Am crescut înconjurată de figuri feminine pe care societatea comunistă le glorifica: Mama, la un mod generic, celebrată mai ales pe 8 Martie (cînd ni se povestea, la școală, și despre mamele eroine care nășteau cîte zece copii), Tovarășele (învățătoare, mai tîrziu profesoare, secretare de partid etc.) – membre de nădejde ale aceleiași societăți, Tovarășa supremă, despre care ni se explica că ne era tot un soi de mamă, femei eroine precum Ecaterina Teodoroiu, fetele din echipa feminină de gimnastică ce obțineau medalii olimpice și care reprezentau unele dintre puținele performanțe internaționale ale României de atunci etc.

Cumva, figura bărbatului, a tatălui, mi se părea una destul de palidă – mama era blîndă, iubitoare, simțitoare, nucleul familiei, tatăl era puternic, dar semiabsent, muncea undeva pe șantier sau pe ogor. În viața reală era însă pe dos, auzeam deseori bancuri misogine, miștouri la adresa tovarășelor de tot soiul și tot bărbații erau cei care făceau legea. În acea societate nu se discuta despre egalitatea de gen, noi, copiii, nu știam nimic despre lupta de emancipare a femeilor de-a lungul timpului, despre situația femeilor din societățile islamice etc., aparent era egalitate, pentru că regimul în sine promova la un mod artificial egalitatea.

„Femeia“, cu toate atributele sale ridicate în slăvi, făcea și ea parte din ideologie, însă se știa cît de chinuite erau, de fapt, femeile acelor vremuri – de la interzicerea avortului și spaima permanentă a unei sarcini nedorite la eforturile zilnice de a încropi ceva de mîncare din nimic, de a pune ceva pe masă, statul la cozi, lipsa unor obiecte esențiale de igienă și altele. Așadar, am crescut și cu această contradicție pe care am reușit să o înțeleg mult mai tîrziu și am rămas cu o idiosincrazie legată de ziua de 8 Martie. De aceea, tot într-o lună martie, am inițiat acest Dosar care analizează, de fapt, rolul și rostul femeii în diferite domenii, dintr-o perspectivă culturală, și atinge subiectul controversat al egalității de gen, într-o lume în care genul în sine se redefinește. Textele din Dosar, toate bine documentate, mi-au răspuns la unele întrebări, mi-au confirmat anumite supoziții și sper ca și pentru cititorii Dilemei vechi să fie un prilej de reflecție.

Ilustrație de Ion BARBU