Încredere fără credibilitate?

Publicat în Dilema Veche nr. 893 din 20 - 26 mai 2021
Încredere fără credibilitate? jpeg

Vă încredințez că nu am secrete de încredințat. De aceea, aș crede că mă bănuiți cum că aș fi cam încrezută. Nu, crezul meu chiar e sinceritatea, cu atît mai mult în contextul actualei neîncrederi generalizate. Și nu am de gînd să vorbesc neapărat despre credință, ci mai degrabă despre încrederea pînă la abandonare, pe care am întîlnit-o doar la copiii mici – acasă și la grădiniță – sau la cîinii cu stăpîn.  

Forfăi și eu ca neofitul prin dicționare îngălbenite, ca să-mi limpezesc gîndurile despre familia de cuvinte și de sensuri ale încrederii. Dintru început, îmi e clar că a crede în ceva e foarte de diferit de a crede ceva. E distanța între convingere-siguranță-certitudine și bănuială-îndoială-speranță. Dar a se încrede, cum de capătă atîta forță afirmativă? Nu cumva tot datorită particulei în? În ambele cazuri, prepoziția este cea care conferă sens, pentru că ea îl potențează prin relația cu ceva sau cineva. Dar o iau prin bălării, așa încît mă opresc.

Scriind, realizez că ne aflăm în Duminica Tomii, a Sfîntului Toma necredinciosul. Oare de ce creștinii sărbătoresc astăzi tocmai necredința acestuia? Pentru că, spune minunat un preot, tocmai ea ne certifică nouă adevărul credinței: Mîna lui întinsă spre trupul slăvit al lui Iisus Hristos are degetele noastre tremurînde de întrebări, lovite de patimi, însîngerate de rănile pe care ni le facem singuri sau „ajutați” de alții. Pentru toți, însă, pentru infinitatea de degete care se apropie de rănile trupului Domnului, răspunsul este unul singur: DA, Hristos a înviat! (Pr. Mihai Gojgar, Particole de suflet, Editura Universitară, București, 2020). În acest caz, Apostolul, prin gestul său, ne dăruiește nouă încrederea că Dumnezeu face exact ceea ce a spus că va face. Așadar, ne putem încrede, ne putem bizui pe Cuvîntul Său. Aceasta înseamnă credință, este mai mult decît înțelegerea cu mintea, este o putere a sufletului.

În schimb, sentimentul de încredere despre care vreau eu să scriu cred că cere o oarece simplitate a minții și un suflet naiv. Departe de mine orice pornire condescentă, mai degrabă regretul că acest mod de cunoaștere a lumii este evanescent și pălește odată cu descoperirea pericolului și cu ivirea nevoii de precauție. Încrederea este ceva minunat, dar ea nu se naște firesc odată cu prima respirație, ci are nevoie de semnale pozitive, de un context favorabil în care să se poată manifesta. Iar încrederea într-un om are nevoie de experiențe anterioare prin care să se poată verifica puterea de sprijin și de decizie corectă în orice situație. La prima ezitare, slăbiciune sau greșeală – inevitabile, căci oameni sîntem –, această minunată formă de iubire admirativă se clatină și, în curînd, dispare. De aceea, încrederea pînă la abandonare  rămîne apanajul celor naivi, cu inima mare. Povesteam odată cum reușeam să obțin cîteva momente de liniște în casă, cînd aveam copiii mici, invitîndu-i să ia ad litteram vorba bătrînească taie frunză la cîini. Iar cîinii refuzau frunzele, pentru că nu erau pregătite cum trebuie – mai precis, curățate între nervuri din două în două, în așa fel încît să semene cu o pană de pasăre. Ce competiție se năștea, ce măsurători, ce movile de frunze special pregătite și cîtă nedumerire că nici măcar cîinii înfometați ai străzii nu apreciau aceste gustări îndelung muncite. Deisgur că încrederea în infailibilitatea mea s-a clătinat destul de curînd (nu numai din acest motiv) și a fost înlocuită cu supunerea totală la îndemnurile primite la grădiniță, de la Doamna. Rămînînd la propriile experiențe de viață, nu pot să nu atrag atenția asupra limbajului corpului în cazul cîinilor cu stăpîn. Felul în care un cîine care se știe iubit și îngrijit poate adormi pe jos, în drumul și călcătura celor ai casei și, mai mult, întins pe spate, cu părțile cele mai fragile – pieptul și burta – întoarse în sus, fără apărare, aparent ignorînd prostește hazardul, este de fapt dovada absolută a încrederii în stăpîn; o încredințare totală a animalului care se predă (necondiționat) ocrotitorului său. În deplină coerență, cîinele va căuta pînă la epuizare un obiect aruncat de mult la gunoi, pentru simplul motiv că stăpînul o cere; iar cîinele, spre deosebire de puștii care se maturizează și devin circumspecți, nu se va supăra că a fost păcălit și va rămîne consecvent în încrederea sa.

Și atunci, să trag concluzia că neîncrederea actuală a oamenilor în oameni, fie ei prieteni, colegi, artiști, jurnaliști, administratori, (mai ales) bancheri și politicieni înseamnă pur și simplu că ne-am maturizat? Că ne-am pierdut naivitatea din cauza unei multitudini de informații care contravin valorilor noastre proprii? Că, în contextul toleranței absolute pentru alteritate, avem sentimentul că ne lipsesc reperele? Că, adesea, impostura, resentimentele, mîrlănia fac comportamentul celorlalți de nesuportat? Că un om cu prea multe traume nu mai poate risca să aibă încredere? Nu știu, poate că mă voi gîndi la asta, dar, pînă una-alta, mă întreb unde sînt totuși acele semnale pozitive care să atragă încrederea.

Poate că e nevoie de puțină generozitate din partea noastră, și nu de atîta luciditate. Sau nu ne putem permite să riscăm?

Ioana Popescu este etnolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.