Ingredientele identității

Evelin MÁRTON
Publicat în Dilema Veche nr. 786 din 14-20 martie 2019
Ingredientele identității jpeg

Cine sînt eu? Un „maghiar de România“, dar definiția nu mă cuprinde în totalitate. Mă numesc Evelin Márton și, din cînd în cînd, scriu povești. Cred că identitatea fiecăruia dintre noi începe cu locul unde și cu oamenii printre care ne-am născut. Amprenta locului și a mediului social, cultural în care creștem ne va defini într-un fel sau altul toată viața. Acestea sînt primele cuie bătute într-o stîncă. Cuiele acestea mai ruginesc și cad, dar omul e construit altfel decît o stîncă. Amintirile, adevărate sau închipuite, și faptele noastre ne clădesc.

M-am născut la o maternitate din Cluj. Părinții mei provin din medii diferite, tata dintr-un sat mic din Covasna, mama din Cluj. Au divorțat. Vacanțele le petreceam în satul tatălui, unde bineînțeles totul era altfel decît la oraș.

Din amintirile familiilor mele se conturează un trecut cultural aparent ciudat, dar cred că așa sîntem cu toții: amestecați. Dacă m-aș identifica cu fiecare dintre stămoșii mei despre care știu, atunci sînt maghiar, evreu, rom, român, tătar, grec și cine mai știe ce, încă nu am investit într-o analiză genetică. Probabil o voi face, chiar și pentru simplul meu amuzament. În cazul meu, limba vorbită în familie a decis apartenența la o etnie sau alta.

În primii ani de viață am locuit pe strada Plopilor din Cluj, unde trăiau mai multe etnii. Români, maghiari, romi, sași, parcă și cîțiva evrei, armeni. Vecini buni, nu se prea certau. Curțile erau spațioase și grădinile mari, fiecare cultiva ceva; se mai sfătuiau în diverse chestiuni, cînd și cum. Își împărțeau și sărbătorile: cine, ce, cînd avea. Nu țin minte nici un fel de conflict, era o stradă liniștită. Pe la 3-4 ani vorbeam deja ceva ce semăna cu limba română, aşa cum o învățasem de la ceilalți copii și de la vecini. Am început să am o a doua limbă și îmi plăcea acest lucru pentru că înțelegeam mai mult din lumea din jur. Mă fascina lumea în care am ajuns cu ajutorul limbii și mai tîrziu prin cărți.

Pînă la venerabila vîrstă de 9 ani, această idilică vecinătate s-a spulberat și oamenii din stradă au dispărut în malaxorul orașului care creștea sub privirile noastre. Şi tot crește de atunci. În anul demolării, ’88-’89, unii au plecat din țară definitiv, alții s-au mutat doar în alt cartier. Cu o singură excepție, toate casele de pe strada Plopilor au fost demolate.

Dramele comune îi fac uneori pe oameni mai apropiați sau, din contra, îi fac să devină și mai distanți. Sau ambele în același timp.

Eu îl uram personal pe Ceauşescu pentru aceste demolări și știam, nu știu de la care dintre părinți sau cunoscuți, că se întîmpla aproape la fel în toată țara, că vor dispărea și satele la un moment dat. Așa se zvonea. Satul, pentru mine, era atunci ceva sacru. Un sat mic, undeva printre dealuri abrupte, unde îmi petreceam vacanțele. Era o altă lume, pe care de multe ori o preferam în detrimentul orașului „mare“, cum era denumit Clujul în acel sat. Acolo trăiesc tatăl meu și o sumedenie de rude, de diferite grade, dar care toți țin la aceste legături de sînge, oricît de întortocheate și îndepărtate.

Mulți oameni dintre aceste dealuri își făceau un rost în viaţă undeva prin țară, cu preponderență în sud. Se pleca și atunci. Bunicul din partea tatei îmi povestea că satele se goleau vreme de cîteva luni și se umpleau iar de sărbători. Unii nu se mai întorceau, dar încercau să țină legătura cu familiile lor „de acasă“ și își trimiteau copiii în vacanțe să învețe maghiară și să vadă cum se trăiește într-un sat mic unde majoritatea locuitorilor sînt agricultori.

Eram o gașcă de copii, cu identități etnice mai mult sau mai puțin precise. Fiecare venea cu povestea lui, cu limba și ciudățeniile culturale aferente. Limbile care ne legau erau și româna, și maghiara, chiar dacă nu toți știau bine ungurește. Vacanțele de la țară, pe lîngă farmecul lor copilăresc, mi-au adus cunoștințe despre ceilalți și despre alte lumi.

În România, comunitățile trăiesc de multe ori în lumi paralele. Dar le leagă totuși o soartă comună, simplul fapt că trăim aici, acum, cu toții. Faptul că m-am născut maghiar în România, cred că m-a făcut să fiu mai sensibilă la anumite lucruri. Să am auzul mai fin, să-mi placă detaliile. Să încerc să am o vedere de ansamblu asupra lumii în care trăiesc, cu limitele de rigoare. Încerc mereu să fiu pe calea păcii.

Singurul dezavantaj pe care l-am avut din cauza etniei au fost acele conflicte verbale, triste și usturătoare, în care m-am îmbîrligat de cele mai multe ori fără să vreau. Și eu am ajuns în acea situație stînjenitoare în care se discută despre cine, cînd și pe ce cai a venit, de unde și cu ce scopuri. Recunosc că, de cele mai multe ori, am scăpat cu bine din aceste războaie verbale prin magicul umor.

La facultate, unde am studiat istoria și istoria artei, s-a adunat o trupă extraordinară din diversele zone și comunități din țară. Aveam o mare colecție de bancuri și am învățat să fim mai toleranți și mai curioși. Curozitatea nu are granițe. Consider un fel de noroc că m-am născut aici, în România. Niciodată nu mi s-a părut că, fiind maghiar aici, ar fi tragic. Nu mă simt întotdeauna bine în pielea mea, recunosc, dar cine se simte? 

Evelin Márton este scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Nopțile salamandrelor, Editura Curtea Veche, 2016.

Foto: Hajdu Tamás

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.