- argument -

Cine-ar fi zis că, la două decenii după comunism, tot ce e românesc va fi considerat mai bun, mai de încredere, mai chic? Mai natural, mai autentic, deci mai valoros. De la mîncare la design.

În ultima vreme, Tom Ford, Isabel Marant, Yves Saint Laurent şi Oscar de la Renta au introdus în colecţiile lor elemente din portul românesc; la fashion week-uri şi la bienale, folclorul s-a dovedit a fi cea mai fresh sursă de inspiraţie; au apărut serii, colecţii şi proiecte de artă & design ori comunităţi pe Facebook („La Blouse Roumaine“ sau „Semne Cusute“), dezvoltate în jurul tradiţiei populare; cuvinte şi expresii din fondul lexical vechi („mîndră“, „bălană“, „urzeală“, „cutare“, „potop“, „chitră“, „cai verzi pe pereţi“) au ajuns brand-uri şi mărci înregistrate; altfel zis, artişti şi creatori din toate domeniile au descoperit roata de olărit şi acul de cusut.

Într-un singur cincinal, bunicii au ajuns pe ambalajele de mezeluri şi pe conserve; ciobanul a devenit figură rurală iconică; proverbele şi zicătorile au fost cusute pe rochii de seară; ia se poartă la concerte electro (se aşteaptă hipsterii cu clop); hăulitele se aud din laptop-uri în cluburile de noapte (care aspiră acum la statutul de cîrciumă selectă); hipioţii au înlocuit orientalismul cu ortodoxismul; hipsterii au părăsit magazinele second-hand şi au dat iama în cufărul bunicii... Tricouri, rochii, poşete, bijuterii şi accesorii, mobilier şi decoraţiuni, porţelanuri, carcase de telefon, semne de carte, sacoşe, ambalaje, afişe electorale şi stickere – toate s-au umplut, ca peste noapte, de semne şi motive tradiţionale convertite în valori chic.

Acest fenomen de recuperare şi reinterpretare culturală a motivelor tradiţionale a fost numit de antropologi revivalism. Creatorii şi consumatorii de produse şi de artă revivalistă sînt, cu predilecţie, cei aparţinînd generaţiei născute şi crescute (la ţară sau nu) în comunismul naţionalist, dar maturizate în capitalismul cosmopolit, în sufletul cărora nostalgia a întîlnit nevoia de identitate. (Mai nou, Vama Veche s-a umplut de copii: vamaioţii au devenit părinţi.) 

Drept concluzie, un mesaj pentru hateri: tendinţa de a revalorifica vechiul nu e deloc nouă.

Ilustraţie relizată de Ion BARBU