Încrederea pierdută în celălalt

Andreea IAGER-TAKO
Publicat în Dilema Veche nr. 928 din 20 – 26 ianuarie 2022
Încrederea pierdută în celălalt jpeg

Trebuie să mărturisesc: legat de Timișoara, voi fi mereu subiectivă și cu multă speranță. E locul în care m-am născut, m-am format, din care am plecat, dar în care m-am întors mereu și unde am simțit că îmi găsesc relevanța și scopul. Am crescut cu un StudentFest care vibra în tot orașul, cu diversitatea dată de TMBase, Underground Festival, Festivalul Saltimbancilor, T4T Festival, concerte live de jazz sub Pod 16 sau de punk la Inca și multe altele. Și nu o spun cu nostalgie, ci cu mare admirație pentru toți aceia care au creat acest gen de conținut considerat de nișă, care pe segmentul lor ofereau experiențe complexe, așa cum ai fi putut trăi în orice mare oraș din lume. Admirație pentru un spirit care nu a fugit după gloria maselor, ci după calitatea particulară și individuală. Pentru mine a fost barometrul unei comunități diverse care funcționa și se aprecia real pentru această diversitate. A fost locul unde am putut visa la PLAI (www.plai.ro) și, în același timp, alți oameni pasionați visau la Simultan Festival care a început în același an. Mai apoi am putut pune bazele JazzTM, am deschis AMBASADA și, mai recent, FABER, building.a.community. Acum abordăm zone total noi pentru sfera culturală, legate de locuire incluzivă și comunități dezvoltate în jurul spațiului locuit. Timișoara este locul care poate găzdui în egală măsură o bienală de arhitectură (BETA) și o bienală de artă contemporană (ArtEncounters), dar și festival de film „de buzunar” (Ceau, Cinema!) sau o competiție sportivă comunitară care inspiră solidaritate și implicare (Timotion). Iar acestea sînt doar o parte dintre ele.

Toate aceste proiecte s-au dezvoltat în timp, de către o comunitate de oameni dedicați nișelor lor, încăpățînați să le țină în viață și dezvoltîndu-se ca antreprenori culturali pentru a supraviețui. Toate au trecut testul timpului deși pentru nici una dintre ele nici o ediție nu este o certitudine și fiecare an pare un examen de trecut și retrecut cu noi provocări. Dincolo de clasicele zicale care ne descriu ca bănățeni, avem un spirit autocritic și o ambiție de a ne dori mereu mai mult și mai bine, mai ales în comparație cu ceilalți. Ștacheta e mereu sus. În egală măsură, un public cîștigat în Timișoara devine cel mai fidel public. Chiar dacă nu va umple stadioane și nu va fi impresionat de acțiuni de masă, publicul activ din Timișoara este unul care va veni mereu, va asculta, va participa, se va implica real. E un public care apreciază și asimilează în profunzime și care nu va rămîne superficial. Dar da, nu este publicul majoritar potențial din oraș și, cum spuneam, nu va umple stadioane...

În acest context, inițiativa Teatrului Național Timișoara de a trezi orașul și a candida la titlul de Capitală Culturală Europeană a fost un moment în care, în egală măsură, independenți ca  noi, instituții de cultură și parte din acest public implicat și-au asumat că vor lucra împreună. Am contribuit voluntar în fiecare etapă a procesului și am fost recunoscători să lucrăm cu toții, cot la cot.

Pentru mine acest gest simbolic, dincolo de rezultatul competiției, a fost extrem de valoros. Însemna încredere în celălalt, speranță că împreună putem face mai mult și dorință de a lărgi aceste experiențe și tipuri de public. Procesul de scriere a bidbook-ului (dosarul de candidatură), în special în ultimul an înainte de depunere, a fost cea mai valoroasă parte din proces. Coordonat și finalizat exemplar de echipa de atunci a Asociației, a fost cu adevărat un produs colaborativ, o muncă a unei comunități lărgite (inclusiv cu implicare națională și internațională) și o propunere de dezvoltare comunitară coerentă, cu scopul de dezvolta și crește capacitatea sectorului cultural, de a schimba abordarea tradițională, locală, spre una de colaborare, dar cel mai important – confirmarea rolului esențial pe care sectorul cultural îl joacă într-o comunitate funcțională și sănătoasă. Sectorul cultural, dincolo de producția artistică, este de fapt baza societății; realizăm acest lucru în contexte de crize sociale, fake news, mai nou – crize sanitare sau politice. În rest, este comod să rezumăm efectele sectorului cultural la strict actul artistic, fără să vedem contextul în care se naște, este produs și felul în care este primit și are impact asupra unui public. Este comod să îl lăsăm în umbră atunci cînd sînt alte probleme în titlurile știrilor și să îl scoatem în față atunci cînd e liniște și ne putem mîndri cu partea strălucitoare a procesului. De fapt, întreg programul Capitală Culturală Europeană a fost creat conștient, bazîndu-se pe acest context larg, în care cultura este puterea socială a schimbării, este o forță economică pusă într-un context favorabil și care mobilizează mase de oameni dincolo de granițe de orice fel. Și totuși, cum se face că abaterea de la acest scop este din ce în ce mai frecventă? Cum se face că după atîtea experiențe diferite, în orașe și țări europene, Comisia Europeană nu a surprins niște modele care se repetă? Ceea ce s-a întîmplat la Timișoara nu este deloc unic și, din păcate, nu este excepția, ci mai degrabă norma. Cum se poate ca, după atîtea Capitale Europene ale Culturii, să nu existe deja o cerință minimă ca statele care candidează să aibă deja un cadru legal pregătit pentru finanțarea acestui program care este mult prea ambițios și nou pentru o administrație locală, indiferent unde este ea? Cum de nu există niște module de pregătire deja operaționalizate pentru structurile de administrație locală și regională care să explice mecanismele și etapele de implementare din perioada de pregătire a anului de Capitală? Cum se face că tocmai comunitatea creativă locală, care este motorul principal al acestor proiecte, este cea care ajunge să fie dată la o parte și lăsată în umbră, iar în centrul scenei rămîn tensiunile politice și clasicele lupte de putere (care, din nou, nu se întîmplă doar la noi)? Ca independent, parte din proces, nu simt că ceea ce a aflat România despre Timișoara – Capitală Culturală Europeană reprezintă esența și realitatea acestui efort enorm depus de sute de oameni încă din 2012.

Fiind membru activ în rețeaua TransEuropeHalles – a cărei întîlnire anuală am organizat-o în Ambasada în 2019 –, am inițiat o întîlnire a centrelor culturale din orașe europene care au trecut sau urmează să treacă prin acest proces al Capitalelor Culturale Europene. Am înțeles atunci că această perioadă îndelungată (de competiție națională și apoi de implementare și pregătire a anului Capitalei) creează și lasă loc unui rollercoaster de emoții, conflicte și tensiuni care, în cazul perioadelor scurte (așa cum a fost cazul Sibiului, cu un singur an de pregătire), nu au timp să se dezvolte, iar obiectivul final nu se pierde din focus. În egală măsură, lista problemelor sistemice e lungă, iar șansele ca echipele locale, indiferent de componența lor, să fie echipate cu toate abilitățile necesare să le navigheze, să lucreze armonios cu administrația locală și națională, să bifeze lista lungă de obiective și, în plus, să lase o comunitate funcțională mai bună (singurul obiectiv demn de luat în seamă, din punctul meu de vedere) pare o misiune imposibilă... Pandemia a părut că ne-a oferit un răgaz să recuperăm o perioadă pe care am irosit-o, simțind că avem toate atuurile (încă le avem – părerea mea) și nu trebuie să lucrăm la intensitate maximă, sperînd că, în paralel, problemele sistemice legislative se vor regla. Am pierdut nu doar timp, dar și entuziasm și avîntul comunitar după care tînjeam ca independenți de atîția ani. Sînt stări pe care nu le putem recupera. Sînt contexte pe care, din poziția de independenți, simțim că nu le vom putea recrea, cel puțin nu pentru comunitățile noastre. Marea pierdere nu stă în bugete inexistente, în evenimente care ar fi putut avea loc și nici măcar în oportunități irosite, ci marea pierdere este cea a încrederii pierdute în celălalt, încrederea că împreună reușim „imposibilul“, într-un context în care, cum spuneam, avem o grămadă de oameni valoroși, cu toții cu bune intenții, avem atuurile necesare unei Capitale de succes și totuși nu așa cum am visat-o împreună.

Andreea Iager-Tako este co-fondatoare a festivalului PLAI și manager al centrului cultural Ambasada.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.