"Du-te, mamă, la ASE sau la Ştiinţe Politice" - pentru că acolo e cool, e trendy, e "de viitor" şi "să nici n-aud că vrei să te faci profesor, că mori de foame cu Literele în buzunar".Cam astea ar fi, pe scurt, clişeele majorităţii, sfaturile de bine ale părinţilor cu "capul pe umeri", cei care îşi îndeamnă copiii să aleagă, în "zilele noastre", un drum bănos, în detrimentul unuia vocaţional. Nu sufletul, ci mai ales buzunarul este preţuit şi, decît să fii un loser, adică un profesor muritor de foame sau un pictor care ajunge să tremure de frig la Romană, vînzînd mărţişoare de 1 şi 8 martie, ca ultimul tarabagiu, mai bine alegi un profil "sănătos", de carieră, care să te propulseze astfel direct în tagma celor cu card platinum gold. Care sînt însă urmările acestei goane nebuneşti după bani şi după o carieră standard, la modă? În primul rînd, marginalizarea ştiinţelor umaniste şi negarea posibilităţii împlinirii profesionale în cazul în care accesezi un asemenea drum. Apoi, după cum părinţii şi piaţa muncii impun drumul viitorilor studenţi către facultăţi de profil "realist", cele umaniste rămîn fără studenţi, iar această situaţie îi îndeamnă pe guvernanţi să exclame într-o gîndire pură de contabilitate: "facultăţile umaniste nu mai sînt rentabile, deci de ce să le mai finanţăm?". Recurgîndu-se la finanţarea pe cap de student, cele care nu-şi mai justifică existenţa prin numărul "suficient" de studenţi sînt "puse pe liber". Fără îndoială că trăim într-o societate a tehnologiei şi a economiei virtuale, însă este oare just să limităm, pe motive financiare, posibilitatea de a mai forma specialişti în domenii precum filologia, filosofia, artele frumoase sau istoria? Deşi, din cîte se pare, la Universitatea din Bucureşti mulţi dintre decanii, rectorii şi şefii de catedră ai facultăţilor cu profil umanist se declară mai mult decît încrezători în viitorul susţinut al facultăţilor de care aparţin; nu la fel stau lucrurile şi în restul ţării, unde moda desfiinţării secţiilor a şi început să bîntuie.Care va fi aşadar viitorul ştiinţelor umaniste în România şi, dacă Statul nu mai găseşte logica finanţării unui grup restrîns de "sinucigaşi financiari", e posibilă o societate din care aceşti specialişti să dispară sau să devină cu toţii, prin reprofilare, informaticieni, economişti sau politicieni? (S. G.)