Peisajul vieţii noastre online este astăzi destul de maritim: surfăm Internetul, ne lovesc valuri de reacţii virale şi ne izolăm în insule epistemice. Problema e că viaţa noastră virtuală de pe Facebook, Twitter sau Instagram duce accelerat la o polarizare socială periculoasă prin radicalizarea poziţiilor noastre epistemice. Acest lucru se întîmplă pentru că trăim izolaţi în nişte bule epistemice în care părerile noastre se polarizează deoarece majoritatea lucrurilor sînt văzute şi gîndite după o grilă binară, simplistă. Radicalizarea părerilor şi confortul unei bule epistemice duc inevitabil la o polarizare socială şi la o mai mare proliferare a informaţiilor false şi contrafăcute. Trăim prinşi în camere de ecou opace şi închise, în care avem parte, de obicei, de o monocromie epistemică dezolantă. Înăuntrul camerei se propagă cu precădere doar informaţii care susţin părerile deja confirmate ale majorităţii membrilor. Străinii sînt aduşi doar pentru a fi atacaţi printr-un fel de sacrificare ritualică de către cei din cameră, „tribul” care are nevoie din cînd în cînd de astfel de acţiuni inchizitorii, pentru a-şi reconfirma identitatea şi puterea. Cred că fiecare dintre noi a fost „crucificat” cel puţin o dată într-o astfel de cameră de sacrificiu ritualic. Reacţionezi postînd ceva pe Facebook şi cînd revii peste cîteva ore descoperi descumpănit că ai fost deja ţinta unui ospăţ în care au fost smulse şi terfelite fragmente din tine, cu o viteză şi o virulență greu de imaginat. Orice reacţie, orice precizare şi explicaţie ulterioară nu fac decît ca hienele să se regrupeze şi să atace din nou. Eşti sfîrtecat rapid prin reacţii contrare, radicale şi virulente, ce vin în valuri ce se susţin reciproc.

Totul începe, de obicei, de la tot felul de pseudospecialişti, atotştiutori şi frustraţi, care se focalizează pe detalii insignifiante, pentru a atrage atenţia „tribului” şi a arăta ce vigilenţi sînt ei. Profilul justiţiarului intransigent, mereu bine pseudoinformat şi într-o stare continuă de veghe. Fenomenul pînă aici e clasic, deoarece o astfel de formă fără fond nu discută idei sau principii, ci atacă doar forma lor de prezentare, pentru că aceştia sînt surferii ce vin şi urcă pe valul de ură creat de atacul lor. Ce e nou în spaţiul comunicării sociale în spaţii virtuale e viteza şi virulența cu care eşti atacat. Senzaţia este de un grup de piranha care stă la pîndă şi care îţi sfîrtecă după aceea fiecare cuvinţel. Ai parte de un bullying social conjugat, în care nu se aude decît ecoul fălcilor care muşcă din tine. Eşti prins într-o bulă de crucificare. Această bulă de crucificare este ceea ce în literatura de specialitate se numeşte „echo chamber”. O astfel de cameră virtuală închisă epistemic se creează cînd avem parte de un grup de utilizatori care gîndesc la fel despre aceleaşi lucruri şi care elimină în mod succesiv orice părere contrară. O astfel de cameră e mai mult decît o simplă bulă epistemică, căci aici oamenii nu doar au păreri asemănătoare, ei au convingeri aproape imposibil de combătut cu argumente raţionale. Credinţa lor devine un fel de dogmă ce trebuie apărată în mod militant şi programatic. Bulele epistemice în care trăim inevitabil pot fi inofensive şi chiar artificial create prin algoritmii prin care Internetul selectează pentru noi informaţia pe baza căutărilor şi preferinţelor anterioare. Acestea se numesc „filter bubbles”.

Paradoxul acestei insularizări este că după aceste valuri de atac succesiv, care de obicei se potolesc destul de repede, rămîne şi mai bine conturată o insulă epistemică în care membrii ei sînt şi mai izolaţi şi radicalizaţi cu privire la credinţele lor. Lucrurile se potolesc repede, ca o furtună de vară, deoarece atacul nu vizează chestiuni de substanţă şi oricum este opac la argumente, avînd parte doar de reiterări succesive (ecouri) ale atacului iniţial. Aceste insule sînt foarte populare pe multiplele forumuri şi grupuri privind cele mai diverse domenii: nutriţia, vaccinarea, creşterea copiilor, religia, maşini, politică, vedete, gimnastică etc. Aceste insule se întăresc prin radicalizarea poziţiilor acceptate. Vocile şi părerile contrarii nu mai contează şi sfîrşesc prin a nici nu mai fi ascultate. Ele au nevoie de păreri contrare nu pentru a le combate raţional cu argumente, ci pentru a le discredita prin atac şi hărţuire emoţională.

Acest fenomen ne face însă foarte vulnerabili la manipulare. Paradoxal, noi am supravieţuit ca specie tocmai pentru că ne-am adaptat la mediu prin conservarea şi întărirea anumitor informaţii pe care membrii unei comunităţi le extrăgeau din mediul înconjurător, evitînd astfel prădătorii şi dezastrele. Problema este că o astfel de comunitate tradiţională era prin natura ei destul de diversă şi încuraja în general prezentarea şi discutarea unor viziuni complementare. Acum cercurile noastre de reacţie imediată sînt mai strîmte, mai insulare şi mai omogene, iar acest lucru duce la o polarizare accelerată a întregii populaţii care devine astfel un întreg arhipelag de multe insuliţe radicalizate uneori pînă la extremism. Pe lîngă această polifonie epistemică tradiţională, mai există şi alte diferenţe notabile: acum cantitatea de informaţie la îndemîna noastră este colosală, iar timpul de reacţie este foarte mult limitat; trăim în epoca lui fast thinking, nu mai avem răgazul să judecăm pe îndelete o problemă, ci doar să (re)acţionăm repede şi de cele mai multe ori emoţional. Visceralul ne domină şi vorbim din ce în ce mai mult de al doilea creier din stomac. Emoţionalul ne domină, ne închide în noi şi ne ţine captivi în insulele populate de cei asemenea nouă.

Sorin Costreie este conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și prorector al acestei universități.