Fuga de marele oraș

Narcisa DUMITRU
Publicat în Dilema Veche nr. 757 din 23-29 august 2018
Fuga de marele oraș jpeg

N-am crezut că o să-mi văd vreo­dată fata trăind la țară. Asta zice mama aproape de fiecare dată cînd vine la noi în vizită, la casa din pădure în care ne-am mutat de mai puțin de un an. Nu înțelege cum fata ei, care a plecat la 18 ani din Galațiul gri în Bucureștiul aglomerat, a ajuns acum să aprecieze aerul curat și viața la țară. „Nu știu cum ai putut să stai acolo, mamă, atîta timp, în mizeria și aglomerația aia!“ Mi-a luat vreo zece ani să încep să observ mizeria și aglomerația și încă vreo doi-trei ani ca să îmi fac bagajele și să plec. De fapt, îmi făceam bagajul și plecam în fiecare week-end undeva, dar credeam că o fac ca să călătoresc, cînd de fapt o făceam ca să evadez, ca să iau o gură de aer din care să mă hrănesc în săptămîna următoare.

Ne-am schimbat noi sau s-a schimbat Bucureștiul? Îmi aduc aminte foarte clar cînd m-am mutat cu soțul meu în apartamentul din sectorul 2, îmi plăcea foarte mult curățenia din cartier, faptul că aveam locuri de parcare și grădinile dintre blocuri erau îngrijite, iarba era tunsă, iar în fiecare seară, la oră fixă, porneau stropitorile. Acum, după vreo patru ani, aceleași grădini sînt afundate în mizerie, una din ele este toaleta oamenilor străzii, miros groaznic, iar bălăriile au acaparat totul. Aflu că primăria nu se mai ocupă de spațiile verzi din jurul blocurilor. Mașina de poliție patrulează zilnic în jurul blocurilor, dar ignoră complet orice nelegiuire. Traficul este din ce în ce mai aglomerat, coșurile de gunoi sînt arhipline, pereții clădirilor sînt mîzgăliți, iar trotuarele sînt WC-uri publice atît pentru oameni, cît și pentru cîini.

Despre cum mi-a ieșit orașul pe… piele. M-am născut și am trăit pînă la 18 ani în Galați, (fost) oraș industrial foarte poluat de combinatul siderurgic – drept dovadă stă numărul mare de cabinete și clinici private de boli de piele din oraș. Mama își amintește că, atunci cînd eram mică, iar combinatul funcționa la capacitate maximă, aduna rufele uscate pe sîrmă cu o pojghiță de praf negru pe ele – așa era viața lîngă un monstru industrial. În timp, cu trecerea anilor și apariția normelor de poluare, pojghița de praf negru s-a diminuat, pînă cînd combinatul a fost vîndut, iar acum abia mai pufăie răgușit, obosit sub fiarele vechi și cimentul crăpat. Localnicii și foștii angajați care i-au supraviețuit au rămas cu tot felul de alergii, dermatite, dar nimeni nu vorbește despre asta. Este rușinos să ai boli de piele, iar strănuturile frecvente sînt mai simplu de explicat cu un „m-a tras curentul“. Cînd am ajuns prima dată la dermatolog, pe la 15 ani, într-o criză de scărpinat, căci aveam o iritație pe tot corpul, medicul mi a zis senin: „Ce să-ți fac dacă ești blondă, cu pielea albă?“ La mine acasă, la părinți, întotdeauna am avut medicamente și unguente pentru astfel de probleme de piele, dar nu-mi amintesc să fi discutat vreodată despre cauze, era pur și simplu normal să fie așa. La fel de normală era și rinita alergică ce m-a însoțit pînă de curînd, la 30 de ani. Mutarea în București nu a ajutat deloc, am dat din lac în puț, am plecat dintr-un oraș poluat industrial într-o capitală aglomerată cu prea multe mașini și prea puține spații verzi. Doar că, încet-încet, am avut acces la alți medici dermatologi și alergologi care-mi spuneau de fiecare dată că bolile de piele și alergiile nu se tratează. După părerea lor, de vină este starea generală a organismului, nu mănînc eu ce trebuie, sînt obosită și stresată. Eu sînt de vină și trebuie să plătesc pentru asta. Despre poluare, nici un cuvînt.

viata la tara narcisa dumitru 3 jpg jpeg

Viață de cîine în București. De un an avem un cîine pe care-l iubim pînă la cer și înapoi. Prietenii care ni l au dat știau că nu ne mai simțim bine în București și ne-au spus că acest cîine ne va face să ne mutăm mai repede din oraș. Am rîs. Totuși, cînd ai un pui de cîine, devii foarte atent la tot ce-ar putea înghiți de pe jos – lucruri pe care în mod normal nu le vezi. Cele două-trei luni pe care le-am petrecut cu puiul de cîine în București m-au ajutat să vizualizez cum vor arăta vremurile cu un pui de om, un copil cu care să ies la plimbare în fiecare zi, cu care să merg la joacă în parc, în București. Bucuria cîinelui de fiecare dată cînd îl duceam în vreo pădure în afara Bucureștiului ca să alerge ne-a adus aminte de cît de bine ne este de fiecare dată cînd sîntem noi în natură și respirăm aer curat, prin toți porii. Ne-am adus aminte că nu sîntem făcuți să trăim între betoane, în „porumbării“, așa cum un unchi de la țară numește blocurile. Prietenii au avut dreptate, cîinele ne-a ajutat să vedem și mai bine mizeria în care călcăm și trăim și să ne întrebăm încă o dată: pentru ce? Poate cîștigăm mai mulți bani în București, dar nu avem timp să-i cheltuim pentru că petrecem ore în trafic sau îi dăm pe tot felul de produse și servicii ca să ne alinăm sufletul.

Casa din vis. Anul trecut, într-o zi de joi, soțul meu a găsit un anunț de vînzare pentru o casă dintr-un sat din Subcarpații de Curbură, la vreo 15 kilometri de orașul Buzău. Vineri am sunat, sîmbătă ne-am dus să o vedem, duminică am bătut palma cu vînzătorul. Poate că a fost dorința majoră de a pleca, poate că a fost casa care arăta chiar ca în visele și visurile noastre niciodată descrise, poate că a fost ziua aia minunată de octombrie în care am ajuns acolo. După vreo lună, un mic credit, ajutoare de la familie, acte peste acte, ne-am mutat. Era început de noiembrie, încă mai erau cîteva flori în grădină, livada se desfrunzea încet, caii vecinei alergau liberi, cîinele nostru zburda fericit, eu mă trezeam zilnic pe la 6 ca să mă uit pe geam și să respir în sfîrșit aerul ăla curat. Am plantat roșii, castraveți, pătrunjel și ierburi aromatice, avem pomii plini de mere, flori pe care nici nu le cunosc, păsări nemaiauzite pentru care inventez nume (de exemplu, „pasărea alarmă“), ne-am împrietenit cu vecinii. Peste doar patru zile, îl voi naște pe băiețelul nostru și abia aștept să-l creștem în noua noastră casă de la buza pădurii. Nu sîntem și nu vom fi nicio­dată rupți de lume ori izolați. Avem curent, gaze, apa curentă, Internet prin fibră optică, semnal 4G și un drum asfaltat de doar 15-20 minute cu mașina pînă în oraș. În comună, avem serviciu de salubritate, cameră de gardă, medic de familie, pediatru, grădiniță bună, școală bună și transport gratuit pentru copii. La toate magazinele din comună se poate plăti cu cardul, mereu am primit bon fiscal, iar localnicii spun că infracționalitatea este zero în zonă. Ne-am păstrat locurile de muncă, al meu remote, iar al soțului parțial remote. Din cînd în cînd mai venim în București pentru diverse chestiuni administrative, facem doar o oră și jumătate pe drum, dar ni se face dor rapid de casa noastră de la țară.

Cum mi s-a schimbat viața de cînd am plecat din București. Ne simțim mereu ca la pensiune, deși muncim mult mai mult fizic ca să întreținem casa și curtea, relația noastră de cuplu parcă e și mai bună, relația cu părinții s-a îmbunătățit, eu nu mai am nici o problemă de piele, iar rinita mi-a dat pace, cele nouă luni de sarcină au fost fără probleme, soțul meu este foarte bucuros să meșterească prin gospodărie, cîinele e în extaz și are o stare de sănătate excelentă, mîncăm un pic mai sănătos, ne facem provizii, dischetele mele demachiante sînt curate, petrecem serile pînă tîrziu afară sub stele la foc și dormim cu geamul larg deschis. Respirăm. În sfîrșit, respirăm. 

Narcisa Dumitru este blogger la TravelGirls.ro.

Foto: N. Dumitru

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.