în influentul cotidian francez Le Monde din 22 mai 2008, se poate citi: "Unii sînt tentaţi să privească actuala criză financiară ca pe un accident recurent, deşi mai sever, pe parcursul unui ciclu economic şi care urmează mai multor ani la rînd de credit ieftin în întreaga lume. Dar o analiză atentă ar conduce la rădăcinile sale structurale. Globalizarea pieţelor şi ingineria financiară, cu reglementări precare şi, uneori, absente, scheme de remunerare distorsionate şi numeroase conflicte de interese au creat cadrul pentru această criză". Scrisoarea (publicată în limba română, cu titlul "Pieţele financiare nu ne pot guverna!", în Dilema veche, nr. 224, 29 mai 2008 " n. red.) a fost semnată de Helmut Schmidt, Otto Graf Lambsdorff, Lionel Jospin, Jacques Delors, Michel Rocard, Romano Prodi, Jacques Santer, Göran Persson, Pär Nuder, Massimo D’Alema, Hans Eichel, Poul Nyrup Rasmussen, Daniel Dăianu, Paavo Lipponen, Ruairi Quinn, Laurent Fabius, Anneli Jaatteenmaki. Abrogarea în 1999 a Glass-Steagall Act, care limita deţinerea de companii financiare ce operau pe alte segmente de piaţă, precum decizia din 2004 de a scuti operaţiunile de brokeraj ale băncilor de investiţii de pe Wall Street de la limitele privind cantitatea de datorie pe care o pot contracta s-au dovedit a fi gafe istorice. La rădăcina crizei actuale se află un sistem financiar sub-reglementat şi inadecvat reglementat. Valurile de dereglementare din industria financiară au adus pe piaţă o mulţime de produse atrăgătoare, ale căror riscuri au fost puţin înţelese. Ipotecile nu sînt toxice în sine; însă titlurile de valoare prost construite pe baza ipotecilor sînt toxice. Împachetarea şi reîmpachetarea de produse financiare au fost în largă măsură toxice, ceea ce a făcut evaluarea lor din ce în ce mai puţin clară, reducîndu-le vandabilitatea. Scheme de remunerare ce determină deciziile managerilor şi agenţilor pe piaţă şi care determină un comportament iresponsabil din partea acestora " acestea au fost toxice. Modelele cantitative înşelătoare sînt toxice. Poate că declanşatorul acestei crize financiare s-a aflat în industria imobiliară, dar aceasta nu este cauza structurală a acestei crize. Ceea ce această criză ar trebui să facă limpede pentru toată lumea este că nu toate inovaţiile financiare sînt benigne. Este năucitor să auzi argumentul că noi reglementări sînt de nedorit pentru că ar înăbuşi inovarea financiară. Noi reglementări sînt necesare pentru că există un deficit de reglementări şi supraveghere corespunzătoare. Greşelile enorme care au fost comise prin lăsarea finanţelor să-şi dezvolte propriile raţiuni de a exista trebuie reparate. Însă sîntem noi capabili să învăţăm din această lecţie? De ce nu am învăţat din crize precedente? Alexander Lamfalussy a avertizat acum aproape zece ani; Warren Buffet şi fostul preşedinte al Federal Reserve Paul Volcker sînt printre acele figuri importante care au atras atenţia cu ani în urmă. Nouriel Roubini a făcut acelaşi lucru, inclusiv în cadrul reuniunilor Forumului de la Davos. Cum se face că predicţiile lor despre criză nu au fost ascultate? Ne aşteaptă cîteva decenii complicate Aşa cum traficul are nevoie de reguli şi semafoare pentru a proteja vieţile oamenilor, şi economiile de piaţă au nevoie de reglementări pentru a limita daunele colaterale şi pentru a creşte producţia de bunuri publice. O politică monetară laxă poate conduce la inflaţie mai mare şi, în cele din urmă, la recesiune, dar nu poate singură să provoace dezastru într-un sistem financiar. Aceasta este cheia problemei: trăsăturile sistemului financiar care au produs această criză sînt trăsături structurale ale "noului" sistem financiar. Grupurile de interese pot avea un braţ lung şi pot încerca să influenţeze reglementarea şi supravegherea. Dar grupurilor de interese trebuie să li se opună o rezistenţă puternică, folosind toate mijloacele disponibile. Reglementatorii şi supraveghetorii ar trebui să ştie că pieţele financiare sînt volatile şi predispuse la instabilitate şi că ipoteza pieţelor eficiente " aceea care spune că preţurile reflectă toate informaţiile cunoscute " este o fantezie. Imensele salvări (bailouts) în curs de desfăşurare (în sectoarele financiare) vor introduce (sau consolida) elemente ale capitalismului de stat în numeroase ţări industrializate, inclusiv în SUA. Impactul asupra bugetelor naţionale va fi împovărător pentru ani de acum înainte. Pentru a minimiza suferinţa şi a reduce dependenţa de împrumuturile externe, ratele de economisire vor trebui să crească în toate economiile în care recapitalizarea băncilor va fi importantă. O întrebare legitimă se naşte aici: pot deveni dintr-odată societăţile bogate mult mai econome şi mai prevăzătoare? Aceasta atîrnă de coeziunea socială şi de capacitatea politicienilor de a conduce în vremuri de restrişte. Dacă adăugăm aici implicaţiile demografice şi ale unor sisteme asistenţiale sub presiune, schimbările climatice, precum şi provocările de competitivitate din partea puterilor globale emergente, contururile unor agende publice foarte complicate pentru deceniile viitoare nu sînt greu de trasat. Democraţii liberale vs forme autoritare de capitalism Efectele actualei crize financiare au lovit lumea occidentală într-un moment în care mişcările tectonice din economia mondială se petrec de mai bine de un deceniu. Ascensiunea Chinei, a Indiei, a Braziliei, resuscitarea unei Rusii capitaliste (care profită de resurse naturale imense) fac loc unei lumi tot mai multipolare, cu reverberaţii economice şi geopolitice crescînde. Lupta pentru controlul resurselor neregenerabile (mai ales petrol şi gaze) rezumă acest fenomen. Criza financiară a accentuat şi mai mult slăbiciunile inerente ale unor politici lipsite de pragmatism şi care sucombă în faţa principiilor fundamentaliste. Prăbuşirea comunismului, pe care unii au echivalat-o cu "sfîrşitul istoriei" (Francis Fukuyama " The End of History, New York, Free Press, 1990), a favorizat foarte mult dezvoltarea ideilor neoliberale. În lumea occidentală, această dezvoltare a alimentat ofensiva aşa-numitului capitalism de tip anglo-saxon " cu al său reflex al celei de-a treia căi (Anthony Giddens " The Third Way, Cambridge, Polity Press, 1998) către stînga spectrului politic. Nu mai este nevoie să spunem că superioritatea covîrşitoare a SUA pe toate fronturile (economic, militar, tehnologic) a oferit un fel de Pax Americana sui generis şi a creat condiţiile pentru un regim internaţional. Acesta din urmă ar fi trebuit să ordoneze lumea prin furnizarea de bunuri publice internaţionale şi prin rezolvarea/prevenirea posibilelor conflicte majore. Neoliberalismul (fundamentalismul de piaţă) şi-a dezvăluit în timp serioasele defecte, iar acum este, vrînd-nevrînd, pus înapoi pe raft de dragul salvării funcţionării economiilor de piaţă. Pentru că ceea ce se întîmplă acum nu este o respingere a forţelor pieţei ca mecanism esenţial de alocare a resurselor şi stimulare a spiritului întreprinzător, ci o invalidare a unei interpretări profund greşite a ceea ce este necesar unei economii moderne ca să-şi atingă scopurile economice şi sociale pe termen lung. Noi fragmente ale capitalismului de stat încep să apară şi vom vedea ce va rămîne din ele în timp. Probabil, bucăţi substanţiale din noile sectoare de stat în devenire se vor întoarce în mîini private, cîndva în viitor. Politicile monetare sînt îndreptate acum către asigurarea stabilităţii financiare şi au căpătat un soi de flexibilitate ce aminteşte de învăţăturile lui John Maynard Keynes, marele economist britanic care a susţinut importanţa intervenţiei Guvernului, pentru evitarea echilibrelor rele (Marea Depresiune a fost un "echilibru" teribil de rău). Preocuparea guvernelor şi a băncilor centrale de a schimba din temelii reglementarea şi supravegherea pieţelor financiare, astfel încît "momentele Minsky" " momente în care, conform economistului Hyman Minsky, sectorul financiar pustieşte economia (Hyman Minsky " Stabilizing an Unstable Economy, New York, McGraw Hill, 2008, prima ediţie " 1986) " să fie evitate reprezintă o puternică validare a moştenirii intelectuale a lui Keynes şi a simţului său de realism în înţelegerea funcţionării pieţelor în general. UE şi SUA vor ieşi din această criză cu economiile transformate (cu sectoare publice mai mari) şi, foarte probabil, vor continua să fie în mod fundamental democraţii liberale. Însă criza financiară le-a slăbit deja, pe cînd ascensiunea noilor puteri mondiale este greu de oprit, cu toate că recesiunea va fi resimţită în toată lumea. Estimez că viitorul va fi marcat de o concurenţă între democraţia liberală şi forme autoritare de capitalism " acestea din urmă fiind reprezentate de China şi Federaţia Rusă, în principal. Democraţiile liberale vor avea de luptat cu statutul lor slăbit în economia mondială şi vor trebui să renunţe la aroganţă în relaţia cu restul lumii, spre binele lor. Acest fapt este aplicabil reformei instituţiilor financiare internaţionale şi noii arhitecturi pentru abordarea problemelor de guvernare globală, care vor trebui să includă şi puterile globale emergente. După cum spun unii, un nou Bretton Woods este necesar. (fragment din cartea Which Way Goes Capitalism, care va apărea la Central European University Press în luna mai 2009; o variantă a acestei cărţi va fi publicată şi în limba română, la Editura Polirom)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.