Abitur sau examenul de absolvire (cu versiunea austriacă şi elveţiană Matura – examen de maturitate) este versiunea germană a bacalaureatului latin. Introdus pentru prima oară în Prusia, spre sfîrşitul secolului al XVII-lea – pentru a înlocui vechiul sistem, în care fiecare universitate îşi alegea studenţii după criterii proprii –, examenul de absolvire a gimnaziului reglementa, ca şi astăzi, dreptul unui elev de a studia la o universitate, atesta capacitatea acestuia de a urma un studiu superior.

2012 este un an crucial pentru sistemul de învăţămînt german. E anul în care a început implementarea proiectului de unificare la nivel federal a examenului de absolvire, planificat să se încheie în 2017. Pînă la sfîrşitul anului 2012 se vor unifica deja examenele la matematică, germană, engleză şi franceză. Urmează, în 2013, ştiinţele naturii: biologia, fizica şi chimia. Proiectul este binevenit, ţinînd cont că, în momentul de faţă, sînt cîte landuri, atîtea tipuri de bacalaureat, cu materii, număr de examene, sisteme de notare şi grade de dificultate diferite. Dacă, în 15 din 16 landuri, o parte dintre subiectele scrise sînt deja centralizate (elaborate de un minister regional al culturii), landul Rheinland-Pfalz se încăpăţînează să rămînă descentralizat şi să păstreze încă vechea structură şcolară a „Germaniei de Vest”, cu 13 clase (4 elementare şi 9 gimnaziale), faţă de schema 4 + 8 adoptată, între timp, în restul Germaniei.

După gradul de universalitate şi după tipul instituţiei de învăţămînt superior la care asigură accesul, bacalaureatul poate fi „general” (Abitur), permiţîndu-i absolventului accesul la orice universitate din Uniunea Europeană sau „de specialitate” (Fachabitur) cu acceptare la nivel naţional şi numai pentru anumite facultăţi, specializări sau şcoli profesionale.

Examenul de bacalaureat presupune cel puţin o probă orală şi patru sau cinci probe scrise. Probele de la examen se dau, în general, din două materii de „bază” (Grundkurse) şi din trei sau mai multe materii „avansate” (Leistungskurse), grupe alcătuite – după anumite reguli, în funcţie de land şi de profilul şcolii (uman, real etc.) – din: germană, matematică, limbă străină (engleză, franceză, spaniolă), latină sau greacă, ştiinţă naturală (fizică, chimie sau biologie), istorie, sociologie, geografie, artă, muzică, religie, sport, economie, psihologie sau pedagogie ş.a.m.d.

Lucrările scrise sînt corectate succesiv, de doi corectori, dintre care unul este extern, după baremuri care diferă, din nou, de la o regiune la alta. Nota obţinută la bacalaureat influenţează, împreună cu media şcolară, nota finală de absolvire.
După război, numărul total al „abiturienţilor” (sau bacalaureaţilor) a crescut constant.

Dacă în 1950 procentul lor era de 5%, în anii ’70 ajunsese la 15%, la mijlocul anilor ’80 – la 28% şi în 1995 – la 36,4%. Conform Institutului federal de statistică german (DESTATIS), în 2011, 43% dintre tinerii cu vîrste cuprinse între 20 şi 29 de ani aveau o diplomă de absolvent (47% dintre femei şi 40% dintre bărbaţi). Iar anul acesta, Institutul german pentru cercetare pedagogică internaţională (DIPF) estimează numărul abiturienţilor la 49,1% (33,9% cu bacalaureat general şi 15,2% cu bacalaureat de specialitate). În jur de 90% dintre ei se înscriu la o facultate şi o termină în proporţie de aproximativ 50%. La nivelul întregii populaţii, indiferent de vîrstă, un micro-recensămînt recent arată că 26% dintre germani au o diplomă de bacalaureat (general sau de specialitate). În Germania, un om din patru are bacalaureat. Cantitativ, numărul anual al abiturienţilor este, în ultimii doi ani, în jur de 500.000.

Cu toate acestea, 20% dintre tinerii germani abandonează şcoala şi au probleme de citire şi de înţelegere a unui text.

Criticile la adresa sistemului german de învăţămînt vizează, în primul rînd, varietatea deconcertantă a examenelor de bacalaureat regionale, care îi induce în eroare pe elevii care migrează dintr-o regiune a Germaniei în alta, pe potenţialii angajatori şi pe viitorii profesori din universităţi, pentru care aceeaşi notă de absolvire are o relevanţă diferită, după cum landul din care provine absolventul are un sistem mai lax sau mai exigent de examinare.

În al doilea rînd, existenţa în paralel a două bacalaureate, cu 12 şi cu 13 clase, duce, practic, la o dublare a numărului de absolvenţi şi la incapacitatea sistemului universitar şi a pieţei de muncă de a-i absorbi. Pe de altă parte, în ultimii ani, cînd tot mai multe landuri au redus, de pe o zi pe alta, numărul anilor de şcoală de la 13 la 12, s-a vorbit adesea despre „furtul copilăriei” (Der Spiegel) şi de aglomerarea peste măsură a programei şcolare, care a ajuns, prin comasarea materiilor de clasa a XIII-a, la 50 de ore pe săptămînă.

Nici în Germania nu lipseşte pripa în preluarea şi implementarea noilor reglementări. Într-un interviu acordat ziarului Die Zeit, Ties Rabe, preşedintele Forului miniştrilor Culturii din Germania (KMK), se declară nemulţumit de faptul că sistemul de învăţămînt este îngreunat de birocraţie şi de lipsa de asumare a responsabilităţii la nivelul factorilor de decizie. Rabe critică şi fractura dintre teorie şi practică, dînd ca exemplu entuziasmul debordant şi noianul de idei fără aplicaţie care vin din partea unor „specialişti”, cercetători, fundaţii şi organizaţii care abia descoperă politicile din domeniul educaţiei. (M. P.)

Foto: L. Muntean