În căutarea tatălui pierdut

Ionuţ TEIANU
Publicat în Dilema Veche nr. 645 din 30 iunie - 6 iulie 2016
În căutarea tatălui pierdut jpeg

Existenţa lui John Moore a fost un secret de familie. La naştere, mama lui i-a dat trei prenume – John, Constantin, Brâncuşi – şi i-a spus: „Tatăl tău e Constantin Brâncuşi, dar nu ai voie să o spui nimănui, niciodată”. John a păstrat acest secret pînă la vîrsta de 78 de ani.

Cînd l-am întîlnit pe John Moore, în primăvara anului 2012, începuse o călătorie pe urmele lui Brâncuşi, din dorinţa de a fi recunoscut oficial ca fiul lui. Unul din primele lucruri pe care mi le-a povestit mi s-a părut că explică venirea lui pe lume. Cînd avea cinci sau şase ani, desena ca toţi copiii. Un cerc pentru cap, cîte două beţe pentru mîini şi picioare, soarele într-un colţ al paginii. Vera, mama lui, aştepta să termine, apoi îi lua desenul. Şi John a remarcat că atunci cînd prietenii artişti veneau în vizită, Vera le arăta desenele şi îi întreba: „Credeţi că a moştenit talentul tatălui său?“ „Nu am mai desenat niciodată“, a încheiat John. În jurul lui Brâncuşi s-au creat multe legende. Unele întreţinute chiar de el însuşi. Făcînd acest film, În căutarea tatălui pierdut, am vrut să explorez omul din spatele artistului de geniu. Brâncuşi a trăit o viaţă de om singuratic şi şi a consacrat existenţa sculpturii. Niciodată nu a trăit în cuplu. Relaţia cea mai îndelungată a fost cea cu Vera Moore, mama lui John. Vera era o pianistă engleză, născută în Nouă Zeelandă. În 1930 a dat un concert la Paris, şi un prieten, Jim Ede, conservator la Tate Gallery la Londra, i-a dat o listă cu artişti pe care îi poate invita la concert. Pe lista figurau Picasso, Erik Satie şi „monsieur Brâncuşi, 11 Impasse Ronsin“. Concertul a fost începutul poveştii de iubire între Brâncuşi şi Vera, cu douăzeci de ani mai tînără decît el. John s-a născut patru ani mai tîrziu. Pe certificatul de naştere al lui John, în locul tatălui, e trasă o linie. Cu toate astea, la două săptămîni după naştere, Brâncuşi îi trimite Verei o telegramă: „Courage et beaucoup d’amour darling. Brâncuşi“. Relaţia lor a continuat pînă în 1957, la moartea lui Brâncuşi.

Au rămas puţine urme din această poveste de iubire. Există o imagine în arhivele filmate de Brâncuşi. Vera, Marcel Duchamp şi Ezra Pound inau­gurează şemineul construit de sculptor în atelier. Apoi cîteva zeci de scrisori, unele cu cuvinte de dragoste şi cu desene ale Sărutului, altele cu evenimente banale din cotidian. Dar în nici una din aceste scrisori Brâncuşi nu pomeneşte vreun cuvînt despre John. John a crescut păstrînd secretul de familie, ca un copil, şi mai apoi ca un adult cuminte. Legenda spune că Brâncuşi ar fi refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin spunînd: „Nimic nu se poate înălța în umbra marilor arbori“. Într-un fel, John a trăit o viaţă întreagă ascuns în umbra tatălui său. Cu toate că a locuit ani de zile în cartierul Montparnasse, la mai puţin de un kilometru de atelierul lui Brâncuşi, John nu şi-a văzut tatăl decît o singură dată în viaţă, în 1954, cînd avea 20 de ani. Vera l-a rugat să o ducă cu maşina pînă la atelier. Brâncuşi a deschis uşa, a lăsat-o pe Vera să intre, apoi a închis uşa fără să se uite la cel care rămăsese afară. În momentul acela, John a făcut pe ascuns o fotografie, care a ieşit neclară. Dar a păstrat-o toată viaţa în cutiile cu amintiri.

Azi, cu aceste dovezi, John se prezintă în faţă justiţiei şi cere să fie recunoscut ca fiul lui Brâncuşi. Dar are foarte puţine şanse. Este practic imposibil ca justiţia să decidă o comparaţie ADN, care ar presupune exhumarea lui Brâncuşi. Nici John nu doreşte ca liniştea lui Brâncuşi să fie tulburată. Iar timpul justiţiei este lent, poate prea lent pentru amurgul vieţii lui John, care împlineşte în curînd 82 de ani. Cînd am început să filmez povestea lui John, acum trei ani, nu aveam nici o idee cum se va termina aventura lui. Făcînd acest film, am înţeles că în viaţă e un timp pentru a face fiecare lucru. Dacă nu ne-am ocupat de acel nod la momentul potrivit, mai tîrziu e, din păcate, imposibil să mai schimbăm cursul vieţii.

Cînd l-am văzut ultima dată pe John, căuta în arhivele rămase în cutii de carton de la mama lui. Mi-a povestit din nou ce admiraţie fără margini avea Vera pentru Brâncuşi. „Era un Dumnezeu pentru ea. Iar eu eram fiul lui Dumnezeu. Întotdeauna m-a deranjat situaţia asta.“

Ionuţ Teianu este cineast. Printre altele, a realizat filmul documentar În căutarea tatălui pierdut.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.