Nu există studii care să măsoare frica; nu se ştie exact în ce măsură britanicii sînt – sau nu – îngrijoraţi cu privire la aşa-zisul val de imigranţi care urmează să lovească Insula după ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii. Unii oameni politici vehiculează tot felul de statistici, dar cifrele nu au fost încă confirmate de realitate. Care realitate arată cam aşa: o parte dintre românii şi bulgarii care ameninţă stabilitatea de pe piaţa muncii din Marea Britanie se situează la periferia sistemului; ei prestează munci necalificate, adesea fără acte, pentru venituri modeste, în domenii grele pe care britanicii get-beget oricum nu le vizează. Pe de altă parte, există medicii de origine română, bine integraţi – încă dinaintea liberalizării pieţei muncii.

Care sînt sursele acestor temeri exprimate de unii politicieni britanici şi de o bună parte a opiniei publice?

Cred că putem analiza temerile britanicilor faţă de migraţia românilor şi bulgarilor în două planuri: unul manifest, de suprafaţă, şi altul latent, de profunzime.

În planul manifest, sursele temerilor sînt legate de estimările vehiculate cu privire la numărul foarte mare, dar încă neasumat de Guvernul britanic, de „sute de mii“, al românilor şi bulgarilor care se pregătesc să „invadeze“ spaţiul britanic. Acest număr, de „sute de mii“ de imigranţi sperie, la prima vedere, pe oricine şi orice stat democratic cu o bună orînduire socială. Iar consecinţele ce derivă din fenomenul de „sute de mii“ al imigranţilor români şi bulgari sînt, mai mult sau mai puţin intenţionat, speculate de către o parte a politicienilor britanici, în special de către conservatori. Astfel, apar o mulţime de temeri de suprafaţă: creşterea ratei infracţionalităţii, presiunea asupra serviciilor publice, problema legată de numărul locuinţelor etc. Aceste temeri, aparent reale, pot face mult rău social, fiind folosite în jocul politic şi în campanii excesive de presă. Ele influenţează opinia publică şi creează, implicit, o reacţie negativă exagerată faţă de români şi bulgari. Potenţialul conflict social, în loc să fie diminuat, este alimentat. Dar să nu uităm că toate aceste temeri pot fi doar un „balon de săpun“, fiind legate de estimarea (neasumată) potrivit căreia „sutele de mii“ de români şi de bulgari aşteaptă să invadeze Marea Britanie.

În planul latent, de profunzime, există o altă problemă: ce anume face ca piaţa muncii din Marea Britanie să fie atît de atractivă nu doar pentru români şi bulgari, ci şi pentru spanioli, italieni etc.? O analiză realizată de The Economist, în noiembrie 2013, arată că imigranţii sînt atraşi de Marea Britanie din două motive: pentru că piaţa muncii este flexibilă şi permite desfăşurarea de activităţi fără contracte, la limita legii şi, pe de altă parte, deoarece imigranţii acceptă să fie plătiţi sub nivelul mediu – ceea ce britanicii nu ar accepta –, deşi şomajul este ridicat, de aproximativ 20%.

Mergînd cu analiza mai în profunzime, este nevoie să ţinem cont şi de specializarea forţei de muncă cerute pe piaţa britanică: una înalt calificată şi o alta necalificată, care practică munca ocazională. Drept urmare, nevoile actuale ale pieţei forţei de muncă britanice vizează în special munca specializată, înalt calificată, şi mai puţin cea ocazională, necalificată. Dacă am vorbi despre o migraţie a românilor şi bulgarilor reprezentînd forţa de muncă calificată, nu s-ar face probabil atîta tam-tam în jurul acestui subiect. Frica multor politicieni britanici vizează îndeosebi invazia forţei de muncă necalificate, care va creşte competitivitatea pieţei muncii, va afecta şi mai mult şomajul şi, foarte posibil, va conduce la anumite dezechilibre sociale. În acelaşi timp, pentru mulţi dintre angajatorii britanici, ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii reprezintă o veste bună, profituri mai mari avînd un cost al muncii mai mic.

În concluzie, ipoteza mea este că există o frică reală a britanicilor faţă de românii şi bulgarii care reprezintă forţa de muncă necalificată, ce se simte atrasă de piaţa britanică atît pentru flexibilitatea ei, cît şi pentru nivelul remunerării. De asemenea, cred că mai putem sesiza o frică a britanicilor de ei înşişi, de competitivitatea şi flexibilitatea pieţei muncii faţă de care se raportează cu mîndrie, dar care, în următoarea perioadă, ar putea să absoarbă mai mulţi imigranţi români şi bulgari decît britanici.

Se poate estima cam cîţi români şi bulgari ar pleca, din ianuarie, în Marea Britanie?

Organizaţia britanică Migration Watch estimează că aproximativ 50.000 de români şi bulgari vor ajunge în Regatul Unit anual, în primii cinci ani după anularea restricţiilor din ianuarie 2014, restricţii care în prezent limitează numărul acestora la 25.000. Un alt studiu, realizat în 2013 de către Democracy Institute, estimează că aproximativ 77.000 de români şi bulgari vor ajunge anual în Regatul Unit, în următorii cinci ani (dintre care 44.000 de bulgari şi 33.000 de români). Aceste cifre referitoare la noul val de români şi bulgari pot părea foarte mari, comparativ cu cei aproximativ 140.000 de imigranţi înregistraţi în prezent în Marea Britanie. Dar toate aceste cifre nu reprezintă, în momentul de faţă, decît nişte estimări ce ar putea fi exagerate. Este important de precizat că nici una dintre aceste estimări nu aparţine şi nici nu este asumată de Guvernul britanic.

Ce impact ar avea pe piaţa muncii din Marea Britanie această migraţie?

Ca efect imediat, un val consistent de imigranţi români şi bulgari va conduce la exploatarea lor de către cei mai mulţi angajatori britanici. Cu alte cuvinte, angajatorii britanici vor avea de cîştigat de pe urma migraţiei, reducîndu-şi costurile cu forţa de muncă. Iar asta nu poate să aibă decît un efect benefic pentru economia Marii Britanii.

În acelaşi timp, pe termen scurt, migraţia românilor şi bulgarilor va adînci criza pieţei muncii din Regatul Unit şi, probabil, va influenţa o creştere a şomajului în rîndul britanicilor, care oricum este la un nivel ridicat (de aproximativ 20%). Dar, pe termen mediu şi lung, migraţia românilor şi bulgarilor va creşte competitivitatea forţei de muncă din Marea Britanie, determinînd schimbări sociale cu impact pozitiv.

Ce posturi sînt vizate? Şi cum sînt ele retribuite?

Conform EURES (portalul mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă), cele mai multe posturi disponibile în Marea Britanie sînt în sectoarele medical, IT, hotelier, comerţ. De exemplu, în domeniul medical, printre cele mai căutate posturi sînt: medic specialist, medic de familie, asistent medical, infirmier; în domeniul IT: administrator de reţea şi programatori; în domeniul comerţului vorbim de posturi de reprezentant de vînzări, iar în industria ospitalităţii: recepţionist, ospătar, bucătar, cameristă etc. O succintă analiză a site-urilor de recrutare pentru Marea Britanie ne oferă o primă imagine despre retribuţia muncii pe aceste joburi. Astfel, în funcţie de experienţă şi competenţe, retribuţia diferă, de obicei, între un minim şi un maxim: pentru un medic specialist, aceasta este între 3500 şi 5000 de lire, pentru poziţia de asistent medical – între 1500 şi 2500 de lire, pentru cea de infirmier – între 850 şi 1200 de lire, pentru un specialist IT – între 2500 şi 3500 de lire, pentru un reprezentant de vînzări – între 1000 şi 1200 de lire, pentru majoritatea lucrătorilor din industria ospitalităţii – între 1000 şi 1200 de lire.

Dorin Bodea este consultant în management şi resurse umane la Result Development. Autor al volumului Valorile angajaţilor români, Editura Result, 2013.

a consemnat Matei MARTIN

Foto: L. Muntean