Inelul

Alexandra OLIVOTTO
Publicat în Dilema Veche nr. 483 din 16-22 mai 2013
Inelul jpeg

Ne-am cam răcit în ultima vreme. Ea m-a „ajustat“ cu o foarfecă – chestionează, se pare, calitatea argintului meu. A făcut-o dintotdeauna – îmi spun eu, la nervi –, în timp ce am lăsat-o să se frigă. La propriu. I-a rămas o urmă urîtă pe inelarul de la dreapta, fiindcă eu m-am sucit, la momentul potrivit. Exact cînd o ţigară inflamată, care nu se uita pe unde umblă – dar, să recunoaştem, nici posesoarea mea nu excelează la capitolul atenţie –, şi-a lăsat vîrful între mine şi piele. Nu mi-a făcut plăcere, dar, sincer, o merita. Nu doar pentru că o arde pe la chefuri unde se amestecă cu puştani de-o vîrstă cu mine (adică o jumătate din a ei – trezeşte-te, femeie!), ci şi pentru că m-a ţinut pe bară un an şi ceva. Ei, să văd cum mă mai ţine pe bară acum! Buşit, trecut prin furci caudine şi zgîriat fix alături de ea, tot nu găseşte altul care să acopere cicatricea. Eu sînt singurul care se potriveşte pe vreascul ăla de deget.

Nici nu trebuia să mă aibă, de fapt, şi nici nu m-a vrut. Voia „modelul“ meu, îi trecea ei prin cap la vîrsta aia – a mea de acum, dar parcă tind să o trec cu vederea, dacă mă gîndesc la compania de babalîci în care mă ţine în caseta cu bijuterii – că eram un model pentru spadasini, menit să abată loviturile de sabie. Nu, serios, chiar credea aşa ceva. Că fix cu argintul deturnezi o şarjă. I-a dat maică-sa o şarjă de n-a văzut-o venind. I-a luat, deşi spusese limpede că vrea modelul meu, o pereche de cercei. Argint pursînge, nene. Nu s-a mulţumit cu ei, a bocit, s-a ales cu mine. De aici, argintul discutabil şi zgîrietura nr. 1 – „E din fabrică, dragă...“ Zici că pe atunci existau linii de asamblare a inelelor. De ce o dau cotită? S-a zgîrcit, pur şi simplu, doar nu era să îi cumpere fiicei sale două cadouri pentru aniversarea de 15 ani. Maică-sa avea dreptate, cumva. Nu pui pe cineva ca mine pe un deget cu unghia roasă – şi le mînca pe-atunci, ani de zile a făcut-o. Aşa se scurtează degetul, şi chiar nu avea nevoie şi de asta.

I-am purtat noroc. Mai ales la olimpiada de română. Mai ales cînd a uitat că mă lăsase pe chiuvetă. Şi-a adus aminte mai tîrziu, cînd – vezi Doamne! – m-a integrat în „brandul personal“. (De atunci datează primele fotografii cu mine. Doar cu mine şi vreascul!) Mă tot asociază cu acel succes, deşi ne e limpede amîndurora că nu am fost de faţă.

În schimb, am văzut de aproape moartea celei care m-a achiziţionat. Aş spune că, pentru ea – şi, într-o oarecare măsură, şi pentru mine – a fost un succes. Ambele au capitulat la fel de voluptuos. Nr. 1 voia companie, apreciere şi respect, mai degrabă în moarte decît în viaţă. Le-a căpătat în decursul a două slujbe şi a – aşa am auzit – nenumărate acatiste. Batiste au fost scoase şi utilizate, s-au schimbat amintiri şi vorbe de duh (bazate pe amintiri despre), s-a cimentat o posteritate de bun-gust. Lui nr. 2 i se luase de bun-gust. Cel puţin asta mi-a zis paltonul brun, de la prima şi a doua slujbă, care auzise destule vorbe de dojană la adresa lui. Auzise şi bancuri, semn că avea dreptate. Nr. 2 voia doar să se termine abrupt o telenovelă în care nici o discuţie, iertare, alint, interludiu de înţelegere reciprocă, scuză, justificare, răsteală, reproş, aplanare, urlet, respiro, mîngîiere, pumni, îmblînzire – completaţi voi cu ce o mai fi – nu mai aveau relevanţă. Şi mai abrupt şi ferm decît decesul, cel puţin pentru oameni, sînt puţine lucruri.

De acolo nu am căpătat zgîrieturi – cel puţin, aşa cred. Iar a mea încă e de părere că îi port noroc. M-am achitat de sarcină, s-a fript rar cu mine. Chiar şi cînd mă lăsa, din ce în ce mai frecvent, pe birou. O făcea ca să scrie la computer – scrie doar cu mîna mea, şi nu îi vine uşor. Acum o jenez fix la treaba pentru care mă păstra pe vremuri, dar văd suficiente cuvinte pe pagină – măcar încă împărţim cititul. Mirosul de carte nouă, de ojă proaspătă pe unghii rezonabil de lungi. Nu mă omor după cel al pielii ei. Dar nu dorm niciodată departe de ea, oricît de rău ar fi friptă.

Alexandra Olivotto este critic de film şi jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.