Ziua de 1 Mai am sărbătorit-o anul acesta prin contemplație. Ne aflam în Thassos, la taverna Roulei, așezată deasupra plajei Alikes, și admiram tăcuți dansul scînteietor al luminițelor răspîndite pe mare de soarele generos. Dar deodată un vînt smucit a început să sufle, izbind valurile de țărm, iar norii plumburii au acoperit cerul. În scurt timp, fulgere înflăcărate și zgomotoase și-au făcut apariția, întregind astfel spectacolul cosmic al celor patru elemente (stoicheia), considerate primordiale în filosofia elină: aer, apă, pămînt și foc. Ne-am cuibărit într-un loc mai ferit de vînt, am deschis o sticlă de vin roșu peloponeziac Anemos și am purces la deja consacratul nostru simpozion (syn – împreună, pino – a bea). Personajele simpozionului, toți un soi de evoluționiști teiști nemărturisiți în și la timp, sînt Cristi (Cr), Ion (I), Mihai (M) și Clement (Cl).

Cr: Dragi sympotes, aș vrea să ieșim din această contemplație afazică și, în acest cadru în care natura se exprimă volubil, să vorbim despre aer ca dar al lui Dumnezeu, despre suflarea de viață pe care i-a dat-o omului cînd l-a făcut suflet viu. E drept că în cartea Genezei nu scrie cînd și cum a făcut Dumnezeu aerul, dar așa cum tîlcuiește Ioan Damaschin în Dogmatica sa, Însuşi Dumnezeul nostru, Cel în Treime şi în Unime slavoslovit, a făcut cerul, şi pămîntul, şi toate cele ce sînt într-însele, dintru nefiinţă la fiinţă aducînd toate, aici fiind inclus evident și aerul. Mai jos, pentru a nu exista nici o confuzie, scrie că aerul este creat și nu este o materie preexistentă – unele nu sînt făcute dintr-o materie preexistentă (cum ar fi cerul, pămîntul, aerul, focul, apa), iar animalele, plantele și semințele din pămînt şi apă, aer şi foc s-au făcut prin porunca Creatorului. Aici, chiar dacă se vorbește despre cele patru elemente esențiale ale filosofiei antice eline, marele teolog subliniază de la început că învăţătura creştină a creației ex nihilo diferă radical de tradiţia gîndirii eline (ex nihilo nihil fit), care tindea să vadă în materie ceva veşnic, iar în Demiurg – doar un modelator al acestei materii preexistente. Aerul este un element esențial creat de Dumnezeu pentru menținerea vieții tuturor ființelor.

I: Trebuie să spunem că teoria celor patru elemente eterne și imuabile a fost prima oară formulată de către Empedocle. Înaintea lui, Thales vedea apa (hydor) ca elementul primordial de la care au plecat toate, Anaximandru vedea nemărginitul (apeiron), iar mai apoi Anaximene credea că aerul este obîrșia (arche) tuturor lucrurilor. Diferitele forme ale lucrurilor se datorează densității sau rarefierii aerului. Spre exemplu, după el, piatra și focul nu sînt decît forme diferite ale aerului, adică focul este forma rezultată prin rarefierea aerului, iar piatra prin densitatea lui. Dacă, de exemplu, piatra va suferi un proces intens de rarefiere, se poate transforma în foc. Așa cum sufletul nostru care este aer ne susține pe noi, tot așa suflarea (pneuma) și aerul (con)ține toată lumea, conchide filosoful din Milet.

Cl: Aici am putea adăuga, de dragul acurateții informațiilor, că teoria ionienilor despre cele patru elemente sau esențe (stoicheia/ousiai) a fost completată de Aristotel, care a adăugat un al cincilea element sau esență, anume ether-ul, care ar fi pempti ousia, de unde și cuvîntul pemtousia, chintesență. Acest element e văzut ca fiind nenăscut, veșnic, imuabil. El se găsește în straturile înalte ale cerului unde locuiește dumnezeirea. Este sugestiv că marii teologi ai Bisericii vorbesc despre lumina eterică ce izvorăște din ființa lui Dumnezeu.

M: Hai, Clem, că te-ai dat și tu după filosofii ăștia dezavuați care teoretizează pînă omoară orice urmă de filosofie! Hai să discutăm teologic și, de ce nu, și fiziologic ce înseamnă aerul. Pentru mine, aerul e viață, viața organismului meu, dar și a sufletului, pentru că noi sîntem trup și suflet, un tot unitar. Ce spun Părinții teologi ai Bisericii despre aer, cum îl definesc?

I: Haideți să redăm cîteva idei de la Ioan Damaschin care are în Dogmatica sa un capitol despre aer și vînturi. În primul rînd, el vorbește despre calitățile aerului, anume că este foarte subțire, leptotaton, putem traduce și subtil, şi umed, şi cald, pe de o parte mai greu ca focul, iar pe de alta mai ușor decît pămîntul și decît apele, incolor (altfel spus, neavînd culoare din natura sa), străveziu, transparent (căci are capacitatea de a primi lumina). Apoi, marele teolog subliniază că aerul este şi slujitor al celor trei simțuri ale noastre (fiindcă prin el vedem, auzim, mirosim), primitor şi de căldură, şi de răceală, şi de uscăciune, şi de umezeală. În plus, Damaschin vorbește și despre dimensiunile spațiale ale aerului sau mai bine zis despre mișcările lui care sînt în sus, în jos, înăuntru, în afară, la dreapta, la stînga, precum şi mişcarea circulară. Cît privește lumina, aerul nu are lumină de la sine, ci este luminat de soare, lună, stele, sau foc – şi aceasta este ceea ce vrea să spună Scriptura cînd zice că întuneric era deasupra adîncului, arătînd că aerul nu de la sine are lumina, ci substanţa luminii este alta decît a lui.

M: Aici sînt reproduse fel de fel de definiții ale aerului luate din filosofia elină. Haideți să discutăm pe marginea textului Genezei unde se spune că Domnul Dumnezeu, luînd ţărînă din pămînt, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie. Eu înțeleg prin această suflare de viață (Pnoin zois) aerul, Dumnezeu i-a dat lui Adam aerul, iar expresia în fața lui (prosopon) poate fi interpretată prin în nările lui. Cu fiecare respirație a noastră, aerul ne aduce aminte de darul dat de Dumnezeu nouă: viața!

Cr: Damaschin spune ritos în același capitol că aerul este pricină (aition) a respirației și a rostirii. De altfel, în toată literatura patristică despre subiect, se subliniază că aerul este un dar al vieții dat de Dumnezeu omului. În plus, expresia pnoin zois este tîlcuită de Grigorie Palama ca fiind harul Duhului Sfînt care dă viață sufletului omului, mai ales că în greacă nu este „s-a făcut omul ființă vie“, ci „suflet viu“ (psyhe zosa). Dar, oricum ar fi, nu exclude varianta ta, ele se completează. Am primit aerul vivificator al organismului, dar și harul vivificator al sufletului.

Cl: Nu contestăm ce spui. Reținem că, la facerea omului, Dumnezeu a folosit două dintre cele patru elemente esențiale, pămîntul și aerul. Apă și foc nu folosește, dar apa este folosită la nașterea de a doua care este botezul, iar focul apare la nașterea Bisericii, cînd Duhul Sfînt a coborît în chip de limbi de foc peste apostoli.

I: Putem considera botezul și pogorîrea Duhului peste apostoli ca o plinire a Creației lui Dumnezeu. Și dacă tot ne-am pus de acord, putem și concluziona.

Cl: Stai puțin, că mai am o aporie. În Epistola către Tesaloniceni, apostolul Pavel le vorbește acestora despre moarte, îndemnîndu-i să înțeleagă acest fenomen prin prisma eschat-onului, ca să nu se întristeze ca și cei care nu au nădejde. După ce le aduce argumentul suprem, cel al Învierii Domnului ca fundament al învierii morților, apostolul scrie că la glasul Arhanghelului vor învia cei morți, iar noi cei rămași vom fi răpiți, împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în aer (eis apantisin tou Kyriou eis aera), şi aşa pururea vom fi cu Domnul! Cum adică și de ce această întîlnire în aer? De ce nu în apă?

M: Este și apa acolo, pentru că norii se formează prin condensarea vaporilor de apă din aer. Deci ești răpit pe apă și te întîlnești cu El în aer, cam asta este șmecheria (sic).

Cl: Eu am pus o întrebare serioasă. De ce în aer? De ce nu în ceruri? Nu acolo vom fi pururea cu El? De ce apare aerul aici?

I: Cred că cea mai mare problemă a ta e să nu rămîi în aer! De ce în aer? Poate pentru a brăzda acest element fundamental înainte de a ne odihni în ceruri. Poate pentru a sublinia mișcarea anabatică, faptul că urcăm spre Domnul prin masele de aer. Nu știu! Dar să concluzionăm că aerul s-a răcit și ne-am răcit și noi, filosofic vorbind…

Cr: Dumnezeu a făcut aerul pentru a da viață tuturor ființelor de pe pămînt. Omul a primit suflarea dumnezeiască ce i-a dat viață organică, dar și viață duhovnicească.

Între timp, furtuna s-a oprit și un aer curat, dar rece, ne izbea tîmplele înfierbîntate de vin și filosofie. Ne-a rămas însă întipărită în minte acea viitoare întîlnire cu Domnul în aer și ne-am amintit cuvintele lui Grigorie Teologul despre această urcare: Înaintez cîntîndu-Te, Doamne!

Cristian Chivu este doctor în teologie al Facultății de Teologie a Universității „Aristotel“ din Salonic. Cea mai recentă carte publicată: Sf. Grigorie Palama, Opere complete, vol. VI, ediție bilingvă (traducere, note, introducere), Editura Gîndul Aprins, 2018.

Foto: wikimedia commons