Hărţi, stele şi epave

Radu NICIPORUC
Publicat în Dilema Veche nr. 638 din 12-18 mai 2016
Hărţi, stele şi epave jpeg

Cînd și-a schimbat, la bordul bricului Pilgrim, „redingota strîmtă, chipiul de mătase și mănușile de căprioară ale studentului de la Harvard cu nădragii ponosiți de doc, cămașa în carouri și pălăria de mușama a marinarului“, ca să devină membru de echipaj în călătoria lui de la Boston, via Capul Horn, pînă pe coastele de Vest ale Americii, Richard Henry Dana Jr. nu știa nimic nici despre matisirea parîmelor, nici despre hărțile de navigație și nu bănuia că jurnalul pe care avea să-l scrie în călătoria sa inițiatică (Two Years Before The Mast, 1840, apărut în românește cu titlul Doi ani pe mare la Editura Meridiane, în 1984, în traducerea lui Alfred Neagu) va stîrni rumoare în mediul maritim anglo-saxon, și că fragmente din el vor fi citite cu voce tare în Camera Lorzilor, drept argument pentru modificarea unor legi maritime.

În 1974, cînd am urcat la bordul trawler-ului Constanța, nu știam mai multe despre matisirea parîmelor decît știuse, la vremea lui, autorul celebrului jurnal. În schimb, pe mine mă interesau hărțile de navigație! Citisem despre Atlasul Catalan și despre cel al lui Ortelius, iar Vlad avusese în mînă, pe vremea cînd lucra la anticariatul din Piața Libertății, în Clujul tinereții noastre, un studiu englezesc despre Cosmographia lui Sebastian Münster, văzusem hărți fotografiate, dar niciodată nu văzusem una în realitate! Acolo, pe nava aflată în reparații capitale în portul al cărui nume îl avea înscris cu litere în relief, roase de sare, la prova și pupa, și pe panouri de lemn în tribordul și babordul comenzii, îmi închipuiam că voi găsi toate hărțile tipărite de Amiralitate și că voi naviga, în preajma lor, prin toate strîmtorile și pe lîngă toate insulele lumii.

Am așteptat mai bine de-o lună pînă cînd ușa veșnic ferecată a timoneriei s-a lăsat înduplecată de o cheie japoneză cu trei muchii și zimți inoxidabili, deschizîndu-se pentru tehnicienii sosiți să revizuiască instalația girocompasului. Atunci, pentru că oamenii cu pricina știau ce aveau de făcut, mi-am îngăduit o explorare pe diagonală a comenzii, spațiu decisiv în structura unei nave, de unde comandantul își transmite ordinele, unde sosesc mesajele cu zonele sau porturile de destinație, unde se află timona, sondele, radarele și celelalte aparate de navigație, și mai cu seamă pupitrul de stejar în ale cărui sertare, foarte late și foarte lungi, se păstrau hărțile de navigație.

N-a durat mult pînă am găsit mînerele de bronz și etichetele vechi, pe a căror hîrtie emaciată scrisese cineva cu penița: Marea Neagră, Marmara, Mediterana, Gibraltar, Canalul Englez.

Am deschis febril sertarele în care nădăjduiam să găsesc teancuri de hărți. Toate erau goale. Doar în ultimul, cel mai de jos, se afla o hîrtie groasă, de culoare albă, cam de un metru lungime, pliată în două jumătăți, una fiind marcată într-o margine de sigla ovală a celebrului Hydrographic Office, de numărul hărții și de faimosul cuvînt Admirality. Totuși, o vreme am privit-o neîncrezător. Dar pentru că lîngă numărul înalt de-o șchioapă figura, cu fonturi precis tipărite, și subiectul hărții – Strait of Gibraltar –, am convenit că mă aflam în fața unei hărți adevărate.

Nu-mi explic nici astăzi pe ce căi misterioase mi s-a convertit exaltarea inițială în răceala de entomolog cu care am examinat-o. Se aflau acolo – înscrise în dreptunghiul acela de hîrtie, cifre impenetrabile (adîncimi, aveam să mă dumiresc ulterior), porțiuni galbene, Spania și Marocul, și niște benzi albastre ce urmau profilul uscatului în aria de contact a acestuia cu Mediterana și Atlanticul – toate cuvintele magice ale zonei: Tarifa, Algeciras, Tanger, Cabo Trafalgar, Cabo Espartel, Ceuta și Europa Point, farul în preajma căruia s-a giugiulit Molly Bloom cu ofițerul ei de marină în monologul din Ulise.

Pe hartă mai existau o mulțime de săgeți și inscripții – local magnetic anomalies, submarine exercise area, off-port Operations, trei cercuri trigonometrice cu liniuțe de culoare violet, intersectate de gradații, de semne de exclamare plasate în triunghiuri, o linie continuă în creion și o săgeată paralelă cu ea purtînd inscripția 088o deasupra, drumul navei în momentul trecerii prin strîmtoare.

În următoarele zile m-am tot întrebat de ce se afla în sertare o singură hartă. Am aflat că hărțile nautice aveau termen de valabilitate și că, după un timp prestabilit, erau scoase din uz și înlocuite cu altele, aduse la zi. Asta, dincolo de faptul că hărțile în uz sufereau corecții impuse de situațiile de pe teren: nave eșuate, poziții noi pentru geamanduri, construcții portuare, zone de separație modificate.

Apoi, de-a lungul anilor, la bordul navelor cu care am parcurs rutele maritime ale globului, am întîlnit majoritatea hărților maritime pe care îmi închipuisem că le voi găsi în sertarele bătrînului trawler. N-am fost niciodată cu ele într-o relație profesională; pentru asta ar fi trebuit să fac alte studii decît cele de electrotehnică. În schimb, am avut cu ele o relație sentimental-literară: le-am vî­nat pe toate vapoarele, urmărindu-le termenul de expirare, le-am adus acasă, făcute sul, așezîndu-le în bibliotecă, deasupra cărților, cu ajutorul lor mi-am modelat melancoliile cînd le desfăceam pe covor și treceam de la un meridian la altul, de la fiordurile Norvegiei la Capul Bunei Speranțe și la Capul Dezamăgirilor, sau cînd îmi aminteam de spînzurătoarea de la Capul Blanc și de vulturii ce planau pe cerul de culoarea nisipului, cînd se decretau în Mauritania execuții. Doar acea primă hartă, a Gibraltarului, nu mi-a fost sortit s-o găsesc dată la casare; pînă nu demult, cînd hărțile digitale au invadat timoneriile navelor moderne, lăsîndu-i pe unii ca mine pradă unor tristeți dificile. Căci de ele, de hărțile de navigație pe suport de hîrtie, e legată și tinerețea mea, dar și chipul încărcat de riduri al pilotului Camacho, pe care l-am întrebat odată – pe puntea de comandă a lui Negril Bay – cum putea să navigheze pe Canalele Patagonice fără să le consulte. Răspunsul fostului ofițer din armata lui Pinochet, retras la bătrînețe în zona aceea sălbatică și liniștită, folosită de navele de croazieră în perioada cînd – în apropierea Strîmtorii Magellan – Pacificul fierbe, a fost: „După stele și după epave“.

Radu Niciporuc este traducător şi scriitor. Cea mai recentă carte publicată: volumul de proză scurtă Pascal desenează corăbii, Editura Cartea Românească, 2016.

Foto: R. Niciporuc

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.