În Kansas, forever

Olga Ştefan
4 noiembrie 2010
În Kansas, forever jpeg

Failure, when done well, is its own form of success.

Lucrurile se petrec cam aşa: 20 şi un pic egal 20 şi nimic. Începi să te cramponezi de ideea eşecului unei generaţii. Pentru că my generation, deci your generation, has failed. Şi pentru că nu vrei să porţi singur povara unui prezent privat în dreptul căruia nu scrie nimic. Eşecul e un accesoriu obligatoriu. Cu aroma ilicită a unui drog despre nocivitatea căruia vorbeai, în urmă cu cinci şase ani, ca despre o promisiune îndepărtată sau ca despre infernul unei ţări din lumea a treia. „Ţie nu ţi se va întîmpla cu adevărat”. Iar atunci cînd „s-a întîmplat”, atunci cînd „s-a instaurat”, regimul rateurilor şi al planurilor suferind de inaniţie, posibil incapabile să mai înceapă sau să fie duse la bun sfîrşit, n-a venit însoţit de urgenţele panicarde ale schimbării, ale lui „ e timpul să”. Timpul, pînă şi el, eşuase lamentabil într-o poză proastă, cu patină vintage şi text scris în helvetica acoperind-o parţial. Despre cum „time is the fire in which we burn” sau „how we spend our days is how we spend our lives” sau „tomorrow you said today”. Tristeţea melodramatică dublată de adrenalina de a-ţi experimenta în mod real (şi într-un chip pe care deprinderea insuficient exersată a responsabilităţii îl vor confunda cu luciditatea) propria mizerie: ăsta e noul canon al oamenilor de vîrsta noastră. După platformele colorate strident de la sfîrşitul anilor 90 şi regimentele de bluze lycra şi blugi Lotus de la începutul anilor 2000, ne purtăm golul de semnificaţie slash absenţa determinării ca pe nişte outfituri obligatorii. Nici măcar nu e atît de rău, cîteodată, pentru că aproximaţiile şi punctele de suspensie îşi au farmecul lor. Incoerenţa lor atît de coerentă. Ajungi să ştii, cu amărăciunea unui hibrid de învins-învingător în curse cărora le-ai uitat miza, că înaintea oricărui substantiv conotat pozitiv, mai mult decît orice clişeu pufos şi confortabil, prevestind acele viitoruri de telenovelă în palpabilitatea cărora ai făcut imprudenţa să crezi, ratarea, numai ea, cu izul ei de zeiţă a răzbunării şi de spectru al noilor fatalităţi, revine în arenele astea în care aştepţi plictisit să lupţi încă o dată,  pe bune, de această dată. Probabil că ai fost un demi-învingător, probabil că diplomele de la olimpiade sau de la schi nautic ţi s-au părut prolepse narative pentru ceea ce avea să urmeze, iar acum îşi par glumele nefericite ale cuiva (în care nici nu mai crezi) în stare să provoace miracole şi alte lucruri de acest gen.

Nu cîştigi pentru că provocările sînt suspendate. Nu atingi scopurile pe care cineva tot mai străin de tine însuţi le-a stabilit pentru că “noile mize” nu sînt altceva decît acolade perfide în îmbrăţişările cărora se vor pierde ani şi oportunităţi din ce în ce mai virtuale, din ce în ce mai ipotetice. Nu ştii să lupţi  pentru că toţi adversarii sînt siluete din carton înlocuind, pentru o vreme, preţ de o “improvizaţie”, the real deal.

Cu timpul, ca pe o legăturică de baloane umplute cu heliu, laşi din mînă toate acele detalii comportamentale anacronice în raport cu femeia sau bărbatul în toată firea în corpurile cărora te trezeşti de ceva timp. Te obişnuieşti cu ideea că miracolele de genul “sînt ascultat la istorie din singura lecţie la care am participat săptămîna trecută şi pe care, deşi nu am citit-o din manual, mi-o amintesc, repetînd, cuvînt cu cuvînt, ceea ce ne spusese profa” sau “visez cu tipul/tipa ăsta de care sînt îndrăgostit(ă), iar o săptămînă mai tîrziu, în cele mai improbabile circumstanţe, scena din vis se repetă cu înfricoşătoare fidelitate”, datînd de pe vremea cînd aveai nevoie disperată de încurajări inexplicabile în termenii unei logici dobîndite ani mai tîrziu, au încetat să se întîmple. Că trebuie să asuzi şi că trebuie să sacrifici nopţi şi procente din sănătatea presupusă, încă, mult prea “for granted” ca să obţii rezultate pe care, în afara marilor creatori şi artizani de planuri de viitor within, nu le va aplauda nimeni. Te defineşti peste tot drept „young adult”. E corect şi e îngrozitor de liniştitor: pentru că, de fapt, ai nevoie disperată de adejectivul „tînăr”. Ca să nu fii extensia unui produs ficţional despre cum potenţialul după care eşti judecat pînă „la un moment dat” nu se vede niciodată materializat. Ca să justifici faptul că adolescenţa este aidoma acelor viruşi de care crezi că ai scăpat şi care aşteaptă „puţină slăbiciune” pe frontul organismului tău ca să revină „pe ordinea de zi”. Între borne kilometrice amplasate greşit şi acte eroice antedatate, între precocitate şi retard, între o sumă de „prea repede”-uri şi urgenţa unor „deja e tîrziu”, te simţi unul dintre captivii unui sistem care te sabotează constant, neţinînd cont de expectanţele taleobsedate de obiectivitate. De o minimă echitate. De o etică a liniştii de după atît de multă adolescenţă. Eschatologic şi thanatofil, „attending 2013” într-o lume virtuală mai ordonată decît orice sertar din perimetrul camerei în care locuieşti şi care, ca 90% dintre lucruri, „nu-ţi aparţine”, ştii că dintre miile de căi bătătorite care duc către destinaţia aia etern amînată numită maturizare, drumul spre a-casă e, totuşi, cel mai apetisant.

Olga Ştefan e poetă şi masterandă la Istoria imaginilor – Istoria ideilor, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.