Fumul ca laudă a industriei comuniste

Alexandru R. SĂVULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 253 din 22 Dec 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Multă lume regretă epoca comunistă şi măreţele ei realizări. Pentru aceştia, nu pot spune decît atît: nimic nu i-a reuşit mai bine comunismului decît minciuna. Să stăm strîmb şi să judecăm drept. Una dintre "măreţele realizări" ale epocii comuniste, hidrocentrala de la Bicaz - parte a unui plan de electrificare (după model sovietic) hei-rupist - ar trebui menţionată mai degrabă ca un experiment costisitor, decît ca un succes ingineresc. Lipsiţi de experienţă şi pentru a nu se expune riscului ca barajul să cedeze, proiectanţii şi constructorii au supradimensionat masiv barajul. În epocă, consumul enorm de beton a fost prezentat ca un extraordinar succes al industriei româneşti. Astăzi însă l-am vedea mai curînd ca pe o aberantă risipă de materie primă şi de energie, cu toate efectele negative pe care acestea le implică, inclusiv o masivă poluare. Nu mai punem la socoteală că hidrocentrala de pe Bistriţa a desfiinţat localităţi şi a relocat populaţie, a desfigurat peisajul, a schimbat regimul climatic local - pentru că toate acestea sînt aspecte comune oricărei hidrocentrale, nu numai ale celor greşit concepute şi realizate din punct de vedere ingineresc, cum a fost cazul aici. Şi salba de hidrocentrale de pe rîul Olt ne oferă un interesant exemplu de "noi muncim, nu gîndim". În loc ca barajele de pe rîu să fie construite din amonte înspre aval, unele au fost construite în ordine inversă, astfel încît aluviunile provenite de la lucrările unui baraj nou au colmatat lacul de acumulare, care exista deja în aval. S-a redus astfel masiv eficienţa pe care aceste hidrocentrale ar fi putut-o avea. Atît eficienţa economică, cît şi aspectele de protecţie a mediului păreau însă să nu intereseze "înţeleapta conducere de partid şi de stat". Spre exemplu, deşi exista obligaţia legală ca toate obiectivele industriale să dispună de staţii de epurare a apei, această obligaţie era aproape întotdeauna încălcată, cu acordul tacit al celor care trebuiau să vegheze la îndeplinirea ei. De ce? Fiindcă devizul estimat al lucrărilor de construcţie era întotdeauna depăşit, iar către final trebuia să se renunţe la ceva - or, la ce se putea renunţa mai uşor decît la o staţie de epurare a apei, calificată drept "neproductivă"? Trista moştenire comunistă în acest domeniu este atît de serioasă încît nici Bucureştiul nu are o staţie de epurare a apei, fiind de altfel singura capitală a unei ţări dunărene fără staţie de epurare a apei. Calitatea proastă a apelor Dunării de pe teritoriul ţării noastre şi, prin extensie, chiar cea a apelor pe de litoralul Mării Negre vorbesc de la sine în acest sens. În comunism a existat şi o completă lipsă de înţelegere faţă de serviciile pe care le oferă sistemele naturale. În numele "cuceririi naturii de către om", s-a îndiguit, s-a desecat şi s-a drenat în proporţie de patru cincimi lunca Dunării, precum şi o mare parte din deltă, zone pe care "specialiştii" din România socialistă multilateral dezvoltată le considerau "suprafeţe neutilizabile", "fără importanţă economică". Acum, cînd an de an sudul ţării e lovit de inundaţii grave, ne dăm seama că aceste zone "redate agriculturii" erau de fapt un important tampon împotriva inundaţiilor. Zonele umede mai ofereau şi alte "servicii" importante, cum ar fi retenţia poluanţilor sau reglarea climei. În plus, produceau în mod natural, fără intervenţie umană, o gamă largă şi cantităţi însemnate de resurse valoroase (peşte, masă lemnoasă, stuf şi papură, diverse produse agricole vegetale şi animale). E drept că uneori avem nevoie de o oarecare distanţă (în timp şi/sau spaţiu) ca să vedem şi să înţelegem corect unele lucruri. Eu însumi mi-am dat foarte tîrziu seama cît de gros era fumul pe care-l scotea industria românească de pe bancnotele de 25 de lei. Obişnuit cu industria comunistă, cred că asociam în mod firesc industria cu fumul. Nu şi comandantul Jacques-Yves Cousteau, care cu ocazia discursului de acceptare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, discurs ţinut la numai cîţiva ani după evenimentele din ’89, mi-a "deschis ochii". Arătîndu-mi o astfel de bancnotă, a spus că industria n-ar fi trebuit să scoată fum, iar dacă totuşi o făcea, acest lucru ar fi trebuit criticat şi corectat, nicidecum lăudat.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.