Unde se termină îndrăzneala şi începe tupeul? Sîntem îndrăzneţi sau tupeişti? Trecem prin diferite situaţii în viaţă. Ni se cere şi ne dorim îndrăzneală, curaj sau tupeu. Un prieten bun îmi spunea că „facem ce trebuie ca să fim pe placul celor care vrem să ne placă“. Dacă, din diverse motive, vrem să facem parte dintr-un grup, vom face tot posibilul ca el să ne accepte. Pentru că aşa ştim, aşa vrem sau simţim că e bine la momentul respectiv. Patru tineri vorbesc despre îndrăzneală şi tupeu.

● Anca OLTEANU
21 de ani, studentă

Fără să tastez repede dex.ro, eu descriu îndrăzneala ca pe o formă de curaj, o atitudine care se bazează pe ceva solid, cum ar fi cunoștințele sau experiența cuiva, îi atribui o conotație pozitivă. În schimb, tupeul reprezintă, pentru mine, un soi de încredere nefondată pe care individul o folosește pentru a obține ceva ce nu i se cuvine (dar crede/vrea să i se cuvină) sau a argumenta insistent în favoarea a ceva, deși argumentul nu este valid. Tupeul are conotații negative. Un exemplu de „îndrăzneală“ este dat de Asociația Elevilor din Constanța, care se luptă, prin reprezentații ei, spre exemplu, Alexandru Manda, pentru ca elevii să beneficieze de drepturile lor, precum decontarea parțială a transportului în comun. Cînd vorbesc de tupeu îmi amintesc de o colegă de clasă și de modul în care înfrunta o profesoară. Colega nu și-a făcut o prezentare în mod corespunzător, nici măcar satisfăcător, iar profesoara i-a spus acest lucru, evidențiind faptul că prezentarea e săracă în informații – fapt. Colega a insistat că doar atîtea informații a găsit, deși a căutat. Mai mult, informațiile de pe slide nu se potriveau cu subiectul prezentării, ci făceau parte dintr-un context mult, dar mult extins. Profesoara a continuat explicația conform căreia informațiile nu erau necesare, iar colega și-a continuat discursul plin de îndrăzneală nefondată, specifică tupeului, susținînd că informațiile își au locul. Aici poate se remarcă cu greu tupeul, dar cînd asiști la o astfel de scenă, simți mai bine decît poți descrie.

● Sergiu MUCEA
21 de ani, student

Acești doi termeni par a fi destul de diferiți, dar au un înțeles comun, acela fiind curajul. Trebuie să ai curaj ca să fii îndrăzneț, așa cum trebuie să ai curaj ca să fii tupeist. În opinia mea, diferența dintre cele două este la nivelul acțiunii pe care o faci cînd menționezi acești doi termeni. Cînd mă uit la tupeu mă gîndesc la afirmațiile sau la întrebările pe care le pun copiii de prin clasa a VIII-a – „N-ai tupeu să faci asta!“ sau „Ai tupeu să vorbești cu fata aia?“. Mă gîndesc că a avea tupeu implică o acțiune pe termen scurt, ceva ce trebuie să faci acum și scapi imediat de stresul pe care-l trăiești în urma acțiunii, pe cînd îndrăzneala se referă la o acțiune pe termen mai lung. „Am îndrăzneala de a mă implica în acest proiect!“ Zic asta cînd mă refer la un proiect în care voi fi în afara zonei mele de confort pentru o perioadă mai lungă de timp – zile, săptămîni sau chiar luni. În funcție de ceea ce înțeleg eu cu acești termeni, exemplele pe care le pot da sînt precum exemplele pe care le-am dat și mai sus. Îmi aduc aminte de momentele din copilăria mea cînd mă provocau prietenii să fac lucruri nebunești, cum ar fi să merg pe o gheață subțire iarna sau să vorbesc cu profesorii mai puțin prietenoși. Dar lucrul pe care îl simt cu adevărat că l-aș menționa este momentul în care m-am apucat de fumat. Se întîmpla chiar în clasa a VIII-a, cînd eram la fotbal cu colegii de clasă și îi vedeam pe unii dintre ei cum se chinuiau să tragă dintr-o țigară. Unul dintre ei arăta cu tot corpul cum trebuie să faci asta. „Uite, așa trebuie să faci!“ – și își ridica brațele în timp ce trăgea aerul cu putere în piept, iar eu, cum mă simțeam capabil de orice, eram sigur că o să reușesc să trag fumul în piept fără să tușesc. Cînd am zis că vreau să încerc, toată lumea a sărit pe mine – „N-ai tupeu să faci asta!“ Chiar dacă perioada de după ce am tras fumurile alea în piept s-a întins la cîțiva ani de fumător, am avut nevoie de puțin curaj de moment ca să îmi încarc plămî­nii cu acel fum dintr-o țigară Marlboro.

Cu referire la îndrăzneală, mă gîndesc la voluntariat. În perioada studiilor mele la facultate am avut îndrăzneala să mă implic în diferite proiecte de voluntariat, perioadă în care am fost pus la încercare de mai multe ori și în care am învățat lucruri frumoase. Deci trebuie să mulțumesc îndrăznelii mele de a mă implica, pentru că așa nu am stat comod acasă fără să ridic un deget pentru dezvoltarea mea personală.

● Anais STĂNILOIU
20 de ani, studentă

Mie mi se pare că îndrăzneala are o conotaţie pozitivă, iar tupeul o conotaţie uşor negativă. Cel puţin în experienţele mele, cînd mă gîndesc că am fost îndrăzneaţă sau că cineva a făcut un fapt îndrăzneţ, mă gîndesc că a ieşit din zona de confort şi că a făcut ceva ce l-a ajutat, pe el sau pe alţii. Cînd mă gîndesc la tupeu, mă gîndesc tot la un fapt îndrăzneţ, însă făcut din orgoliu sau cu superioritate. Un exemplu de îndrăzneală ar fi o întîmplare de la sfîrşitul şcolii, cînd am ţinut, din proprie iniţiativă, un discurs la microfon în faţa întregii şcoli, despre o profesoară dragă mie. Eu, de obicei, nu suport să îmi aud vocea într-o înregistrare, darămite la microfon, în faţa a cîteva sute de oameni, dar am fost îndrăzneaţă şi a ieşit un lucru de care sînt mîndră  pînă în ziua de azi. Un exemplu obiectiv de tupeu chiar nu găsesc, îmi vin în minte însă toate dăţile cînd am scăpat de controlori răspunzîndu-le fără frică.

● Cosmina MOGHIOR
20 de ani, studentă

Prin îndrăzneală, văd dîrzenia omului de a participa la preschimbarea mediului său, în ceva mai bun. Omul a îndrăznit să afirme că tehnologia, justiția, instituțiile, societatea, modul de gîndire, ideea de corectitudine nu mai sînt compatibile cu lumea în care trăiește, dorind calibrarea acestora cu valorile istorico-socio-culturale. Dacă ambii termeni ar avea la origine ideea de curaj, atunci care este diferența dintre acestea? Le putem diferenția prin gradul de limitare al lor. Este formidabil să dorim progresul, dar trebuie să analizăm și în ce măsură vom afecta celelalte elemente. Nu putem dicta, spre exemplu, drepturile care ni se par nouă a fi juste, fără a considera caracteristicile acelei societăți. Pot da aici un exemplu de trecere a acestei limite, într-o comunitate din Pakistan, în care femeile erau nevoite să meargă zilnic după apă pe o distanță mare. Considerînd că aceasta era o discriminare, o organizație umanitară a decis să construiască o fîntînă. Rezultatul: invazii din partea comunităților vecine și o scădere a libertății femeilor, deoarece acel timp era rezervat detașării lor de problemele gospodăriei. Tupeul este o atitudine văzută din exterior într-un mod aproape peiorativ. Este atunci cînd analizezi faptele și alegi să treci peste limitele admise în mod oficial sau convențional. Dacă ar fi să fac o paralelă între cele două, aş considera că îndrăzneala este o atitudine rezervată sinelui, pe cînd tupeul este o acțiune care necesită raportarea la o persoană sau la un grup. Un eveniment sau, mai bine zis, un șir de evenimente care au cîntărit enorm în formarea mea este experiența Erasmus, din Franța. O doză considerabilă de îndrăzneală a fost excursia din Franța, spre sud. Debutată alături de o prietenă, aveam să continui pe cont propriu, moment în care mi‑a fost testată puterea de decizie, precipi­tîndu-se într-o experiență presărată cu peripeții care mi-au marcat viața. Grație acelei decizii, am avut ocazia de a învăța cît de important este timpul petrecut singură, dar nu în singurătate, am cunoscut extazul pe care ți-l aduce întîlnirea impredictibilă a unor oameni noi, valoarea pe care o au cele mai mici gesturi ale acestora, puterea feedback-ului primit de la ei, de la istorisirile lor.

Momentul extrem a fost în Egipt, un loc exploziv al simțurilor, însă unde am perceput cel mai mult diferențele culturale de toate tipurile. În acel loc nu este tocmai sigur să iei un taxi, ca persoană de sex feminin, venind din Occident. A fost testul de curaj în momentul în care o prietenă avea nevoie disperată de ajutorul meu, care implica și luarea unui taxi. Așa am intrat într-o gîlceavă nesfîrșită cu un taximetrist, care nu cunoștea nici o limbă pe care să o vorbesc și eu, iar limbajul nonverbal este destul de diferit. Acesta îmi cerea să îi plătesc de zece ori mai mult decît era respectiva cursă în mod obișnuit, însă eu am ales să lupt pentru dreptul meu de a plăti o sumă cinstită.  

anchetă realizată de Vera ULARU