În noiembrie anul trecut am fost invitat să particip la primul forum al tinerilor lideri arabi şi europeni (1st Arab-European Young Leaders Forum) organizat de Ministerul de Externe al Austriei şi susţinut financiar de Fundaţia BMW. A fost o experienţă de învăţare serioasă pentru mine. Erau acolo tineri activi şi educaţi din toată lumea arabă, din Maroc şi Libia pînă în Bahrein, din calmul pe atunci Egipt, instabilele Irak şi Palestina şi tot Golful cel bogat. Aveam ocazia rară să întîlnesc tineri dintr-o lume care nu îmi este uşor accesibilă, şi i-am cunoscut. Pe o parte dintre ei o să vi-i prezint şi dumneavoastră mai jos. 

Anas   

Este un tînăr sirian entuziast care lucrează într-un program guvernamental ce urmăreşte o mai bună calificare a tinerilor pentru a se adapta la piaţa muncii din Siria. Programul este ambiţios: are drept scop calificarea unei bune părţi din corpul profesoral sirian şi mai urmăreşte formarea de traineri care, la rîndul lor, să-i formeze pe alţii. Programul accentuează ceea ce numim în limba universală soft skills: lucru în echipă, comunicare, leadership etc. Şi este finanţat în principal din fonduri internaţionale, la care contribuie şi guvernul sirian. După ce Anas D. şi-a prezentat cu aplomb şi mîndrie programul la care lucrează, a venit rîndul întrebărilor. Un tînăr mai răutăcios dintr-o ţară europeană l-a întrebat de ce se concentrează Siria pe programe de formare profesională, şi nu pe dezvoltarea pieţei muncii sau pe încurajarea antreprenoriatului. Aşa am aflat că nu se prea poate, din motive culturale: în Siria este ruşinos să lucrezi la patron. Cu toţii preferă slujbe prost plătite şi sigure, la stat. Productivitatea e foarte mică, statul nu-şi permite salarii mari. Iar ca o femeie să lucreze la patron este exclus. Mi-a mărturisit că la ei este o expresie: „Patronii sug sîngele muncitorilor“ (blood suckers). Expresia mi s-a părut familiară. Am aflat de la Anas că programul nu s-ar fi putut desfăşura fără sprijinul direct al preşedintelui Siriei, sub al cărui înalt patronaj se derula.  

Balsam şi Lulwa 

Mi-au atras atenţia chiar cînd am aterizat pe aeroportul din Viena. Fără să îmi doresc să accentuez şi eu stereotipuri rasiale, dar Balsam şi Lulwa semănau atît de bine cu personajul din frumosul desen animat Aladdin… Cele două surori erau îmbrăcate după ultima modă occidentală. Se remarcă prin două lucruri excepţionale: practică sport de performanţă, sînt campioane la scrimă, au fost la Olimpiadă şi sînt activiste în mişcarea de emancipare a femeilor. De ce sînt acestea lucruri excepţionale? Pentru că se întîmplă în Kuweit. Pe cartea lor de vizită scrie Equality / Rights and Gender Equity. În Golf, femeilor nu li se permite să devină atleţi de performanţă şi de multe ori nici să practice sporturi ca hobby. Strategia surorilor e simplă: în primul rînd, îşi demonstrează succesul propriu ca atleţi de performanţă, astfel devin modele pentru tinerele fete din Golf. În al doilea rînd, creează o nouă percepţie asupra femeilor, demonstrînd că acestea pot fi lideri şi formatoare (trainers) în timp ce antrenează atît fete, cît şi băieţi tineri. În cel de-al treilea rînd, promovează sportul în şcoli în rîndul tinerelor fete, tocmai pentru a dărîma zidurile ce duc la excluderea socială a femeilor în Kuweit. Le inspiră astfel pe tinere, care ajung să îşi dorească să se implice mai mult în domenii variate, destinate tradiţional bărbaţilor. Am primit cu mare plăcere broşura de popularizare a asociaţiei lor, frumos scrisă în engleză şi arabă, un material cu multe fotografii. Aşa am aflat că erau susţinute de fratele Şeicului, care le era ceva unchi… Fetele spun că fără sprijinul acestuia nimic nu ar fi fost posibil. 

Alia 

Are aproximativ 35 de ani şi vine din Sultanatul Oman. Alia debordează de optimism şi entuziasm. Provine dintr-o etnie africană şi îi place să poarte culori vii şi turbane. Este o femeie cultă, bine pusă la punct cu scena politică internaţională, iar discuţiile cu ea sînt o plăcere. Nu cedează uşor şi este convingătoare. Chiar din prima seară, la petrecerea de bun-venit, am aflat de la Alia că avea mari emoţii. Era membră a Camerei Superioare a Parlamentului Sultanatului Oman şi se afla la sfîrşit de mandat. Nu ştia dacă va mai prinde unul nou, iar asta se decidea exact atunci, cînd ea venise la Viena. Aveam să aflu a doua zi că totul mersese bine, primise un nou mandat. Nici nu se putea altfel… În Sultanat, regele numeşte membrii Camerei Superioare a Parlamentului, iar regele îi era rudă, aşa mai pe departe, şi o avea la suflet. Era mîndră că se bucura în continuare de încrederea acestuia.  

Ce aveau în comun aceşti tineri lideri din lumea arabă, în afară că erau educaţi şi plini de entuziasm? Vă las pe dumneavoastră să răspundeţi, dar vă rog să nu generalizaţi. 

Ciprian Ciucu este director de programe la Centrul Român de Politici Europene (www.crpe.ro).