Germania, extremismul şi uciderea democrației

Publicat în Dilema Veche nr. 808 din 15-21 august 2019
Germania, extremismul şi uciderea democrației jpeg

O regretabilă, dar explicabilă asimetrie guvernează tratamentul aplicat de Germania organizaţiilor, publicaţiilor şi simbolurilor extremiste. În timp ce o legislaţie detaliată impune cu acribie numeroase interdicţii de propagandă şi exhibare a însemnelor hitleriste ori de reconstituire a partidului naţional-socialist, comuniştii şi codurile lor scapă relativ ieftin.

Ideea interdicţiilor e să apere Constituţia şi statul de drept de orice potenţial pericol extremist. Noima lor, întemeiată istoric, e, înainte de orice, să se evite recăderea în catastrofa distrugerii Republicii de la Weimar de către nazism, cu toate consecinţele cataclismice pentru civilizaţie pe care le-a avut accesul la putere al mişcării naţional-socialiste şi instaurarea dictaturii. Dar erodării democraţiei prin extremism de stînga i se acordă sensibil mai puţină atenţie. Totuşi, în Germania s-au interzis din capul locului, după război, nu doar partidul nazist şi unul din cele comuniste, în speţă KPD, ci şi varii partide, semne şi imnuri epigonice şi asociaţii-surogat. De pildă Partidul (nazist) zis Socialist al Reich-ului. Delict penal e şi instigarea la ură antisemită, xenofobă sau rasistă. Cum însă extremismul e inventiv, legiuitorul german s-a văzut nevoit să-şi adapteze în răstimpuri Codul Penal. În 1994, de pildă, a adăugat simbolurilor naziste scoase în afara legii, precum zvastica, altele, similare. Nici negaţionismul în variatele sale forme nu e tolerat. Negarea Holocaustului, una din manifestările tipice ale antisemitismului contemporan, e pedepsită penal, ca şi în alte ţări europene.

Şi totuşi, eforturile de protejare a democraţiei de orice potenţial pericol, chiar abstract, al surpării ei din interior, prin propagandă, falsificare istorică şi torpilare a memoriei, eforturi transpuse în Germania, altfel decît în România, în mod serios, aduc nu doar beneficii. Ci ridică multiple şi spinoase chestiuni. Ele vizează însuşi temeiul democraţiei liberale. Care se bazează pe respectarea drepturilor fundamentale ale omului, între care se numără şi dreptul asocierii (în partide, inclusiv extremiste) şi dreptul la opinie şi la exprimarea ei liberă.

În fond, îşi spun anticapitaliștii, fie ei comunişti, nazişti, sau islamişti, iată că terorismul funcţionează. Iată că merg simboluri ca „secera şi ciocanul“, deşi sculele emblemei marxist-leniniste sînt însemnul unor politici, ideologii şi regimuri scelerate, vinovate, în răstimpul unui secol, potrivit Cărţii Negre a Comunismului, de nu mai puţin de 100 de milioane de oameni jertfiţi în numele echităţii sociale. Iar numărătoarea continuă în Coreea, China, Venezuela, Nicaragua.

În esenţă însă, altfel decît cred mulţi est-europeni, care pun semn de egalitate între comunism şi nazism, nu asimetria abordării trecuturilor totalitare e marea problemă a democraţiilor. E semnificativ că relativ severele măsuri de pedepsire a negaţionismului n-au reuşit să împiedice în Europa o recrudescenţă antisemită şi negaţionistă, amintind de pandemia iudeofobiei virulente şi paranoice a Germaniei anilor ‘30 și ‘40. Ca atare, în discuţie n-ar trebui să fie, cu precădere, dezechilibrele din tratamentul rezervat celor două ideologii totalitare şi islamismului, abordat şi el în Vest, din raţiuni ideologice, nemeritat de îngăduitor din perspectiva caracterului liberticid și terorist al utopiei jihadiste. Democraţiei i-ar face bine nu doar să nu manifeste o contraproductivă clemenţă faţă de alte extremisme decît nazismul. Esenţial e să nu-şi distrugă libertatea în numele libertăţii, aplicîndu-i măsuri de protecţie precum cenzura (politic corectă) pe care le-ar fi iubit deopotrivă Hitler, Stalin şi Ceauşescu. A interzice e simplu. Interdicţia e însă mama resentimentului, a dezinteresului şi ignoranţei, care ucid din faşă dezvoltarea judecăţii critice, aptă a orienta şi a determina fapta şi cearta bună întru apărarea libertăţii.

Într-o lume tot mai complexă, ratarea educaţiei întru judecată critică e calul troian din burta căruia ne ameninţă activiştii în formare ai viitorului Gulag şi ai viitorului Holocaust. A combate extremismul, spre a preveni şi desfiinţa zelul fanatic pe bază de argument, de fapte şi discernămînt, nu e o misiune lesnicioasă. Dar e una dintre cheile supravieţuirii civilizaţiei.

Petre M. Iancu este jurnalist la Deutsche Welle.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.