Datele exacte, faptele concrete, adevărurile axiomatice, toate par să devină în zilele noastre chestiuni relative, contestabile, subiective. Dacă cineva susține că unu plus unu fac trei, nu mai trece neapărat drept idiot. E doar un ins care are propria lui părere și care, la urma urmelor, de ce n-ar putea avea chiar dreptatea sau adevărul lui?

În atari condiții, chestiuni mai greu cuantificabile cum ar fi clima, prognoza vremii, normalitatea sau anormalitatea unui anotimp sînt cu atît mai expuse trend-ului subiectivist, percepțiilor fiecărui individ. De exemplu, eu aș putea spune acum că mi se pare că, de pe la jumătatea anilor ’90, adică din momentul în care România a început s-o vireze serios către Uniunea Europeană și Occident, iernile noastre au devenit mai calde, mai temperat-oceanice, adică ceva mai blînde, mai apropiate de felul iernilor de prin vestul Europei. De cîțiva ani încoace însă, după ce guvernul nostru a început să nu mai fie atît de pro-european, mi se pare că și iernile au început să-și recapete greutatea din anii ’80. Din nou parcă se face tot mai simțit și crivățul care bate dinspre nord-est (sigur, la senzația asta contribuie și reapariția frigului într-o mare parte a apartamentelor din București, cauza fiind, după toate evidențele, proasta administrare a RADET și a orașului). Percepțiile mele nu se bazează pe date statistice sau științifice, dar cine poate spune că n-am dreptate, dacă eu așa simt? Și sînt sigur că și mulți dintre dvs. simțiți la fel.

Puțini pot totuși să conteste că, pînă la un punct cel puțin, iarna asta a fost în mod real mai grea. Este și motivul pentru care ne-am gîndit să dedicăm un Dosar iernii, sau mai degrabă felului în care e perceput acest anotimp. Un Dosar din care aflăm că românii (mai puțin copiii) s-au plîns dintotdeauna de iarnă, ca niște greieri. Ceea ce nu i-a împiedicat să invoce la fel de frecvent amintirea iernilor de altădată (o făceau chiar și pe la o mie șapte sute și ceva…), a celor cu omăt adevărat. Pare că deseori iernile au fost anormale (poate pentru că și vremurile au fost arareori normale). Istorici și meteorologi descoperă, măsoară și confirmă asemenea lucruri. Dincolo de percepții sau măsurători de toate felurile, însă, e de neconstatat că niciodată iarna nu-i ca vara, așa cum răspicat ne atrăgea atenția fostul președinte. Ar mai fi de adăugat că iarna rațiunii, despre care s-ar zice în ultima vreme că tinde să pună stăpînire pe o bună parte din glob, poate fi mai periculoasă decît iarna de afară.

Din Dosarul care urmează veți vedea și cum apare ideea că, tot așa cum în unele țări mai calde există dreptul la siestă, în țări ca a noastră ar trebui să existe dreptul la hibernare, consfințit ca un drept al omului. 

Ilustrație de Ion BARBU