Iluziile depolitizării

Camil-Alexandru PÂRVU
Publicat în Dilema Veche nr. 887 din 8 - 14 aprilie 2021
Iluziile depolitizării jpeg

După orice schimbare de guvern, presa scoate la iveală numiri aberante pe posturi de conducere sau prin instituțiile coordonate de oamenii de partid. Apar și reacțiile publice de revoltă, în special cererea depolitizării acestor numiri. Ne deranjează că partidele premiază oameni servili și incompetenți și nu respectă un nivel minimal de expertiză pentru numirile în diverse funcții; constatăm prea des cu indignare că, dimpotrivă, ele deleagă fără discernămînt potentaților locali promovarea fidelilor cu o indiferență totală pentru cerințele postului. Ne deranjează să aflăm cît de înrădăcinat și răspîndit este clientelismul – prea multe posturi sînt dependente de partide, de la directori de școli la consilii de administrație și pînă la poziții minore în schema de personal în numeroase instituții publice.

Pentru că este evident că partidele sînt angrenate în practici clientelare și sînt capabile să transforme instituții-cheie în simple iurte tribale, revendicarea depolitizării pare a fi singurul lucru de bun-simț. Din păcate, pe cît de evident este sentimentul de revoltă, pe atît de neclar e ce anume ar trebui să înlocuiască situația de azi. Într-adevăr, partidele își bat joc de inteligența noastră de cetățeni. Dar, dacă tot vorbim despre inteligență, ce așteptări avem, de fapt? Se suprapun de multe ori, în revendicarea depolitizării, mai multe confuzii care nu au cum să ducă la soluții de durată.

În primul rînd, vorbim de iluzia „celor 15.000 de specialiști”. Celebra formulă a lui Emil Constantinescu din 1996 s-a transformat rapid într-un eșec răsunător, dar ne urmărește și azi. Ne purtăm ca și cînd ar exista undeva un rezervor de oameni capabili care doar așteaptă să fie numiți de partide în locul clientelei de partid. În realitate, România nu a prea format în ultimele decenii public servants. Experții în administrația publică formați în străinătate au cam rămas acolo. Chiar și atunci cînd acești oameni există, nu e clar ce anume li se cere din partea publicului și ce ar trebui să facă substanțial diferit de ceea ce fac deja oamenii de partid aflați în posturi. Sigur, vrem ca funcționarii să se poarte mai politicos, dar ce alte așteptări avem de la ei? Funcția publică este esențială pentru funcționarea unui stat modern, dar noi ca societate încă nu am dezvoltat un vocabular propriu al interesului general pe care acești oameni sînt presupuși a-l urma și traduce în practică. Care este binele comun pe care ar trebui să-l realizeze instituțiile și politicile publice? Cum percepția publică asupra funcționarilor și a „bugetarilor” în general este catastrofală și este întreținută de partide, de presă și chiar de asociațiile societății civile, e ușor să acuzăm fără discriminare toți funcționarii și instituțiile statului menite să traducă în măsuri concrete interesul general. Acesta din urmă este oricum greu de definit chiar și în societățile mult mai mature decît cea românească.

Apoi, este iluzia transferului facil de expertiză din alte domenii. În ultimii ani, alternativa rapidă la problema politizării clientelare a instituțiilor a părut să fie aducerea unor oameni din corporații sau din ONG-uri, în speranța că acele medii sînt mai competente decît partidele politice. La pachet, a venit și convingerea că statul trebuie guvernat așa cum se guvernează o firmă și că astfel am scăpa de clientelism, de corupție și de ineficiență. Însă interesul public presupune o altă construcție instituțională, un alt tip de responsabilitate în luarea deciziilor, astfel încît experiența din mediul privat sau activist nu poate aproxima decît rareori ceea ce ar trebui să facă veritabilii public servants.

Vine apoi iluzia că problemele sociale complexe au soluții evidente. Revendicarea exasperată a depolitizării se bazează de multe ori pe o imagine confuză despre expertiză – unde expertul e omul care pur și simplu se pricepe să rezolve problemele, știe soluția, tranșează fără milă și rămîne insensibil la presiuni politice. Însă problemele sociale sînt în realitate mult prea complexe pentru a avea soluții univoce; însăși recunoașterea unei probleme că este o problemă nu e deloc consensuală. Experții nu pot ignora interese legitime ale unor grupuri (sociale, profesionale, etnice, religioase etc.). Instituțiile publice nu pot fi reduse la modelul pastoral al eroului salvator care își impune voința superioară și care obține prompt disciplina perfectă din partea executanților săi. Dimpotrivă, instituțiile, cetățenii și partidele trebuie să participe la negocierea echitabilă și deliberarea asupra interesului public. Este un proces deosebit de complex și de anevoios, dar este logica de funcționare specifică unei democrații solide.

În realitate, ieșirea din impas depinde tot de partide, nu de iluziile de mai sus. În fond, depolitizarea unora e repolitizarea altora. Partidele sînt esențiale pentru democrație, făcînd legătura dintre societate și instituțiile politice, structurînd deliberarea publică și recrutînd personal politic pentru guvernarea centrală și locală. Pînă la un punct, ele trebuie să numească oameni și să guverneze. Dar reformarea partidelor este un proces necesar și de durată care în nici un caz nu se rezolvă prin invocarea repetată a iluziilor de mai mai sus.

Camil-Alexandru Pârvu este con­fe­ren­țiar la Facultatea de Științe Politice, Univer­sitatea din București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.